39 vizualizări 28 oct 2008

Ieri, Senatul şi-a desemnat noul preşedinte, după trei tururi de scrutin. Candidatul propus de PSD, Ilie Sârbu, a recuperat pentru vitrina cu trofee a partidului fotoliul „pierdut” prin plecarea lui Nicolae Văcăroiu la Curtea de Conturi.

Agitaţie şi timp pierdut, pentru o cauză mai degrabă lipsită de însemnătate. Noul preşedinte îşi va exercita funcţia preţ de aproximativ două săptămâni, de la mijlocul lui noiembrie senatorii plecând în teritoriu să facă faţă cerinţelor de campanie.

Dacă deznodământul votului nu a constituit o surpriză, totuşi câteva etape premergătoare au fost pline de nervi şi emoţii.

Zvonuri

Înainte de şedinţă, surse din Senat dădeau ca sigură boicotarea votului de către susţinătorii lui Doru Ioan Tărăcilă, pentru a-i arăta pisica lui Mircea Geoană. „E o prostie. Ce, ne batem joc de noi?!” s-a revoltat profesorul Răzvan Theodorescu, unul dintre primii senatori PSD ajunşi ieri după-amiază în biroul grupului. Şi, pentru ca imaginea partidului să nu aibă de suferit, Tărăcilă şi Sârbu au intrat la braţ, câteva minute mai târziu, în sala de plen.

Radu Câmpeanu: „Eu nu am vrut, domnule, să candidez”

În drum spre sală, seniorul liberal Radu Câmpeanu, contracandidatul lui Sârbu, a mărturisit pentru Gândul că n-a avut niciun fel de intenţie să candideze pentru funcţia de preşedinte al Senatului. „Eu nu am vrut, domnule, să candidez. M-au propus, m-au aplaudat... Ce era să fac, am acceptat. Dar mie nu-mi place Sârbu, l-aş fi văzut pe Tărăcilă pe funcţie. Eu voi încerca să creez un echilibru...”.

Jolly-joker-ul maghiar

În timp ce senatorii PD-L îşi justificau intenţia de a nu participa la vot, Mihai Ungheanu (PRM) cerea pauză de consultări la grup, iar senatorii PSD umpleau încet, dar sigur, fotoliile sălii de şedinţă. Verestoy Attila şi-a îndrumat colegii nehotărâţi să voteze „candidatul nostru, Gyorgy Frunda”. Rumoare, coate, zâmbete.

„Domnilor, în timp ce voi îi ţineţi la guvernare, ei vă înfig cuţitul scos de la cizmă, în spate”, a incriminat Vadim gestul „tehnic” fratricid al UDMR faţă de PNL, după care a propus un troc „vot pentru legi”, cerând preşedintelui de şedinţă să discute mai întâi legi importante de pe ordinea de zi „şi dacă le discutăm pe urmă, vă dăm votul, chiar dacă stăm aici până la miezul nopţii”.

Votul

În cele din urmă s-a trecut la vot. Au fost necesare trei tururi de scrutin „conform legii”, până când, într-un final, Ilie Sârbu a reuşit să treacă de furcile caudine ale votului colegilor săi. Radu Câmpeanu a pierdut în faţa contracandidatului său, în runda finală, la o diferenţă de 11 voturi.

Candidatul PSD a câştigat întrecerea orgoliilor cu 43 la 32, după ce în turul doi scorul fusese 45 la 33, iar în debutul alegerilor cei trei îşi împărţiseră votul după cum urmează: 43 (Sârbu), 29 (Câmpeanu), 10 (Frunda).

Finalul

Înainte de retragerea cu torţe, noul preşedinte le-a adresat colegilor săi cuvenitele mulţumiri.

„Le mulţumesc senatorilor colegi pentru încrederea pe care mi-au acordat-o şi le urez şi eu lor succes în viitoarea campanie electorală”, după care i-a asigurat că, în ciuda mandatului scurt pe care îl are, îşi va desfăşura activitatea exemplar, luându-l ca model pe fostul preşedinte al Senatului, Nicolae Văcăroiu.
 

Citește și: