Gandul.info
Sorina Ionaşc
2216 vizualizări 22 iun 2013

Nu mai puţin de 28 de parlamentari (25 de deputaţi şi trei senatori) şi-au schimbat în primele şase luni ale acestei legislaturi partidul sub sigla căruia au candidat. Cel mai afectat de transferuri este Partidul Poporului - Dan Diaconescu care a pierdut 16 deputaţi şi doi senatori, numărul pepedediştilor scăzând de la 68 la 50 în prima sesiune. PDL a rămas şi el fără 8 parlamentari, liberalii au pierdut un deputat, în timp ce un singur pesedist a părăsit de bună voie partidul.

"Am făcut-o în interesul oamenilor"

Cele mai importante pierderi pe care le-a avut Dan Diaconescu au fost chiar două dintre vârfurile partidului, liderii grupurilor parlamentare, deputatul Radu Popa, acum independent, şi senatorul Tudor Barbu, trecut recent la PC.

Întrebat dacă se simte traseist, acesta din urmă a fost scurt şi tranşant. "Nu şi nu mă simt vinovat", răspunde senatorul categoric. Nici nu are de ce, susţine el, precizând că oricum a plecat la un partid mai mic decât PPDD. "Am făcut-o în interesul oamenilor, nu pentru mine. Dacă o femeie îşi părăseşte bărbatul pentru că are un amant, iar alta îl lasă pentru că e bătută şi chinuită, se numesc amândouă traseiste?", a pus problema senatorul PC.

"În limbaj popular, da, mă simt traseist, dar am motivele mele", recunoaşte un altul dintre dezertorii lui Dan Diaconescu, acum deputat PC, Răzvan Rotaru, contactat de gândul. "Am greşit şi eu, nu zic nu, dar nu e vina parlamentarilor. PPDD nu are soluţii, a rămas cramponat în otevisme, nu doar că a stagnat, ci se vede şi un regres, aşa că nu am conştiinţa încărcată. Îmi dau seama că lumea e acum bulversată, oamenii sunt supăraţi că am plecat din PPDD, aşa că mă simt puţin vinovat, dar acolo nu puteam să fac mai nimic, tot pentru oameni am schimbat partidul", s-a apărat el.

Traseul PPDD-PC-PPDD-PC

Termenul "traseist" îl deranjează şi pe deputatul Ioan Moldovan, transferat şi el de la PPDD la PC. "Pentru oameni am făcut-o. Nu mă simt traseist deloc, acolo nu se mai putea şi nu regret nimic. Singurul lucru de care îmi pare rău e că unii oameni poate au rămas dezamăgiţi că am plecat din PPDD, dar o să vadă că a fost în interesul lor", a declarat Moldovan, contactat de gândul.

Un caz particular este al deputatului Cezar Cioată. Aceşta si-a schimbat partidul nu o dată, ci de două ori. Cioată a demisionat în februarie din partidul lui Diaconescu şi s-a alăturat PC, însă în aceeaşi lună s-a reîntors în PPDD pe care l-a părăsit însă în mai tot pentru PC."A fost alegerea mea să plec la PC, am făcut-o pentru oameni. Ei mă vor vota şi sub sigla PC şi sub sigla oricărui partid în care voi candida. Am să le explic de ce plec atunci când plec, că e în interesul lor, o să le spun şi o să le explic fiecare mişcare politică pe care o voi face şi cel puţin 90% dintre ei mă vor vota în continuare", a spus deputatul.

FOTO: captură Camera Deputaţilor

Liderul deputaţilor PPDD, Daniel Fenechiu, spune are câteva explicaţii pentru lovitura primită de partidul lui Diaconescu chiar în prima sesiune parlamentară. "Unii s-au infiltrat la noi din alte partide şi ne-au păcălit că sunt ai noştri, iar alţii au avut alte interese. Toţi cei care au plecat sunt nişte traseişti, insclusiv domnul Tudor Barbu. El e însă un caz particular. E traseist şi dezertor, nici pe el nu-l înţeleg, dar el chiar însemna ceva pentru PPDD.  La noi, acum trei luni ziceai ceva, acum altceva, depinde ce interese ai la momentul respectiv. E o situaţie duioasă cum numai în Parlamentul României se poate", a schiţat el teoria traseismului, pentru gândul.

Andronache: "Votul l-am primit pentru numele meu, nu pentru PDL"

Nici democrat-liberalii nu au fost feriţi de plecări în această primă sesiune parlamentară. Cea mai dură lovitură primită a fost plecarea liderului deputaţilor de atunci, Mihai Stănişoara, care a trecut la liberali în schimbul unei funcţii de vicepreşedinte.

Deşi în Comisia pentru revizuirea Constituţiei PDL avea doar doi reprezentanţi, deputaţii Valeria Schelean şi Gabriel Andronache, acesta din urmă a decis şi el să se mute la PNL. Cu toate acestea, situaţia lui este uşor diferită: "Eu m-am întors în partidul din care am fost exclus. Eu am fost crescut de PNL, am fost liberal de la 18 ani, am avut funcţii de conducere acolo", explică Andronache.

Mai mult, nici el nu se consideră traseist, dar nici nu se simte jignit de acest termen. "De când m-am înscris în PDL mi-am asumat toate proiectele, toată guvernarea lui Boc. Acum, la alegerile din 2012, le-am promis cetăţenilor nişte proiecte pe care le voi continua şi în PNL. Iar votul pe care l-am primit atunci a fost pe numele meu, nu pe al partidului, a fost un vot uninominal. Decontul meu cu cetăţenii se va face peste 3 ani, la sfârşit de legislatură. Nu mi s-a reproşat faptul că m-am întors la PNL, ba chiam am primit felicitări de la oameni", a adăugat Andronache, pentru gândul.

Cum au înclinat dezertorii lui DD balanţa puterii

Numărul parlamentarilor, per total, s-a diminuat cu cinci din cauza hotărârilor judecătoreşti sau numirilor în alte funcţii, ajungând astfel de la 588 la 583. Dintre aceştia, PNL a pierdut doi deputaţi (Dan Radu Ruşanu, numit preşedinte ASF şi Gigi Becali, condamnat la închisoare), PSD-ul a rămas fără deputatul Aurel Nechita, găsit în incompatibilitate, conservatorii au fost părăsiţi de preşedintele fondator, Dan Voiculescu, după demisia dată pe fondul dosarelor din justiţie, plus maghiarul Olosz Gergely, care a demisionat după ce a fost acuzat de corupţie.

Din cei 28 de parlamentari care şi-au schimbat partidul, plus cei cinci care au demisionat din Parlament, USL a avut pierdere de şase parlamentari, acoperită de alţi 13 care i s-au alăturat. Chiar şi aşa, social-liberalii au crescut ca reprezentare, cu aproape 2%, controlând acum aproape 69% din Parlament. De altfel, USL nu a pierdut decât un deputat de bună voie, şi anume pe Remus Cernea, în timp ce deputata PNL Diana Tuşa a fost exclusă.

De departe cea mai mare pierdere este înregistrată în PPDD, care a intrat în Parlament cu 68 de deputaţi şi senatori şi a rămas, după doar şase luni, cu 50, reprezentând o scădere procentuală de aproximativ 3% (de la 11.5% la 8.7%). Dintre aceştia, zece sunt independenţi, cel puţin pentru moment (Ion Şcheau, Viorel Blăjuţ, Alin Bucur, Ioan Cristinel Marian, Aurelian Mihai, Ioan Ovidiu Dumitru, Iacob Puşcaş, Mihai Tararache, Răzvan Tănase şi Radu Popa), şase s-au mutat în partidul lui Dan Voiculescu (Tudor Barbu, Ioan Moldovan, Cezar Cioată, Răzvan Rotaru, Coman Gheorghe şi Mihai Cristian Dănuţ), iar unul singur a trecut la PNL (Marius Romeo Nicoară). Cea mai recentă plecare este cea a deputatul Gheorghe Neţoiu, care şi-a dat demisia din PPDD şi s-a înscris înapoi în UNPR.

Sursă: Gândul.info

Nici PDL nu a avut o sesiune parlamentară uşoară. După ce, rând pe rând, în ultimul an din legislatura trecută, pedeliştii s-au reorientat către alte partide, la vremea respectivă aflate în opoziţie, nici în 2013 nu au scăpat. Până acum, şapte deputaţi şi un senator au părăsit PDL, aceştia îndreptându-se către USL ( trei la PNL, unul la PC şi altul la UNPR), iar trei dintre ei au preferat să rămână independenţi.

Astfel, pe lista dezertorilor din PDL se află şi fostul lider al deputaţilor democrat-liberali, Mihai Stănişoară (alături de Ion Cupă), care s-a mutat la liberali. Mai mult, deşi a rămas independent, nici fostul ministru al Telecomunicaţiilor, Valerian Vreme, împreunpă cu deputata Mihaela Stoica, nu mai figurează în grupul PDL, în timp ce Gabriel Andronache, vocea democrat-liberalilor în Comisia juridică şi în cea pentru revizuirea Constituţiei, s-a întors la PNL. Deputatul Vizitiu Sergiu Constantin este acum la UNPR, în timp ce senatorul Cadăr Leonard a rămas şi el independent.

"Formaţiunea" cu cel mai mare câştig a fost gruparea independenţilor. Dacă după alegeri, când niciun candidat independent nu a intrat în Parlament, nu exista, în concluzie, nu era nici un senator sau deputat neafiliat, acum în tabăra independenţilor s-au strâns 15 parlamentari.

Astfel, după toate permutările parlamentare din prima sesiune de lucru, cel mai numeros partid este PSD, cu 160 de deputaţi şi 64 de senatori, urmat de PNL, cu 101 deputaţi şi 50 de senatori. Pe locul al treilea se situează PDL, însă la diferenţă foarte mare, existând sub sigla portocalie 49 de deputaţi şi 23 de senatori. PPDD a rămas pe locul patru, chiar dacă numărul parlamentarilor lui Dan Diaconescu a scăzut, ajungând la 31 de deputaţi şi 19 senatori.

Sursă: Gândul.info

Sursă: Gândul.info

Citește și: