Firuta Flutur
862 vizualizări 19 feb 2019

"Admite, în parte, cererile de administrare de probe formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpaţii Alesu Floarea, Dragnea Nicolae Liviu şi Şefu Olguţa. Încuviinţează administrarea probei testimoniale cu următorii martori: Dumitru Jenica – pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii Alesu Floarea şi Şefu Olguţa; Oprescu Silvia şi Dumitrescu Mircea - pentru inculpatul Dragnea Nicolae Liviu; Neagu Valerica şi Lazăr Lucian pentru inculpata Şefu Olguţa", se arată în decizia magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Instanţa a dispus citarea martorilor pentru termenul din 18 martie 2019.

Totodată, judecătorii au mai decis reaudierea inculpaţilor Liviu Dragnea şi Olguţa Şefu şi le-a pus în vedere să se prezinte tot la termenul din 18 martie 2019.

 

De altfel, la termenul de luni din apelul procesului DGASPC Teleorman, preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat, prin intermediul avocaţilor, că vrea să dea declaraţii în faţa judecătorilor. Şi procurorii DNA au cerut audierea.

Şi Olguţa Şefu, fost director executiv adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman Teleorman, a anunţat instanţa să vrea să fie audiată.

Dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman (DGASPC) Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, a fost amânat pe parcursul a cinci termene de judecată, în urma controverselor referitoare la constituirea completurilor de cinci judecători.

Completul care îl judecă pe Dragnea este format din judecătoarele Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana şi Popa Rodica Aida.

Pe 21 iunie 2018, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica.

foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Citește și: