9 vizualizări 10 feb 2009

Pedeliştii şi pesediştii şi-au împărţit, în această săptămână, şi comisiile de control asupra serviciilor de informaţii. După ce au negociat la sânge ministerele Apărării şi de Interne, care au, fiecare, câte un serviciu secret, cele două părţi au reuşit să se înţeleagă, într-un final, şi în privinţa organismelor parlamentare de control a structurilor informative.

PD-L va prelua, astfel, şefia Comisiei SRI, în timp ce PSD pe cea a Comisiei SIE. Dacă democrat-liberalii au găsit rapid un preşedinte, în persoana lui Cezar Preda, social-democraţii întâmpină oarece dificultăţi. Liderul grupului de la Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, insistă să-l impună în fruntea Comisiei SIE pe omul său de la Bacău, deputatul Gabriel Vlase, în timp ce liderul filialei pesediste Dâmboviţa, Ioan Stan, vrea să candideze pentru aceeaşi poziţie. Astăzi, PSD ar trebui să vină cu o nominalizare oficială în urma unui vot al grupului parlamentar.

Cum Vlase are susţinerea lui Hrebenciuc şi a altor lideri ai partidului, întrunirea se anunţă a fi mai mult o formalitate. Deşi ştie că nu are şanse, Ioan Stan ne-a declarat că se va bate pentru şefia acestei Comisii. „Dacă va fi o competiţie în interiorul grupului, mă voi înscrie. Am înţeles că, oricum, e dată şefia Comisiei SIE Bacăului. Hrebenciuc a spus că Bacăul nu a luat nimic până acum, aşa că...”, a spus Stan. El a mărturisit că, în cazul unui eşec, îi este „indiferent” dacă va fi numit membru la Comisia SRI sau SIE. Până în prezent, timp de două legislaturi, Stan s-a aflat în conducerea Comisiei de control a SRI. În schimb, deputatul Gabriel Vlase, care are la activ încă un mandat de parlamentar, are mai puţină experienţă în privinţa domeniului serviciilor secrete. El a deţinut, în perioada 2001-2004, funcţia de subprefect de Bacău, iar în calitate de parlamentar a fost membru al Comisiei pentru apărare şi, numai pentru două luni, al Comisiei SIE.

„PSD a vrut Ministerul de Interne pentru serviciul de informaţii din subordine”

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a explicat, ieri, că motivul pentru care PSD şi, în special Hrebenciuc, au insistat să obţină Ministerul de Interne, în negocierile cu PD-L, a fost serviciul de informaţii aflat în subordinea acestuia, respectiv DGIPI. „A spus-o foarte clar Hrebenciuc... am vrut Ministerul de Interne pentru a avea şi noi un serviciu secret. Am vrut un minister de forţă pentru că şi PD-L are un minister de forţă. Şi PD-L are un serviciu secret la Ministerul Apărării”, a declarat Vanghelie.

Citește și: