Clarice DINU
5273 vizualizări 22 mar 2013

La finalul unei luni de campanie electorală internă, lupta decisivă pentru şefia PDL se va da sâmbătă între Vasile Blaga şi Elena Udrea, fiecare mizând pe adjudecarea din primul tur a jumătate plus unu din voturile celor 5.000 de delegaţi la Convenţia Naţională a partidului. Din calculele puse pe hârtie de susţinătorii săi, actualul şef al PDL este favorit în cursă, cel puţin declarativ el bazându-se pe susţinerea a 29 de filiale ale partidului care i-ar garanta în jur de 3.000 de voturi, suficiente reconfirmării în funcţie încă din primul tur de scrutin. Elena Udrea este sprijinită de 13 organizaţii, mai mult din jumătate însă fiind în topul celor mai numeroase delegaţii la congres. 

Ultima intrată în lupta pentru şefia PDL, Monica Macovei nu se poate lăuda cu o susţinere foarte mare, moţiunea sa nefiind semnată de niciun lider de organizaţie.

Numărul mare de delegaţi îi face însă pe candidaţi să rămână în gardă, nefiind excluse şi trădări de ultim moment din cele două tabere puternice care se confruntă. De altfel, există şi precedentul 2011, când Vasile Blaga a pierdut în faţa lui Emil Boc din cauza reorientării strategice a unora dintre susţinătorii săi, cum a fost cazul lui Sorin Frunzăverde, determinate în principal de poziţionarea preşedintelui Traian Băsescu. Şi acum, şeful statului a avut o serie de intervenţii publice defavorabile lui Blaga, ridicând cota Elenei Udrea în partid. Mai mult, aceasta din urmă beneficiază de susţinerea lui Emil Boc, unul din marii câştigători ai anului electoral 2012, în vreme ce Vasile Blaga îşi încearcă şansele alături de lideri ai actualei conduceri, făcuţi responsabili de adversarii din partid, dar şi de preşedinte de dezastrul electoral din decembrie.

Un rol important îl va avea mesajul pe care preşedintele Traian Băsescu îl va transmite delegaţilor la congres, şeful statului anunţându-şi prezenta printr-un comunicat de presă.

 

Oferta electorală a lui Vasile Blaga a fost centrată pe relansarea PDL şi reconstrucţia unui pol politic de dreapta puternic, capabil să furnizeze un prezidenţiabil cu şanse în 2014 şi să câştige parlamentarele din 2016. Mesajul a fost preluat secundar de Elena Udrea, care şi-a centrat campania pe susţinerea lui Traian Băsescu, marşând pe ideea că Vasile Blaga este un lider convenabil pentru USL şi care a adus, de altfel, mesajele lui Victor Ponta şi Crin Antonescu în PDL. 

Campania pe care Monica Macovei a făcut-o a fost una anti-sistem şi s-a concentrat pe nevoia de înnoire a PDL, pe coordonatele meritocraţie şi integritate. 

Câţi delegaţi are fiecare filială şi care sunt favoriţii

CLICK PENTRU A MĂRI

 

1. BUCUREŞTI - 504 delegaţi. Organizaţia este condusă de Adriean Videanu, un apropiat al lui Vasile Blaga care însă nu şi-a pus semnătura pe moţiunea acestuia. La nivelul Bucureştiului, opţiunile sunt împărţite, per amsamblu organizaţia fiindu-i favorabilă lui Blaga. Şi-au asumat oficial susţinerea pentru actualul lider al partidului şefii de la sectoarele 4, 5 şi 6. Elena Udrea este sprijinită de preşedinţii de la sectoarele 1 şi 3. 

2. PRAHOVA - 208 delegaţi. Organizaţia este condusă de Roberta Anastase, care o susţine pe Elena Udrea.

3. SUCEAVA - 182 de delegaţi. Organizaţia  este condusă de secretarul general Gheorghe Flutur care este în echipa lui Vasile Blaga.

4. CLUJ - 180 de delegaţi. Este cea mai puternică filială care o susţine pe Elena Udrea.

5. ARAD - 175 de delegaţi. Opţiunile sunt împărţite la Arad. La nivel de municipiu favorită este Elena Udrea, însă la nivel judeţean susţinere mai mare are vasile Blaga.

6. ALBA - 162 de delegaţi. Organizaţia este condusă de primarul Mircea Hava care îl susţine pe Vasile Blaga.

7. DÂMBOVIŢA - 156 de delegaţi. Florin Popescu, liderul organizaţiei, este unul dintre susţinătorii Elenei Udrea.

8. NEAMŢ - 151de delegaţi. Este una dintre filialele ale cărei voturi sunt ca şi adjudecate de Elena Udrea. Filiala este condusă de Gheorghe Ştefan care a sustinut-o pe Udrea pentru obţinerea mandatului de deputat în Roman şi a făcut front comun cu aceasta în ceea ce priveşte strategia pentru Congres.

9. TIMIŞ - 141 de delegaţi. Organizaţia este condusă de Constantin Ostaficiuc, susţinător al lui Vasile Blaga. Mai mult, şeful PDL a fost ales senator înntr-un colegiu din Timiş.

10. BISTRIŢA NĂSĂUD - 134 de delegaţi. Organizaţia este favorabilă Elenei Udrea, liderul său Ioan Oltean făcând parte alături deaceasta din echipa de conducerea a PDL în mandatul lui Emil Boc.

11. BRAŞOV -124 de delegaţi. Organizaţia este condusă George Scripcaru unul dintre apropiaţii apropiaţii Elenei Udrea, care se bazează pe voturile delegaţilor braşoveni.

12. MEHEDINŢI- 123 de delegaţi. Organizaţia este favorabilă lui Blaga.

13. DOLJ -121 de delegaţi. Vasile Blaga se bazează pe voturile organizaţiei care e condusă de europarlamentarul Marian Jean Marinescu, care şi-a şi pus semnătura pe moţiunea sa. Radu Berceanu, fostul lider al organizaţiei care şi-a păstrat însă influenţa, este şi el un susţinător al lui Blaga.

14. MUREŞ -117 delegaţi. Organizaţia este condusă de primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, care şi-a pus semnătura pe moţiunea lui Vasile Blaga.

15. HUNEDOARA - 113 delegaţi. Chiar dacă nu a semnat moţiunea lui Vasile Blaga, şeful organizaţiei Hunedoara, Dorin Gligor a anunţat că îl susţine pe acesta pentru un nou mandat la conducerea PDL. 

16. CONSTANŢA - 111 delegaţi. Vasile Blaga se poate baza pe voturile filialei conduse de Gigi Chiru, unul ditre semnatarii moţiunii sale.

17. BIHOR - 108 delegaţi. Preşedintele filialei, Gavrilă Ghilea, este unul dintre cei care îl susţin pe vasile Blaga pentru un nou mandat de şef al partidului.

18. IAŞI - 108 delegaţi . Organizaţia este condusă de Gariel Surdu care a semnat moţiunea lui Vasile Blaga. Fostul preşedinte al filialei municipale Marius Spânu o susţine însă pe Monica Macovei pentru a cărei moţiune a semnat.

19. MARAMUREŞ -108 delegaţi. Organizaţia este condusă de Mircea Man, care l-a susţinut pe Vasile Blaga. Cu toate acesta filiala este împărţită, Elena Udrea având şi ea susţinători.

20. ARGEŞ - 101 delegaţi. Liderul PDL Argeş, Mircea Andrei, este unul dintre semnatarii moţiunii lui Vasile Blaga.

21. BOTOŞANI -100 de delegaţi. Organizaţia este condusă de Cătălin Flutur, semnatar şi el al moţiunii lui Blaga.

22. SATU MARE - 99 de delegaţi. Organizaţia este împărţită între Vasile Blaga şi Elena Udrea.

23. BACĂU - 97 de delegaţi. Filiala este condusă de Gabriel Berca care o susţine pe Elena Udrea.

24. GALAŢI - 97 de delegaţi. Doru Resmeriţă, preşedintele interimar al organizaţiei, este unul dintre semnatarii moţiunii lui Vasile Blaga.

25. SIBIU - 97 de delegaţi. Organizaţia condusă de Ion Ariton este împărţită între Vasile Blaga şi Elena Udrea.

26. BUZĂU - 96 de delegaţi. Liderul PDL Buzău, Cezar Preda, este unul dintre apropiaţii lui Vasile Blaga pe care îl susţine pentru ce-l de-al doilea mandat de şef de partid.

27. TULCEA - 93 de delegaţi. Şeful organizaţiei, Constantin Hogea, se regăseşte printre semnatarii moţiunii lui Vasile Blaga.

28. BRĂILA - 92 de delegaţi. Preşedintele filialei, Alexandru Nazare, este şi el pe lista susţinătorilor lui Blaga.

29. TELEORMAN - 91 de delegaţi. Organizaţia este favorabilă lui Blaa, Teodor Niţulescu fiind unul dintre semnatarii moţiunii acestuia.

30. VÂLCEA - 90 de delegaţi. Dorel Jurcan, liderul pedeliştilor din Vâlcea, este unul dintre semnatarii moţiunii lui Blaga.

31. ILFOV - 87 de delegaţi. Organizaţia este condusă interimar de Mircea Marin şi el un susţinător pe moţiunea actualului şef al PDL.

32. DIASPORA - 86 de delegaţi. Organizaţia este în reorganizare sub conducerea lui Viorel Badea, semnatar al moţiunii Blaga. Din diaspora speră la voturi şi Monica Macovei pe a cărei moţiune au semnat o serie de pedelişti din organizaţie, dar şi Elena Udrea pe a cărei moţiune se regăseşte semnătura prim-vicepreşedintelui Eugen Tomac.

33. CARAŞ SEVERIN - 84 de delegaţi. Organizaţie în reorganizare, este favorabilă lui Blaga.

34. VASLUI - 84 de delegaţi. Şeful democrat-liberalilor din Vaslui, Dan Marian, este unul dintre semnatarii moţiunii lui Vasile Blaga.

35. CĂLĂRAŞI - 80 de delegaţi. Organizaţia este condusă de Iliuţă Vasile, semnatar al moţiunii Blaga.

36. SĂLAJ - 77 de delegaţi. Filiala este condusă de Lucian Bode, unul dintre susţinătorii Elenei Udrea, pe care a însoţit-o în deplasările din campania internă.

37. VRANCEA -76 de delegaţi. Costică Neaţă, preşedintele organizaţiei, îl susţine pe Blaga, regăsindu-se printre semnatarii moţiunii aactualului şef al PDL.

38. IALOMIŢA -75 de delegaţi. Organizaţia este condusă de Marinică Cazacu, semnatar al moţiunii Blaga.

39. GORJ - 69 de delegaţi. Ion Cupă, liderul pedeliştilor gorjeni, este semnatar al moţiunii Blaga.

40. OLT - 56 de delegaţi. Siminica Mirea, şefa organizaţiei, a semnat pentru Vasile Blaga.

41. GIURGIU - 55 de delegaţi. Filiala este condusă de Bogdan Cantaragiu, un apropiat al lui Vasile Blaga şi semnatar al moţiunii acestuia.

42. COVASNA -54 de delegaţi. Liderul organizaţiei, Codruţ Opaiţ, a semnat moţiunea Blaga.

43. HARGHITA - 42 de delegaţi. Filiala este împărţită între Vasile Blaga şi Elena Udrea.

Citește și: