1120 vizualizări 22 nov 2013

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, referitor la tamponarea în care a fost implicat, în faţa unui colegiu din Bistriţa, că doar "a atins" maşina profesoarei, "ca un vânt, ca o boare", el fiind "atent cu femeile".

"Eu sunt foarte apropiat de femei, cum aş putea şifona o tânără şi frumoasă profesoară? Sunt atent cu femeile, mai ales cu cele care sunt profesoare la «Liviu Rebreanu». Eram într-adevăr cu maşina de la Camera Deputaţilor, dar numai am atins maşina doamnei profesoare, ca un vânt, ca o boare, aşa am atins eu maşina doamnei profesoare. Nu s-a supărat. Nu e nici fericită, dar a fost extrem de elegantă doamna", a declarat Ioan Oltean, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Incidentul s-a produs, vineri, în jurul orei 8.00, pe Bulevardul Republicii din Bistriţa, în faţa Colegiului Naţional "Liviu Rebreanu".

Potrivit martorilor, deputatul PDL Ioan Oltean şi-a dus fiica la şcoală, cu maşina, parcând într-o alveolă, iar când a ieşit nu s-ar fi asigurat. Astfel, el ar fi lovit maşina unei profesoare care îşi căuta loc de parcare.

Martorii susţineau că profesoara era foarte supărată fiindcă, în urma impactului, maşina sa a rămas cu ambele uşi de pe partea dreaptă îndoite, dar Ioan Oltean a încercat să o calmeze, asigurând-o că vor rezolva problema pe cale amiabilă.

Comisarul şef Roberto Hasnaş, şeful Poliţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, declara că a auzit despre accident.

"Am auzit că domnul deputat Ioan Oltean a fost implicat într-un accident rutier în faţă la Colegiul Naţional «Liviu Rebreanu», dar nu m-a sunat, nu ştiu. Tamponările astea se rezolvă amiabil, prin asigurări. Nu trebuie să meargă Poliţia. De auzit, am auzit. Ce nu se aude în oraşul acesta?", spunea Hasnaş.

La rândul său, directorul Colegiului Naţional "Liviu Rebreanu" din Bistriţa, Constantin Rus, confirma producerea accidentului.

"M-a sunat o profesoară de română să-mi spună că întârzie zece minute la oră pentru că cineva i-a lovit maşina, mai precis deputatul Ioan Oltean. A fost o tamponare, nu mare lucru. Astfel de lucruri se întâmplă pe şoselele României. Nu ştiu cu ce maşină circula domnul deputat. Nu am dat mare importanţă evenimentului. Nu m-a interesat mai mult decât ce mi-a spus colega mea", declara Constantin Rus.

Liderul PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, circulă, când se află la Bistriţa, cu un Logan al Camerei Deputaţilor.

Citește și: