35221 vizualizări 7 feb 2017

Discursul susţinut de şeful statului marţi, în Parlamentul României, a fost unul extrem de virulent, susţinut într-o atmosferă tensionată ale cărei semne au apărut încă de la sosirea lui Klaus Iohannis la Palatul Parlamentului. Deşi, la nivel declarativ, atât preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, cât şi cel al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au arătat că îşi doresc încheierea controverselor şi că speră să vadă din partea preşedintelui un apel la calm şi unitate, cei doi nu l-au întâmpinat pe Iohannis la intrarea în Parlament, aşa cum prevede procedura. În plus, cu toate că anunţase că va fi prezent la cuvântarea din plen a şefului statului, premierul Sorin Grideanu şi-a modificat programul şi nu a mai venit marţi pentru a asista la discurs, motivul fiind, după cum au explicat cei doi lideri ai coaliţiei de guvernare, acela că preşedintele a solicitat să se adreseze Parlamentului, iar pentru dialogul cu Executivul există alte proceduri. 

„M-aş fi adresat şi Guvernlui, dar este ocupat. Dar nu-i bai, la ei am fost deja. (...) Vremurile nu sunt obişnuite şi suntem în plină criză. Sute de mii de români protestează în stradă. Naţiunea e în alertă, e vie şi e foarte nemulţumită. 80% dintre români consideră că ţara merge în direcţia greşită. Cum s-a ajuns aici la doar o lună după alegeri? În 11 decembrie, PSD-ul a repurtat o mare victorie, dar după aceea, doamnelor şi domnilor, cu o ciudată strategie tip kamikaze a intrat în coliziune frontală cu o parte însemnată a societăţii româneşti. A promis în campanie ceva şi în primele zile s-a ocupat de altceva", şi-a început Iohannis discursul, cu un atac dur la politicienii aflaţi la putere. 
 
 
Şeful statului le-a reproşat că „pohta ce-au pohtit" nu a fost nicidecum grija pentru prosperitatea românilor, principala temă folosită în campania electorală, ci aceea de a rezolva dosarele politicienilor cu probleme penale, moment în care parlamentarii social-democraţi au început să părăsească sala de plen: „'Pohta ce-aţi pohtit', grija ce aţi avut-o se vede că nu a fost cea declarată în campanie. Nu prosperitatea poporului a fost prioritate, grija primă a fost să vă ocupaţi de dosarele penalilor şi românii sunt indignaţi şi revoltaţi", a continuat preşedintele, arătând şi că responsabilitatea pentru rezolvarea acestei situaţii aparţine celor care au determinat apariţia ei, adică PSD-ului. 
 
Retragerea ordonanţei 13 şi demiterea chinuită a unui ministru sunt cu siguranţă prea puţin. Alegerile anticipate sunt prea mult. Asta este marja de manevră", a subliniat Iohannis, făcând referire şi la ideea vehiculată de social-democraţi potrivit căreia preşedintele şi-ar dori să preia puterea şi să răstoarne guvernul. „Aţi obosit deja! Ghinion! (...) Doamnelor şi domnilor, preşedinţii celor două Camere încearcă să acrediteze în spaţiul public ideea că eu nu aş digera rezultatul votului, că eu aş încerca să fac ceva ca să întorc acest rezultat. Afirmă în spaţiul public că aş dori răsturnarea Guvernului legitim. Nu! Fals! Aţi câştigat, acum guvernaţi! Dar nu oricum!", i-a avertizat acesta pe cei de la Palatul Victoria. 
 
Klaus Iohannis a mai transmis şi că dacă PSD-ul nu rezolvă această criză va convoca la Cotroceni consultări pentru a găsi soluţiile posibile şi a transmis că, de fapt, toată problema se rezumă la întrebarea „Ce fel de naţiune vrem să fim?", întrebându-i retoric pe parlamentari dacă România merită un asemenea sacrificiu pentru câţiva politicieni. 
 
„Acesta este scopul referendumului.Asta este întrebarea: 'ce fel de naţiune vrem să fim?'. Şi pentru a afla realmente voinţa suverană a poporului român, voi convoca acest referendum. Aştept de la Parlament răspunsul pentru solicitarea mea, imediat după primirea răspunsului voi convoca referendumul", a adăugat preşedintele, vorbind despre solicitarea votului popular pentru continuarea luptei anticorupţie. 
 
Referitor la protestele masive care au avut loc în ultima perioadă, şeful statului s-a declarat impresionat de mobilizarea românilor, mai ales că „au fost demonstraţii ample, localităţi unde nu au fost demonstraţii la Revoluţie. Incredibil! Imaginea aceea splendidă din Piaţa Victoriei, cu telefoanele luminate, cred că o ştiţi cu toţii. Iată, când politicienii au încercat să ducă democraţia în coridoare întunecate, românii au ieşit în stradă şi au readus lumina în procesul democratic. (...) Şi pentru democraţie e nevoie de educaţie şi îi felicit pe părinţii care şi-au dus copiii în Piaţa Victoriei pentru o lecţie autentică de democraţie. Să păstrăm, aşadar, democraţia vie şi ţara curată, pentru generaţiile care vin după noi, pentru viitorul României", şi-a încheiat Iohannis discursul în Parlament. 
 
Dragnea: Şi noi puteam, după alegeri, să scoatem lumea în stradă. Iohannis să lase Guvernul în pace, să guverneze
 
Iohannis a vorbit în continuare despre divizare, despre parlamentari buni şi parlamentari răi, despre români buni şi români răi, a spus Liviu Dragnea după discursul susţinut de şeful statului în Parlament, căruia i-a transmis şi că ar trebui să lase în pace Cabinetul Grindeanu ca să se poată ocupa de aplicarea programului de guvernare.
 
„Am asistat la discursul preşedintelui din Parlament şi trebuie să vă spun din capul locului că m-aş fi aşteptat să fie un discurs de unitate, de îndemn la calm şi stabilitate. Din păcate preşedintele a ales că vorbească în continuare despre divizare, despre parlamentari buni şi parlamentari răi, despre români buni şi români răi. Sunt de acord cu dumnealui că alegeri anticipate nu reprezintă o soluţie. Am înţeles îndemnul ca guvernul să fie performant şi puternic, în sensul asta şi îndemnul meu este să lase guvernul în pace să guverneze", a declarat Dragnea. 
 
Întrebat despre gestul parlamentarilor PSD de a părăsi sala de plen în timpul discursului, liderul social-democraţilor a dat vina pe „frustrarea" şi „revolta" acumulată, dar şi pe stilul şi cuvintele folosite de Klaus Iohannis. Şeful statului a articulat, prin acest discurs, o ruptură între PSD şi instituţia preşedinţiei, pentru că a vorbit despre politicienii PSD şi ALDE ca despre nişte parlamentari care nu sunt agreaţi, atunci când ar fi trebuit să fie mediator şi „preşedintele tuturor românilor". 
 
 
„Exact asta a spus preşedintele astăzi, s-a referit la cei de la PSD şi ALDE ca la nişte parlamentari care nu sunt agreaţi. Totuşi, trebuie să fie preşedintele tuturor, indiferent de opţiunile politice ale românilor, pentru că astea sunt atribuţiile constituţionale. (...) Şi noi puteam, după alegeri, când veneau mesaje neconforme, să scoatem lumea în stradă. Nu am vrut, pentru că România are nevoie de stabilitate ca să fie guvernată bine", a mai spus Dragnea.
 
Întrebat dacă este de părere că mesajul preşedintelui este, de fapt, un apel pentru demisia Cabinetului Grindeanu, liderul PSD a răspuns că „astea sunt cuvinte încrucişate. Spui că nu e eficient, dar că România are nevoie de guvern puternic, performant . Nu poţi vorbi şi despre stabilitate şi despre instabilitate, să fie lăsaţi să guverneze". 
 
Cam în acelaşi registru s-a înscris şi declaraţia premierului Grindeanu, marele absent de la discursul lui Iohannis, care a declarat că, în locul preşedintelui el ar fi făcut un apel la calm şi şi stabilitate şi că mai mult nu doreşte să comenteze: „Am citit un transcript şi eu v-aş spune ce poate aş fi făcut eu. Nu îmi permit eu să fac observaţii. Aş fi făcut un apel pentru revenirea la stabilitate. Nu am ce să comentez despre discursul preşedintelui".
 
Tăriceanu: Stau şi mă întreb ce era în capul preşedintelui când vorbea de oameni integri la conducerea statului. Atunci când tu însuţi eşti condamnat, poţi să vii să dai lecţii altora?
 
La finalul discursului lui Klaus Iohannis în Parlament, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a declarat „practic dezamăgit" de mesajul şefului statului, reiterând că se aştepta la un îndemn la dialog şi unitate. În acelaşi timp, liderul ALDE l-a ironizat pe Iohannis, spunând că s-a întrebat în sinea lui ce-o fi fost în capul preşedintelui când a vorbit de integritate, din moment ce el însuşi are probleme în acest sens.
 
„Vă spun că sunt practic dezamăgit de discursul preşedintelui, pentru că m-am aşteptat că preşedintele, cu înţelepciunea de care ar trebui să dea dovadă toţi liderii politici, ar trebui să găsească calea către dialog, detensionare, mai presus de discursul partizan. În discusrul său, preşedintele a arătat, ca de atâtea ori, că vine să dea lecţii Parlamentului, mai mult, să-i spună ce să facă. E inadmisiil. Faptul că vorbim de luminiţele de la Piaţa Victoriei nu cred că rezolvă problema.
 
Stau şi mă întreb ce era în capul preşedintelui când vorbea de oameni integri la conducerea statului. Atunci când tu însuţi esti condamnat pentru modul în care ai obţinut nişte case, ai o problemă că n-ai restituit 300.000 lei statului, pe care i-ai încasat necuvenit, nu se ştie dacă ţi-ai plătit impozitele pentru meditaţii, poţi să vii să dai lecţii Parlamentului sau altora? Mi se pare foarte, foarte  nepotrivit. Funcţia de preşedinte presupune o anumită experienţă politică, o anumită pregătire, pe care în mod evident preşdintele pare să nu o aibă", a spus Tăriceanu în Parlament.
 
Turcan: "Parlamentarii PSD demonstrează încă o dată că nu au niciun fel de respect nici pentru interesul public, nici pentru instituţiile statului român"
 
La rândul său, preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat că parlamentarii PSD au dat un mesaj lipsit de dorinţa de reconciliere, nedorind rezolvarea tensiunilor sociale prin gestul lor de a părăsi sala de plen în timp ce preşedintele Klaus Iohannis vorbea.

"Preşedintele a exprimat astăzi în Parlament aşteptarea a milioane de români - o guvernare pentru cei mulţi, nu pentru cei protejaţi politic. Este o solicitare firească, pentru că românii au dat votul pentru ca un partid şi un guvern să se ocupe de interesul public. Din nefericire, mesajul pe care l-au transmis azi parlamentarii PSD a fost unul de lipsă de dorinţă de reconciliere, pentru că nu poţi să părăseşti plenul Parlamentului, să huidui preşedintele României, să-ţi pregăteşti susţinători care să îndemne la conflict", a declarat Raluca Turcan.

"Din comportamentul de azi din Parlament, demonstrează încă o dată că nu au niciun fel de respect nici pentru interesul public, nici pentru instituţiile statului român, nici pentru lege", a încheiat Turcan.

Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis

M-aş fi adresat şi Guvernlui, dar este ocupat. Dar nu-i bai, la ei am fost deja 
 
Noilor parlamentari şi vechilor parlamentari vă doresc deopotrivă succes şi un mandat plin de realizări. Aş fi vrut astăzi, în condiţii normale, la început de mandat, să vă vorbesc despre lucruri importante pentru România. Aş fi putut să vă vorbesc despre Centenar, în 2018 vom sărbători 100 de ani de când există statul român modern. Aş fi putut să vorbesc despre proiectul de ţară, cu toţii ne dorim o Românie puternică şi prosperă, să-i meargă mai bine.
 
Dar vremurile nu sunt obişnuite şi suntem în plină criză. Sute de mii de români protestează în stradă. Naţiunea e în alertă, e vie şi e foarte nemulţumită. 80% dintre români consideră că ţara merge în direcţia greşită. Cum s-a ajuns aici la doar o lună după alegeri? În 11 decembrie, PSD-ul a repurtat o mare victorie, dar după aceea, doamnelor şi domnilor, cu o ciudată strategie tip kamikaze a intrat în coliziune frontală cu o parte însemnată a societăţii româneşti. A promis în campanie ceva şi în primele zile s-a ocupat de altceva.
 
"Pohta ce-aţi pohtit", grija ce aţi avut-o se vede că nu a fost cea declarată în campanie. Nu prosperitatea poporului a fost prioritate, grija primă a fost să vă ocupaţi de dosarele penalilor şi românii sunt indignaţi şi revoltaţi. 
 
Care sunt soluţiile pentru a ieşi din acest impas? Retragerea ordonanţei 13 şi demiterea chinuită a unui ministru sunt cu siguranţă prea puţin. Alegerile anticipate sunt prea mult. Asta este marja de manevră, cine trebuie să vină cu soluţia? Pâi în mod natural cel care a creat problema. PSD-ul. 
 
Aţi obosit deja! Ghinion! 
 
Doamnelor şi domnilor, preşedinţii celor două camere încearcă să acrediteze în spaţiul public ideea că eu nu aş digera rezultatul votului, că eu aş încerca să fac ceva ca să întorc acest rezultat. Afirmă în spaţiul public că aş dori răsturnarea Guvernului legitim. Nu! Fals! Aţi câştigat, acum guvernaţi! Dar nu oricum, nu oricum! 
 
Legiferaţi pentru România, daţi legi bune pentru România, nu pentru un grup de politicieni cu probleme! Conduceţi, dar conduceţi responsbil. Sunt mari aşteptări, lumea v-a votat pentru că v-a crezut, ce aţi promis, faceţi! Sunt mari aşteptări din partea mediului economic, e nevoie de o guvernare transparentă. Nu vă bateţi joc de România! Păstraţi trendul ascendent, păstraţi creşterea economică! Sunt aşteptări mari, România este o oază de stabilitate, lumea are mari aşteptări de la noi, să nu-i dezamăgim.
 
Dacă PSD-ul care a creat această criză nu o rezolvă urgent, voi convoca în virtutea atribuţiilor preşedintelui, consultări la Cotroceni, pentru a vedea care sunt soluţiile posibile. Ce fel de naţiune vrem să fim? Una puternică, prosperă, care îşi construieşte un stat de drept şi îl respectă, o naţiune care se poate mândri cu o justiţie independentă, unde autorităţile colaborează loial, cu un guvern puternic? Sau vrem să fim o naţiune slabă, dispreţuită, care pune totul în joc pentru a-i salva pe câţiva politicieni din situaţii dificile? Merită România un aşa sacrificiu pentru câţiva politicieni? Acesta este scopul referendumului.
 
Asta este întrebarea: ce fel de naţiune vrem să fim? Şi pentru a afla realmente voinţa suverană a poporului român, voi convoca acest referendum. Aştept de la Parlament răspunsul pentru solicitarea mea, imediat după primirea răspunsului voi convoca referendumul. 
 
Probabil aţi urmărit imaginile de la demonstraţiile care au avut loc în ultimele zile, multe demonstraţii, cea mai mare în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, dar şi în multe alte localităţi. Au fost demonstraţii ample, localităţi unde nu au fost demonstraţii la Revoluţie. Incredibil! Imaginea aceea splendidă din Piaţa Victoriei, cu telefoanele luminate, cred că o ştiţi cu toţii. Iată, când politicienii au încercat să ducă democraţia în coridoare întunecate, românii au ieşit în stradă şi au readus lumina în procesul democratic. 
 
Democraţia trebuie ţinută vie, apărată zi de zi, nu este niciodată de la sine înţeleasă. Şi pentru democraţie e nevoie de educaţie şi îi felicit pe părinţii care şi-au dus copiii în Piaţa Victoriei pentru o lecţie autentică de democraţie. Să păstrăm, aşadar, democraţia vie şi ţara curată, pentru generaţiile care vin după noi, pentru viitorul României. 
 
 
 
 

Citește și: