1367 vizualizări 25 feb 2015

Înainte de a pleca, pentru două zile, la Berlin, în prima vizită oficială de la preluarea mandatului, preşedintele Klaus Iohannis a sugerat, la aeroport, că o relaţie întărită cu Germania va fi o prioritate în politica sa externă.

"Relaţiile de cooperare cu Germania au pentru noi o importanţă strategică. Aprofundarea acestei cooperări şi a dialogului cu Berlinul şi extinderea domeniilor de colaborare constituie o prioritate", a spus el, arătând că se va întâlni mâine cu preşedintele Joachim Gauck, cu Angela Merkel, cu preşedintele Bundestagului, Norbert Lammert, dar şi cu românii din diaspora.

Intenţiile lui Iohannis ţin de negocierea unui calendar de aderare a României la Schengen, Germania numărându-se printre opozanţii acestui pas în 2012, dar, mai ales, de găsirea unor "puncte comune" în privinţa poziţionării faţă de problemele de securitate în regiune apărute după izbucnirea conflictului din Ucraina.

"Contăm pe sprijinul german pentru integrarea reală şi în profunzime a României în nucleul european. Avem multe puncte comune care ne unesc. România, ca şi Germania, este un stat cu un profil comunitar bine conturat, susţinător al aprofundării integrării europene şi al consolidării Uniunii Europene ca proiect politic. În acest context, vom discuta tematica de actualitate de pe agenda Uniunii Europene. Vom aborda, desigur, inclusiv subiectul perspectivei aderării României la spaţiul Schengen şi, pe un plan mai general, cel al nevoii consolidării securităţii Uniunii Europene şi a cetăţenilor săi. Vom discuta cu siguranţă şi despre evoluţiile în materie de securitate de pe continentul nostru şi, sigur, în mod special, despre situaţia din Ucraina. De un interes deosebit pentru noi este subiectul perspectivei europene a Republicii Moldova şi a ţărilor din Balcanii de Vest", a spus preşedintele.

Citește și: