Monica Mihai
Gabriela Antoniu
4270 vizualizări 2 mar 2019

Interviul de sâmbătă al lui Kovesi nu se referă, cum ar fi fost normal, la tema funcţiei de procuror şef european, pentru care candidează, remarcă Ion Cristoiu, ci seamănă mai degrabă cu o campanie de umanizare, de care nu ar avea nevoie.

“Mesajul de astăzi face parte dintr-o campanie de imagine începută din seara în care ea s-a văicărit la mai multe televiziuni că a fost citată la secţia specială. Şi anume, imaginea unei luptătoare, a unei femei (punându-se accent pe fragilitate, emoţie), o campanie de imagine menită a contracara imaginea creată de adversari, de femeie dură, în stare de orice mizerie, orice abuz. Surprinzător că în ultima vreme, în apariţiile publice, Laura Codruţa Kovesi nu se preocupă de imaginea de procuror european. Normal era ca interviul să fie despre procuror european, corupţie la nivel european, fondurile europene - care slăbesc puterea Uniunii. Ori pentru victoria sa şi pentru a fi desemnată nu văd ce rol ar avea campania de umanizare din România.” spune jurnalistul.

”Daţi un leu pentru Ateneul numirii lui Kovesi!”

“E ceva straniu şi care pe mine mă face să mă întreb ce se urmăreşte? Avem o campanie pentru a ajunge procuror european, campanie în care s-a vârât ca musca în lapte PNL, greşeala impardonabilă, pentru că Laura Codruşa Kovesi este #rezist, tefelistă. Ori pentru electoratul care sprijină mişcările de stradă, PNL e perceput ca un partid de corupţi. E greu de presupus că un electorat radical să uite că Orban a fost trimis în judecată de DNA-ul lui Kovesi. Acest electorat a fost convins că Orban e un politician corupt, chiar şi după achitare. Dat fiind faptul că este un electorat radical, acesta a fost convins că e un aranjament să îl salveze. Şi atunci avem această campanie ”Daţi un leu pentru Ateneul numirii lui Kovesi”.

Doar că desemnarea depinde de jocuri de culise, nu este aleasă prin referedum. Şi dacă nu ar face nimic şi ar merge în vacanţă, probabil, desemnarea sau nedesemnarea nu va depinde de ceea ce face ea. Avem această campanie, începută cu văicăreală, care este de candidat la preşedinţie. Nu ştiu dacă va candida, dacă este un scenariu că de doi ani a fost stabilit candidatul la preşedinţie. Pot să presupun că avem de a face cu o campanie electorală mascată. Nu este exclusă situaţia ca dânsa să ajungă procuror şi apoi să “salveze” România de ciuma roşie. Asta ar prespune şi candidatura lui Liviu Dragnea. În asta constă scenariul. Interviul de sâmbătă, despre omul Kovesi, mă face să fiu atent la ipoteza unui scenariu pentru prezidenţiale.” a declarat Cristoiu, pentru Mediafax.

A apărut o luptătoare... Jeanne d'Arc, Ana Ipătescu - cum vreţi - o întreagă imagistică

Tema candidaturii Laurei Codruţa Kovesi la funcţia de procuror european şi ce se poate ascunde în spatele declaraţiilor sale publice din ultima săptămână, sunt un subiect dezbătut pe larg în emisiunea “Gândurile lui Cristoiu”, care va fi difuzată duminică, de la ora 17.00, pe Mediafax şi Gandul.info.

“Povestea sosirii la aeroport a Laurei Codruţa Kovesi este episodul Juanita, ca în telenovele. Dacă aţi observat sunt următoarele note ale venirii: Ea este o femeie simplă, nu are nici însoţitor, nici SSP-işti, vine ca un simplu cetăţean. În alte imagini, are şi o valiză de 2 lei, eu am una mai bună, deşi nu am fost, nu voi fi procuror general, procurorul UE, din asta de plastic aproape,” a observat Ion Cristoiu.

”În această realitate de Harap-Alb feminin, a apărut o luptătoare... Jeanne d'Arc, Ana Ipătescu - cum vreţi - o luptătoare, care e femeie, nu, femeia fragilă, mă rog, o întreagă imagistică. Ea s-a luptat aici pe teritoriu României cu balaurul, balaurul corupţiei.

Şi a accesat - cum accesează o româncă de la Fălticeni, dacă ştie, ajutată de alţii, un loc de muncă în Italia - şi ea s-a dus şi iată că a învins. Asta este povestea. Acum, să nu mă întrebaţi dacă e adevărat. Nu e adevărat, ca orice poveste în lumea contemporană, este o poveste. O poveste electorală şi pentru mine rămâne o enigmă de ce este nevoie de povestea asta? Pentru că, dacă s-a decis ca ea să fie procuror european, nu e nevoie de nici o poveste. Hai să fim serioşi, că aţi văzut şi dumneavoastră cum s-a desfăşurat votul. A intrat cine a vrut... Dacă s-a decis că e altcineva, nu ştiu... procurorul francez, atunci iar este inutil. Atenţie! Toată povestea asta este pentru români!” a declarat jurnalistul în emisiunea “Gândurile lui Cristoiu”.

 

Citește și: