Gandul.info
Cristina ANDREI
2317 vizualizări 23 feb 2018

„Este o procedură care va mai dura. M-am exprimat instituţional, dar asta e părerea mea. Nu am văzut raportul, nu l-a văzut nimeni. Prestaţia pe care a avut-o, sincer, nu mi-a plăcut. Ce ne-a prezentat a fost total lipsit de claritate şi temeinicie. Nu au fost motive temeinice pentru a propune revocarea (...) Mult-promisul raport nu a apărut pe site sau la Administraţia Prezidenţială. Când îl avem, probabil încercăm să îl desluşim”, a spus Iohannis. 

Şeful statului a precizat că nu a discutat cu Tudorel Toader despre revocarea Laurei Codruţa Kovesi, având doar o discuţie de principiu în urmă cu câteva zile. 

Iohannis a adăugat că o susţine în continuare pe şefa DNA, iar o posibilă revocare este o chestiune „de oportunitate politică”. „Dacă revocă sau nu revocă, doar preşedintele poate să decidă acest lucru”, a spus preşedintele. 

Întrebat ce va spune în cazul în care va fi întrebat de partenerii externi despre acest demers, ţinând cont că în rapoartele MCV este lăudată activitatea DNA, Iohannis a răspuns: .„Este clar că unii vor fi nedumeriţi. Alţii, probabil, îşi vor pune şi alte întrebări şi, cu siguranţă, acest demers nu va duce spre îmbunătăţirea imaginii României”.

În cursul dimineţii, Laura Codruţa Kovesi a transmis că, în urma propunerii lui Tudorel Toader de a fi revocată de la şefia DNA, va urma procedura legală şi se va prezenta, atunci când este nevoie, să răspundă punctual afirmaţiilor ministrului Justiţiei. 

„Voi urma procedura legală şi mă voi prezenta, oricând este nevoie, să răspund, punct cu punct, tuturor afirmaţiilor prezentate de ministrul Justiţiei”, susţine Kovesi într-un comunicat, remis presei vineri dimineaţă. 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, joi seară,  declanşarea procedurii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA, reţinând în sarcina acesteia 20 de „acte şi fapte de netolerat”. Printre acestea, Toader a menţionat ancheta în cazul OUG 13, refuzul de a se prezenta la audierile din Parlament, falsurile din dosare, lipsa unei reacţii adecvate în cazul presupuselor abuzuri de la DNA Ploieşti, precum şi afectarea imaginii României prin dezinformarea forurilor europene.

Procedura de revocare presupune un aviz consultativ din partea Secţiei pentru Procurori a CSM, decizia finală urmând a fi luată de preşedintele României. Klaus Iohannis a anunţat săptămâna trecută că nu are motive pentru înlăturarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, însă aşteaptă raportul lui Tudorel Toader.

Citește și: