Gabriela Antoniu
Monica Mihai
827 vizualizări 12 iul 2019

Jurnalistul a afirmat joi, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, că dacă Laura Codruţa Kovesi va fi desemnată procuror european, acest post va fi pentru ea unul de înmormântare deoarece la Bruxelles nu va mai putea pune în scenă spectacolele mediatice de la DNA.

În opinia sa, e greu de presupus că, la Bruxelles, Kovesi va mai putea face anchete de amploare. “E greu de presupus că va face Parchetul ăla anchetă în Franţa sau în Germania, probabil că o să facă tot pe la noi dar nu va avea aceeaşi amploare (...) pe partea de est, dar şi pe partea de est vor găsi fraude cu fonduri europene făcute tot cu sprijinul sau cu implicarea unor mari puteri europene”, a afirmat analistul politic.

Cum Curtea Constituţională (CCR) a amânat joi pentru a şaptea oară decizia privind Codurile penale, Ion Cristoiu a afirmat că este absolut nefiresc şi dezastruos pentru democraţie ca o instituţie precum CCR, formată din nouă oameni, să se substituie Parlamentului. Jurnalistul a susţinut că e nevoie de modificarea Constituţiei pentru ca această instituţie să reintre pe făgaşul normal, iar deciziile luate să nu mai fie „de viaţă şi de moarte”. Totodată, Ion Cristoiu a susţinut modificarea legii astfel încât deciziile privind justiţia să fie scoase din prerogativele CCR.

De asemenea, analistul politic a afirmat că premierul Viorica Dăncilă va candida din partea PSD la alegerile prezidenţiale şi din această poziţie va reuşi să-i facă faţă lui Klaus Iohannis, jucând rolul rolul mămicii, al femeii de treabă.

“Eu ştiu că sondajele o dau acum prost în raport... Deci sondajele. Dar cred că ea va face faţă lui Klaus Iohannis, va juca rolul mămicii, mamei, bunicii, femeii de treabă în raport cu Klaus Iohannis care clar că va veni arogant în această campanie”, a afirmat Ion Cristoiu.

Jurnalistul a atras atenţia asupra insistenţei preşedintelui Iohannis de a organiza un nou referendum simultan cu scrutinul prezidenţial, arătând că în aceste condiţii softul de numărare a voturilor poate fi uşor manipulat, iar alegerile fraudate. “Insistenţa lui ca să fie referendumul de revizuire a Constituţiei la primul sau al doilea tur nu are nicio legătură cu prezenţa (...) după datele pe care le am, de ce a insistat el să fie pus, pentru că a dat posibilitatea unei fraude”, a susţinut Ion Cristoiu.

Despre şansele Crimeei de a reveni la Ucraina, subiect al unei întâlniri cerute de liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, omologului său rus, Vladimir Putin, Ion Cristoiu a afirmat că situaţia din ţara vecină nu poate fi rezolvată decât printr-un al treilea război mondial deoarece ruşii nu vor renunţa la peninsula pe care au ocupat-o acum 5 ani.

 

Redăm interviul integral:

Monica Mihai: Bun găsit la o nouă ediţie Gândurile lui Cristoiu, alături de mine se află jurnalistul şi analistul politic Ion Cristoiu. Bine aţi venit.
Ion Cristoiu: Bine v-am găsit. Scriitor.
Monica Mihai: Şi scriitor. Am discutat ediţiile trecute că o să ajungem şi la faza aceasta în care o să vă prezint şi ca scriitorul Ion Cristoiu. Avem săptămâna aceasta câteva subiecte importante. În primul rând ar trebui să începem cu primul subiect şi cel mai important al zilei şi anume faptul că CCR a amânat din nou, a şaptea oară, decizia pe Codurile penale, trebuie să discutăm şi despre ancheta făcută de Comisia parlamentară pe alegerile din 26 mai, avem alegerile prezidenţiale, deja se conturează nişte candidaţi pentru alegerile din această iarnă, negocierile de la Bruxelles care au loc cumva sub tutela lui Emanuel Macron, întâlnirea care ar urma să aibă loc în partea de nord a ţării între Putin şi noul preşedinte al Ucrainei Volodimir Zelenski, editorialul săptămânii şi top cinci politicienii săptămânii.
Poate cea mai recentă ştire, ştirea zilei de astăzi în care CCR a amânat pentru a şaptea oară decizia pe Codurile penale şi pe Codurile de procedură penală. Cum vedeţi faptul că avem amânare după amânare într-o problemă pe care o aşteaptă o ţară întreagă şi de importanţă majoră?

 

CCR a devenit la ora actuală arbitrul absolut al vieţii politice şi social-politice, chiar şi juridice în România

Ion Cristoiu: Amânarea, care nu e o noutate la CCR, exprimă o realitate asupra căreia atrag atenţia şi eu de mai mult timp şi anume că CCR a devenit la ora actuală arbitrul absolut al vieţii politice şi social-politice, chiar şi juridice în România şi este un lucru absolut nefiresc din punct de vedere democratic. Ei amână pentru că nu se mai raportează la Constituţie.
Monica Mihai: Dar de ce amână, care ar fi justificarea pentru amânare?
Ion Cristoiu: Amână pentru că decizia lor este o decizie dumnezeiască, deci e o decizie absolută. Dacă ar fi o instanţă ale căror decizii în cazul de faţă ar putea fi contrazisă de o altă instituţie. Deci în cazul de faţă noi avem...
Monica Mihai: Decizia CCR care este respectată şi supremă.
Ion Cristoiu: Nu. În cazul de faţă avem de-a face cu o lege. Până în 2003, ca să repet ce-am mai spus, până în 2003 deciziile CCR în legătură cu legile votate de Parlament, principala instituţie a unei democraţii, puteau fi decizii contracarate cu un vot de două treimi al Parlamentului. Dacă, să spunem, CCR ar fi dat o decizie în legătură cu o lege cum e acum care a fost contestată la CCR de opoziţie sau de Klaus Iohannis, atunci decizia până în 2003, până la revizuirea Constituţiei, putea fi contrazisă de Parlament cu două treimi, corect, adică aveam următoare situaţie de democraţie, o avem acum: Parlamentul care este principala instituţie a ţării deoarece este votat parlamentul de către alegători, pe baza unui program şi a unor făgăduieli electorale, face o lege. Aşa este peste tot în lume, această lege prin paranoia din 2003, n-am înţeles, nu mai poate fi... ea poate fi contestată la CCR iar deciziile CCR, nouă oameni, nouă oameni, încă o dată, ele pot contrazice un parlament întreg. Şi atunci de ce mai fac parlament o dată ce vine o instituţie care le contrazice.
Monica Mihai: Spuneţi că este greşit faptul că CCR are o asemenea putere?
Ion Cristoiu: Nu, este dezastruos pentru democraţie, este dezastruos pentru oamenii ăştia, să ne lămurim, nu există nicăieri într-o democraţie o instituţie alcătuită din nouă oameni, nouă...
Monica Mihai: Cum aţi scris şi în editorialul dumneavoastră.
Ion Cristoiu: Indiferent cine or fi oamenii ăia, că sunt apostolii, că sunt, nu ştiu, membrii unei hunte, ei sunt nouă oameni. Oricât de buni ar fi nouă oameni nu pot lua decizii în locul parlamentului, dar nu pot lua decizii infailibile.
Monica Mihai: Cum s-a ajuns la dezechilibrul acesta?
Ion Cristoiu: Şi atunci avem această situaţie în care ei tot amână pentru că îşi dau seama de importanţa deciziei lor. Dacă decizia lor ar putea fi contrazisă de parlament sau de o altă instituţie sau de ICCJ...
Monica Mihai: Atunci spuneţi că ar fi dat-o mai devreme.
Ion Cristoiu: Da, mai devreme pentru că... Dar în felul acesta tot ce fac ei, deciziile pe care le iau ei sunt de viaţă şi de moarte.
Monica Mihai: Cui convine ca CCR să aibă o asemenea putere?
Ion Cristoiu: CCR a devenit foarte puternică în 2003 pentru că Constituţia din 90 nu prevedea... adică dădea posibilitatea cel puţin în materie de legi. După 2016 s-a întâmplat un lucru, având o opoziţie foarte slabă în parlament şi un preşedinte fără puteri, în fiecare moment s-a apelat la acest arbitru, deci cea care a întărit a fost opoziţia. Şi atunci am avut situaţii în care, cum am scris eu, în care USR a contestat în 2018-2019 de 55 de ori. Deci opoziţia a fost cea care a întărit...
Monica Mihai: Care a folosit CCR.
Ion Cristoiu: Da, care a folosit CCR şi indiferent ce lege dă PSD, indiferent ce decizie i-a puterea...
Monica Mihai: Vine opoziţia sau preşedintele şi contestă.
Ion Cristoiu: Şi contestă. Şi atunci pe umerii acestor oameni, nu ştiu, cum vreţi, pot să fie şi geniali, se aşază o povară greu de suportat. De aici amânarea. După asta, deciziile CCR pot să schimbe istoria României. Amânarea deciziei în cazul lui Liviu Dragnea a schimbat istoria României. Dacă ei dădeau o decizie atunci, pe care au dat-o acum după ce Dragnea a fost încarcerat, condamnat, probabil că Dragnea rămânea preşedintele PSD şi cel de-al treilea om în România, ar fi candidat la preşedinţie şi ar fi demis-o pe Viorica Dăncilă. Nu este normal, este absolut, trebuie neapărat...
Monica Mihai: Care ar fi soluţia?
Soluţia ar fi o revizuire a Constituţiei, introducerea a două momente, fond şi apel la CCR şi o scoatere dintre prerogativele CCR a deciziilor privind justiţia
Ion Cristoiu: Păi soluţia ar fi o revizuire a Constituţiei în care să se revină, în primul rând, la Constituţia din 90 în sensul că o lege contestată la CCR şi CCR dând o decizie să poată fi contracarată această decizie de două, două treimi, da, din parlament.
Monica Mihai: Din ce ştiţi dumneavoastră...
Ion Cristoiu: A doua soluţie ar fi introducerea a două momente, fond şi apel la CCR, adică să avem o decizie luată cu un număr de judecători care să poată fi contestată de cei care au depus sesizarea şi să vină completul de nouă, exact pe formula de la ICCJ. Numai că în loc să fie...
Monica Mihai: Ar fi cinci probabil şi nouă ulterior.
Ion Cristoiu: Şi o scoatere dintre prerogativele CCR a deciziilor privind justiţia. Este absolut nefiresc ca prin decizia de cinci, astea privind trei, o serie întreagă de decizii ale justiţiei, sentinţe, să fie reluate de la capăt şi în acest moment o decizie, cum a fost cea în cazul Elenei Udrea a fost luată de o instanţă de fond cu tot procesul, da, care s-a desfăşurat, un proces întreg, da, apoi a venit apelul de cinci la ICCJ care şi ea a venit cu martori cu toate. Tot acest proces care a durat vreo doi trei ani se reia de la capăt printr-o decizie a nouă oameni. Păi de ce? Nouă oameni ăia nu pot ţine locul unui mers al justiţiei, repet, poate că deciziile cele două poate că n-au fost corecte, dar... şi trebuie să scoatem posibilitatea ca CCR să se implice în mersul justiţiei.
Monica Mihai: Din ce ştiţi dumneavoastră în momentul de faţă în spectrul politic s-ar dori aşa ceva? Ca CCR să nu mai aibă această putere dumnezeiască cum i-aţi spus dumneavoastră?
Ion Cristoiu: Păi nu s-ar dori, pentru că PSD aşteaptă să intre în opoziţie şi atunci va folosi el CCR pentru sesizările alea, da, iar cei din opoziţie de acum şi Klaus Iohannis deoarece ei folosesc contestarea la CCR, sigur, uneori ei nu sunt de acord, dar o folosesc ca un instrument de bătălie politică, aşa s-a ajuns, adică normal ar fi ca o acţiune intermediară ar fi ca opoziţia să anunţe că nu mai contestă nimic, că nu mai e recunoscută. Eu aşa face. Domnule, noi nu mai trimitem nimic, nu mai contestăm la CCR deoarece CCR este un arbitru...
Monica Mihai: Asta ar însemna ca opoziţia să cadă la un comun acord asupra unei probleme.
Ion Cristoiu: Da. Primul lucru pe care trebuie să-l facă, oricum au criticat unele decizii, având în vedere că în România a apărut un arbitru care este CCR, atunci, incorect din punct de vedere democratic, noi nu mai contestăm. Dacă nu mai contestă legi decizii la ordonanţe de urgenţă la CCR, atunci CCR nu va mai avea aceeaşi putere pentru că ea nu va mai fi obligată să arbitreze.
Monica Mihai: Cunoscând politicienii noştri credeţi că ar fi capabili să facă un asemenea consens?
Ion Cristoiu: Nu. Politicienii vor vrea să pună mâna pe Curte.. adică să modifice raportul de forţe şi atunci arbitrul să treacă de partea lor, din punctul ăsta de vedere. La ora actuală cel care decide este reprezentantul UDMR, vă imaginaţi ce putere are reprezentantul UDMR?
Monica Mihai: De negociere, ce putere de negociere partidul.
Ion Cristoiu: Repet, nu e corect indiferent... şi dacă oamenii aceştia ar da... repet, nu, în primul rând nu au cum să dea nouă oameni decizii de viaţă şi de moarte, nu au cum, nu e corect.
Monica Mihai: Lucru pe care îl fac în momentul de faţă.
Ion Cristoiu: Da, nu e corect. Şi avem rezultatul acestei puteri uriaşe şi amânarea pentru că normal, adică orice decizie dată de ei în legătură cu codurile, cu această lege, sunt de viaţă şi de moarte, sunt infailibile, se execută automat şi atunci...
Monica Mihai: Şi vor schimba faţa justiţiei din România.
Ion Cristoiu: Da, şi atunci este o presiune uriaşă asupra a nouă oameni care, mă rog, sunt şi ei nouă oameni care au şi ei interese, viaţă personală şi sunt presiuni. Să nu uităm de amânarea în cazul completelor de trei. Adică nu era normal, unii dintre membrii CCR n-au venit dinadins până când l-au condamnat, pentru ca ei să ia acum o decizie în care rezultă că dacă ar fi luat-o atunci Dragnea n-ar mai fi fost condamnat, nu e corect.

 

STS este o organizaţie militarizată şi înseamnă lipsă de transparenţă

Monica Mihai: Că vorbim de oameni care iau decizii importante, în momentul de faţă, în Parlamentul României există o comisie care anchetează posibile fraude de la alegerile europarlamentare din 26 mai. Această comisie este condusă de Lia Olguţa Vasilescu şi a audiat deja mai multe persoane printre care şi ministrul de Interne Carmen Dan, a fost audiat şi Teodor Meleşcanu, care fiecare dintre ei au spus că sistemul STS, acele tablete, nu au funcţionat corespunzător şi că nu consideră că STS ar trebui să mai aibă în subordine această parte de la alegeri. Cum vedeţi punctul lor de vedere în acest caz?
Ion Cristoiu: Şi în cazul administrării acelui soft de către STS iar avem o încălcare a democraţiei.
Monica Mihai: De ce?
Ion Cristoiu: Pentru că STS este o organizaţie militară, lasă la o parte faptul că nu văd de ce e militară, adică militarizată. Militarizată înseamnă cu ordine, acolo se ascultă, ordinele nu se discută pentru că este militarizată şi înseamnă lipsă de transparenţă, da? Secretul militar. Dacă acest soft ar trece în administrare la orice instituţie civilă, inclusiv la Autoritatea...
Monica Mihai: Exista discuţia să treacă în subordinea Autorităţii Electorale Permanente.
Ion Cristoiu: Da pentru că devine transparentă, încă o dată, când a trecut acolo orice ONG, un ONG de creşterea iepurilor poate să ceară informaţii.
Monica Mihai: Da, dar cei de la Autoritatea Electorală Permanentă în această comisie când au fost audiaţi au spus că ei nu au infrastructura potrivită pentru a putea prelua sistemul de la STS.
Ion Cristoiu: Aşa a spus şi DNA-ul când trebuia să preia de la de la SRI. Sigur că le convine pentru că cei de la Autoritatea Electorală Permanentă vor să ia nişte parale fără să facă nimic, din punctul ăsta de vedere. Eu spun din punct de vedere democratic. Din punct de vedere democratic, pe lângă suspiciunile, şi sunt în legătură cu acest soft, nu e corect din punct de vedere democratic pentru că STS-ul nu poate, nu e transparent. Deci faceţi dumneavoastră o adresă la STS să vă spună cum a funcţionat softul ăsta acum. Să vă spun, de exemplu, ca o informaţie pe care ei o ascund faptul că înainte de a introduce rezultatele, buletinele, ei au şters totul. Tot ce a fost peste zi a fost şters.
Monica Mihai: De ce? Cum adică a fost şters?
Ion Cristoiu: Pe motivul că e prea încărcată memoria, calculatorul.
Monica Mihai: Şi adică, să înţeleagă toată lumea, existau nişte date în tabletele respective? Cu câte persoane s-au prezentat...
Ion Cristoiu: Tot ce s-a întâmplat peste zi, tot ce softul a administrat peste zi prezenţă, în unele locuri chiar şi rezultate parţiale s-a şters.
Monica Mihai: Şi n-a existat nicăieri un backup pe datele care au fost livrate de ei?

 

Au dorit să fraudeze pentru că voiau să-l radă pe Dragnea, de aici a fost singura chestiune. A fost o operaţiune uriaşă pusă la cale de STS şi de servicii

Ion Cristoiu: Întrebaţi-i pe ei, să vă spună... deci în momentul în care ei au început să introducă rezultatele buletinelor, proceselor verbale, sub pretextul, foarte important, că memoria... nu mai încape în memorie ei n-au mai scos niciun backup şi au şters totul, noi nu putem ştii la ora actuală din punct de vedere al softului de la STS, la prânz...
Monica Mihai: De ce ar fi făcut asta?
Ion Cristoiu: Păi ca să poată să fraudeze.
Monica Mihai: Cine ar fi dorit să fraudeze?
Ion Cristoiu: Au dorit să fraudeze pentru că voiau să-l radă pe Dragnea, de aici a fost singura chestiune. A fost o operaţiune uriaşă pusă la cale de STS şi de servicii, cum vreţi, interne, externe, şi anume ca Dragnea... ca PSD-ul să obţină un scor foarte prost, pentru că dacă obţinea un scor cât de cât normal, domnul Dragnea, poate că si decizia judecătorilor era în sensul ăsta.
Monica Mihai: Credeţi că ar fi fost diferită decizia?
Ion Cristoiu: Da. Iar a doua suspiciune este în legătură cu ei... eu întreb aşa, dumneavoastră sunteţi jurnalist, faceţi o adresă... a făcut STS vreo conferinţă de presă în legătură cu softul ăsta? Nu pentru că ei sunt militari, ei sunt generali...
Monica Mihai: Există informaţii clasificate probabil pe care nu le pot face publice.
Ion Cristoiu: De exemplu informaţie clasificată care trebuie neapărat declasificată este aceasta: de ce are interes Klaus Iohannis să pună referendumul o dată cu prezidenţialele, cu primul tur sau al doilea tur pentru că în momentul în care apar două, am înţeles, două teme, e foarte uşor de manipulat acest soft. Aşa spun unii, să ne răspundă la această acuzaţie care lansează suspiciuni asupra...
Monica Mihai: Adică spuneţi că există loc de fraude în momentul în care există două tabele paralele...
Ion Cristoiu: Dacă sunt două. Dacă sunt două tabele paralele, nu ştiu, am înţeles că e o posibilitate, nu ştiu, nu pot să-mi dau seama din punct de vedere al softului. Nu se mai încheie...
Monica Mihai: Şi asta ar presupune ca STS să fie de partea lui Iohannis.

 

După datele pe care le am, Iohannis a insistat să fie pus referendumul cu prezidenţialele pentru că a dat posibilitatea unei fraude

Ion Cristoiu: Păi doar n-o fi de partea mea. Hai să vă spun următorul lucru, domnul Iohannis insistă ca referendumul să fie ori la primul ori la al doilea tur.
Monica Mihai: Dar asta am mai discut şi ediţiile trecute că este convenabil şi din punct de vedere financiar ca să fie organizate împreună cu una din alegerile care ar urma.
Ion Cristoiu: De ce din punct de vedere financiar?
Monica Mihai: Pentru a nu se cheltui, pentru a nu...
Ion Cristoiu: Am înţeles, păi dar de ce nu face înainte, din punct de vedere financiar sau să nu-l mai facă deloc. Dar de ce din punct de vedere financiar, adică e vorba de rentabilitatea financiară în momentul în care e vorba de un referendum fantezist pe care l-a făcut el. De ce trebuie să revizuieşti Constituţia să nu mai fie fără penali. Adică, staţi un pic, e o cheltuială impusă de el, da, el vrea referendum, da, şi atunci toţi trebuie să facem tot felul de manevre în aşa fel încât cheltuiala să fie mică, să fie, uite, o cheltuială de referendum să se reducă din bugetul preşedinţiei, dacă tot e vorba de cheltuială. Dar eu spun acest lucru, insistenţa lui ţine de soft, ţine de fraudă.
Monica Mihai: Şi dacă va trece softul în subordinea Autorităţii Electorale Permanente?
Ion Cristoiu: Dacă va trece atunci putem să-i luăm la întrebări pe ăia şi să îi supraveghem. O să vă puteţi duce şi dumneavoastră acolo în timp ce ei umblă la soft. Acum nu pot pentru că e STS-ul. Eu am spus însă, foarte important, din datele pe care le am, insistenţa, pentru că insistenţa lui ca să fie referendumul de revizuire a Constituţiei la primul sau al doilea tur nu are nicio legătură cu prezenţa pentru că oamenii vor veni la vot de dragul prezidenţialelor, nu de dragul referendumului. Cum au venit şi acum, acum n-au venit de dragul referendumului, au venit de dragul alegerilor.
Monica Mihai: Au venit de dragul alegerilor europarlamentare şi a mizei care a fost creată în jurul acestei...
Ion Cristoiu: Şi acum după datele pe care le am, de ce a insistat el să fie pus, pentru că a dat posibilitatea unei fraude. Eu am dreptul să fiu suspicios câtă vreme STS-ul este izolat în secretul militar. Când or veni cei de la STS, generalii, şi vor explica ei cu epoleţii lor pe umeri, ne vor...
Monica Mihai: Din punct de vedere tehnic.
Ion Cristoiu: Da. Încă o dată, principiul fundamental al democraţiei pentru care a avut loc o revoluţie în tot estul este faptul că totul trebuie să fie transparent, da, ori în cazul de faţă am un moment netransparent.
Monica Mihai: Nu există această transparenţă prin anchetarea care are loc la comisia parlamentară? Adică ei merg acolo şi dau socoteală.
Ion Cristoiu: Păi dar de ce să dea la o comisie parlamentară când dacă ar fi la Autoritatea Electorală Permanentă v-ar da şi dumneavoastră, că e obligat. Pe când acum dacă dumneavoastră, ca jurnalist, îi cereţi ei or să vină şi or să spună că e secret militar. Iar şi la asta or să se ducă ăia acolo de la STS şi or să facă cu uşile închise şi or să fie trei, patru inşi ca şi la comisia SRI de tristă amintire.
Monica Mihai: Care vor spune nişte lucruri.
Ion Cristoiu: Care vor spune nişte lucruri care nici acum nu le ştim. Ştiţi ce au zis ăia de la SRI la comisia lui Manda? Nu. Pentru că ni se spune că e secret, în sensul ăsta. Eu sunt un înverşunat susţinător, adept, luptător al tezei că în democraţie totul trebuie să fie transparent. Şi ce face preşedintele şi cât cheltuie cu deplasarea şi unde...

 

Ancheta parlamentară va încheia ca şi cea de la SRI, printr-un compromis, probabil c-or să vină nişte generali şi or să termine cu ea

Monica Mihai: Şi ce face Parlamentul... Cum se va încheia ancheta parlamentară?
Ion Cristoiu: Se va încheia ca şi cea de la SRI, printr-un compromis, probabil c-or să vină nişte generali şi or să termine cu ea. Mă întorc, susţin încă o dată că în lumea modernă democratică şi că în est s-a făcut o revoluţie tocmai pentru a ştii totul, totul. Nu există la ora actuală nimic secret. Nici viaţa preşedintelui, nici viaţa de cuplu a preşedintelui, nici viaţa de dormitor a preşedintelui pentru că de aia avem democraţie, da, adică nu mai avem momentul ăla în care dictatorul stă...
Monica Mihai: În turnul de fildeş...
Ion Cristoiu: Dumneavoastră sunteţi tânără. Dumneavoastră ştiţi că nu aveai voie să intri în Primăverii? Deci strada aia care în capăt era locuinţa lui Ceauşescu era blocată, n-aveai voie să treci prin faţa Comitetului Central pe marginea aia, că era Comitetul Central. Dar de ce? De ce să nu trec, puteam să trecem şi vedeam, adică normal este în democraţie viaţa, parlamentarilor, a politicienilor, a premierului, a preşedintelui se desfăşoară fără perdele. Noi ne uităm, vedem ce face ăla în casă, nu e nicio problemă pentru că asta este democraţia.
Monica Mihai: Că vorbim de preşedinte, am zis că de săptămâna aceasta vom avea o rubrică dedicată special alegerilor prezidenţiale în care vom discuta toate noutăţile şi tot ce se întâmplă în acest plan, care sunt candidaţii, care sunt strategiile pe care aceştia le-au adoptat. Avem până în momentul de faţă un singur candidat declarat şi asumat, vorbim de preşedintele Klaus Iohannis care şi-a manifestat dorinţa de a candida pentru un nou mandat. În schimb au început să se contureze nişte figuri în plan politic intern care ar putea fi viitori prezidenţiabili. Aici vorbim de Viorica Dăncilă care a făcut în aceste zile declaraţii, mai exact chiar astăzi, că dacă partidul o va propune şi va insista ca ea să fie un candidat la prezidenţiale, ea va accepta această propunere. Călin Popescu Tăriceanu a declarat ieri că şi el este împins în spate de electoratul liberal să candideze pentru funcţia de preşedinte, în tabăra USR-Plus încă nu este foarte clar dintre Dacian Cioloş şi Dan Barna care v-a fi candidatul la prezidenţiale, urmează să facă şi ei acest anunţ, probabil după congresul care va avea loc pe data de 13 iulie. În momentul de faţă la cum arată scena politică şi candidaţii care sunt scenariile posibile? Iohannis mai iese preşedinte?
Ion Cristoiu: În acest moment avem, încă o dată, orice sondaj este fals deoarece avem un singur candidat anunţat. Nu putem vorbi... toate sondajele care îl dau pe Klaus Iohannis şi pe drept cuvânt ca marele învingător sunt false deoarece ceilalţi nu s-au înscris în cursă.
Monica Mihai: Dar au fost sondaţi...
Ion Cristoiu: Aşa mă poate sonda şi pe mine că sunt bun de astronaut, dar asta nu înseamnă că sunt. Şi probabil că se face acum un sondaj şi m-ar trece pe mine că...
Monica Mihai: Aţi lua şi dumneavoastră câteva procente.
La toate sondajele, Iohannis este confruntat cu candidaţi ipotetici. În momentul în care respectivii vor fi desemnaţi, probabil că procentele lui Klaus Iohannis se reduc drastic.

Ion Cristoiu: Da, ba unii chiar ar fi de acord să plec în cosmos sau dacă ar fi un sondaj, nu ştiu, alergătorii la 100 de metri, probabil că unii din cetăţeni, da, domnule, ar fi bun să alergi. Deci din punctul acesta de vedere sondajele de gen ce-ar fi dacă ar candida Barna, ce-ar fi dacă ar candida cutare...
Monica Mihai: Nu sunt valabile spuneţi.
Ion Cristoiu: Nu, nu sunt valabile în comparaţie la concurenţă cu... deci la toate sondajele Iohannis este confruntat cu candidaţi ipotetici. În momentul în care respectivii vor fi desemnaţi, deja el e aproape desemnat, e desemnat că e al PNL-ului, probabil că procentele lui Klaus Iohannis se reduc drastic.
Monica Mihai: Ştiţi ce este interesant că de îndată ce a apărut informaţia că Viorica Dăncilă ar putea fi un posibil candidat au apărut voci din PSD care spuneau că poate ar fi un candidat mai bun Gabriela Firea.
Ion Cristoiu: Nu. Să ne întoarcem la ce înseamnă campania prezidenţialelor. Campania prezidenţială înseamnă pentru orice partid un uriaş spor de vizibilitate. Să vedem PSD-ul. PSD-ul are o conducere, e Viorica Dăncilă. În momentul în care pui pe altcineva candidat automat preşedintele partidului trebuie...
Monica Mihai: Să facă un pas în spate şi să cedeze scena persoanei care va candida.
Ion Cristoiu: Din start aceasta duce la o bulversare în partid pentru că partidul în momentul în care eşti preşedintele partidului şi şi candidat şi te duci la Vrancea automat structurile de partid sunt pentru tine, altfel trebuie să sune Viorica Dăncilă la Vrancea lui Oprişan şi ”domnule, am o rugăminte, va fi candidatul nostru, ai grijă. Bun, doi: şi Gabriela Firea are o fire foarte mare... în primul rând are enormitatea aia cu bărbată-său. Deci eu nu pot să mai votez cu Gabriela Firea pentru câtă vreme ştiu că are un bărbat care candidează şi el. N-am înţeles.
Monica Mihai: Va rămâne şi domnul Pandele în schemă...
Ion Cristoiu: Nu, oricum totul s-a anunţat, totul este penibil.
Monica Mihai: De ce s-o fi anunţat, sprijinit de ce partid?
Ion Cristoiu: Nu, dar pentru ea, în momentul în care soţul ei a anunţat că va candida, s-a terminat cu candidatura ei, nu ştiu. Imaginează-ţi, nu ştiu, eu vreau să anunţ că voi candida... toată lumea zice că voi candida, nu ştiu, la o funcţie...
Monica Mihai: Director general la un post de televiziune, de exemplu, şi vine şi soţia dumneavoastră şi spune că vrea şi ea acelaşi lucru .
Ion Cristoiu: Şi în acel moment vine lumea şi spune e ceva neserios ori eşti tu ori e nevasta. Doi, Gabriela Firea administrează Bucureştiul. Administrarea Bucureştiului face o candidatură de o rară vulnerabilitate, de o uriaşă vulnerabilitate.
Monica Mihai: Pentru că se vede felul în care a administrat un oraş.
Ion Cristoiu: Nu, în primul rând pentru că e clar că adversarii, să spunem Klaus Iohannis, te vor toca cu administrarea oraşului, adică să presupunem că ar candida, dincolo l-am avea pe... păi Klaus Iohannis n-ar avea nicio responsabilitate. El poate să vină oricând şi să spună. Nu-mi place în Bucureşti, în Bucureşti nu pot să fiu cu lumina stinsă. Doamna Firea nu poate să vină să-i reproşeze...ce? lui Klaus Iohannis. Doi, este foarte uşor de produs o diversiune în cazul unui primar general. Ce, Colectiv e mic copil, e o glumă. Dar nu ştiu, administrezi cade un copac peste un tramvai, moare, nu ştiu, au murit sau au fost răniţi, şi gata, în acel moment vine o rostogolire mediatică, da, Firea care răspunde de asta, nu ştiu, îi mănâncă ţânţarii, vine o doamnă la televizor şi zice că azi noapte au mâncat-o ţânţarii şi n-a putut să doarmă şi din cauza asta a zbierat la Firea. Asta e foarte uşor de făcut, deci din punctul acesta de vedere ... La Teodorovici, că face Teodorovici este la finanţe, da, şi începe o campanie.
Monica Mihai: La fel, există vulnerabilităţi şi pe acest minister. Doamna Dăncilă a spus în repetate rânduri în ultimele săptămâni că i-ar susţine oricare ar fi candidatul PSD. Este interesant cum aceasta şi-a schimbat atitudinea în ultimele zile. Care ar fi motivul pentru care şi-a schimbat atitudinea?
Ion Cristoiu: Probabil că sondajele. Eu ştiu că sondajele o dau acum prost în raport... Deci sondajele. Dar cred că ea va face faţă lui Klaus Iohannis, va juca rolul mămicii, mamei, bunicii, femeii de treabă în raport cu Klaus Iohannis care clar că va veni arogant în această campanie.
Monica Mihai: Cum arată calculele electorale. Îl avem pe Klaus Iohannis care candidează, avem pe Viorica Dăncilă, să presupunem că îl avem pe domnul Barna.

 

Campania dusă de Barna va fi devastatoare pentru Klaus Iohannis. E greu de presupus că va fi o înţelegere între Barna şi Klaus Iohannis

Ion Cristoiu: Nu. Sigur o să avem, USR-PLUS va fi cu Barna.
Monica Mihai: Pe domnul Tăriceanu, cum s-ar împărţii voturile pentru că avem pe partea stângă un candidat şi avem pe partea dreaptă, momentan, trei presupuşi candidaţi?
Ion Cristoiu: În acest moment, în aceste condiţii avem aproape sigur că va candida Barna...
Monica Mihai: Nu Cioloş?
Ion Cristoiu: Nu, Barna, va fi şi Cioloş probabil va fi ca... deci în primul rând vom avea o situaţie în care ei vor da în tandem, candidatura Barna – Cioloş în tandem exclude din start o negociere a lui Iohannis cu cineva din partea USR, da? pe partea dreaptă vom avea o măcinare, oricât o să ne spună Barna că ei vor duce primul tur, pentru al doilea tur o polemică constructivă şi o să...
Monica Mihai: Benefică.
Ion Cristoiu: Şi de treabă, nu există, pentru momentul în care va începe bătălia probabil vor dezvălui, dacă vor fi, deci campania dusă de Barna va fi devastatoare pentru Klaus Iohannis pentru că va fi pe partea lui dreaptă, adică...
Monica Mihai: Şi spuneţi că electoratul lui Barna nu îl place pe...
Ion Cristoiu: Nu, cu Klaus Iohannis a fost până acum o situaţie stranie, a fost menajat şi de PSD şi de dreapta, de partea dreaptă de USR pentru că era considerat duşmanul numărul unu care e considera PSD, el era adversarul PSD şi tot ce spunea pe de o parte PSD l-a menajat, aţi observat adică nu am văzut nici o campanie dusă, comisie de anchetă cu case, deci nu... l-a menajat, dar oricum ce ar fi spus PSD sau jurnaliştii independenţi ar fi fost imediat identificaţi, aha tu eşti de partea lui Dragnea, mai ales că era Dragnea. În aceste condiţii în primul rând vom avea de a face cu o împărţire a presei de dreapta, chiar şi a presei militarizate, unde vor merge, deja se vede, cu Klaus Iohannis alţii vor merge cu Barna. Această presă care va merge cu Barna va devasta pentru că va spune nişte lucruri despre Iohannis pe care le-am spus şi noi, dar care nu au fost luate în seamă pentru că venea repede maşinăria şi spunea „a Cristoiu zice dinspre PSD”, nu ziceam dinspre PSD. O să asistăm la momentul în care lucrul pe care cel puţin l-am zis eu care acum vor lovi în plin, adică tot ce e în legătură ci Klaus Iohannis, adică imaginaţi-vă că acuzaţia de intervenţie în justiţie apropo de ultima declaraţie cu CSM, ar veni dinspre dreapta, ea ar fi devastatoare, acuzaţiile privind casele, una este să o facă Dan Barna sau ...
Monica Mihai: Şi alta este să o facă un jurnalist.
Ion Cristoiu: Nu, sau să o facă chiar unul dinspre PSD, deci din punctul acesta de vedere dacă, da e greu de presupus că va fi o înţelegere între Barna şi Klaus Iohannis şi atunci aici vom avea o măcinare. Dincoace, deci avem în partea asta, e clar că se va măcina, dincoace la partea stângă...
Monica Mihai: Unde avem PSD şi ALDE, am putea spune, dar ALDE este mai mult spre dreapta, va fi şi acolo o măcinare, se va rupe coaliţia?
Ion Cristoiu: Da, se va rupe coaliţia dar o să vă spun, în cazul lui Klaus Iohannis este un principiu, adică Klaus Iohannis este maiestuos, el e alb acum şi pe un cal, în momentul în care îl ataci pe cineva de pe cal şi dai cu balegă în el să ştiţi că lumea râde. În cazul lui Viorica Dăncilă e pe jos, nu ştiu adică ea e...
Monica Mihai: Şi nu are unde să mai coboare?
Ion Cristoiu: Da, adică unde să mai coboare, că ce poţi să spui despre Viorica Dăncilă ca să şochezi? Dar în momentul în care ăla neatins până acum imperial, Klaus Iohannis este imperial, dacă nu coboară de pe soclu, că el e pe soclu tot timpul, pe cal...
Monica Mihai: Mai are timp să coboare?
Ion Cristoiu: După părerea mea ar trebui să coboare, numai că el nu mai poate să coboare pentru că latitudinea lui aţi văzut e de maiestuozitate, adică evită confruntările directe, evită să meargă pe bicicletă, pe trotinetă, evită să se ducă... ar trebui să se ducă să se tundă în centru, ar trebui să devină mai om. Dan Barna este om, Dan Barna nu stă pe cai...
Monica Mihai: Nici nu e imaginea pe care şi-a creat-o ca politician.
Ion Cristoiu: Da, dar celălalt şi-a creat imaginea aia de nu ştiu, de monarh, e în momentul în care monarhului îi spargi geamul, are probleme şi Viorica Dăncilă la fel, deci e greu pentru domnul Tăriceanu dacă va candida să o atace pe Viorica Dăncilă, cu ce?
Monica Mihai: Este interesant de văzut dacă cei doi se vor ataca?
Ion Cristoiu: Dacă aceste lucruri se vor petrece în sensul că vom avea la dreapta doi candidaţi care sigur se vor măcina între ei, că la stânga vom avea iar doi candidaţi care se vor măcina nu pot să îmi dau seama cine va intra în turul al doilea, este chiar, va fi pasionant.

 

Ascensiunea lui Emmanuel Macron are drept cauză criza Uniunii Europene

Monica Mihai: Pe măsură ce ne vom apropria de dat alegerilor probabil că lucrurile se vor contura mai bine, până una alta pe data de 26 mai au avut loc alegeri europarlamentare în momentul de faţă se duc negocieri importante la Bruxelles şi la Strasbourg pentru componenţa Parlamentului, pentru funcţiile principale ale UE, pe data de 16 iulie va avea loc întâlnirea Parlamentului în care ar trebui să se valideze candidaţii pentru Comisia Europeană, pentru Consiliul European, toate aceste negocieri cumva par a fi sub tutela lui Emanuel Macron, am observat din declaraţiile făcute acolo şi din jocurile care s-au făcut până în acest moment că Germania a făcut parcă un pas în spate şi s-a evidenţiat liderul Franţei, cum vedeţi jocurile care au loc la nivel european în momentul de faţă?
Ion Cristoiu: Ascensiunea lui Emmanuel Macron este o ascensiune a... şi are drept cauză criza UE, adică votul sigur, nu a fost atât de eurosceptice cum ne aşteptam dar rezultatul votului a fost adus la o împărţire la imposibilitatea ca cineva să facă majoritate, până acum făcea sau PPE sau socialiştii, dacă făceau PPE se înţelegeau cu socialiştii, cum a fost data trecută. Acum nu mai există această posibilitate, aţi văzut că acordul de la Osaka nu a fost aplicat şi atunci intră în joc un partid balama care e a lui Emanuel Macron. Avem de a face şi cu o UE tot mai suprasaturată de domnia Germaniei, Germania conduce multe instituţii ale UE, cu Merkel în decădere, normal...
Monica Mihai: Este doar într-o decădere politică sau una fizică, pentru că ştiţi că în ultimele săptămâni s-a tot discutat că Angela Merkel are un tremur pe care l-a manifestat în anumite momente oficiale.
Ion Cristoiu: Nu e numai cea fizică, nici acum nu pot să înţeleg cum nemţii au votat încă o dată un om care nici nu mai ştiu de cât e, nu există, farmecul democraţiei constă în permanenta schimbare a domnilor, bucuria nebunilor, adică după...
Monica Mihai: Se pare că ei sunt consecvenţi în acest sens.
Ion Cristoiu: Păi nu, ea este de vreo 15 ani , adică la un moment dat asta este, vedeţi dumneavoastră, la un moment dat Traian Băsescu spunea o chestie, dacă Ceauşescu ar fi fost numai 10 ani nu mai rămânea în istorie. Deci după vreo 10 ani să ştiţi că indiferent ce funcţie ar fi...
Monica Mihai: Se erodează.
Ion Cristoiu: Nu, imaginaţi-vă pe mine că eram redactor şef la Evenimentul Zilei, cred că erau şi eu plictisit de ei şi ei de mine şi cititorii şi... e bine să se schimbe, adică după părerea mea e bine ca un şef mai mult de 5 ani să nu stea, vin alţii tineri, se schimbă lumea, mai revii tu, Churchill la fel a fost vedetă, a căzut a revenit, ea a fost permanentă şi atunci o dată cu căderea ei ca personalitate e şi căderea Germaniei, a venit un om tânăr, un tânăr, un om mai cam gen Dan Barna, de undeva de nimic, e foarte important, de undeva de...
Monica Mihai: La fel ca şi preşedintele Ucrainei.
Ion Cristoiu: Da, noi adică la Mediafax o să, la editură, am tradus deja şi probabil o să apară cartea lui Radu Portocală, Vagul Tunător, despre Macron, despre care am scris şi eu, o să fie şi o prefaţă de a mea şi atunci veţi vedea cum a apărut Macron şi o să vedeţi ce apariţie va avea Dan Barna, tot aşa de nicăieri de o dată ne-am trezit cu el în urma unei mari nevoie a oamenilor în democraţie de oameni noi, de schimbare, mi se pare absolut normal, se schimbă, vin alţii, revin alţii.
Desemnarea Codruţei Kovesi nu are nicio legătură cu bătălia internă. Ea va depinde de bătălia externă
Monica Mihai: În contextul actual european şi în componenţa Parlamentului European aşa cum arată în momentul de faţă, credeţi că are Laura Codruţa Kovesi şanse să ia funcţia de procuror şef european? Ştiţi că chiar zilele trecute a apărut o ştire potrivit căreia contracandidatul ei, candidatul francez a fost propus pentru funcţia de şef al DNA din Franţa? Va ieşi Laura Codruţa Kovesi procuror?
Ion Cristoiu: Depinde cât de mult este mulţumit Emmanuel Macron de ce a câştigat până acum, dacă nu e mulţumit atunci va fi francezul. Eu împărtăşesc punctul de vedere surprinzător al Vioricăi Dăncilă în legătură cu Codruţa Kovesi şi eu cred că ea a devenit glorioasă prin opoziţia din România. Din punctul ăsta de vedere eu cred că PSD-ul procedează corect, desemnarea Codruţei Kovesi nu are nicio legătură cu bătălia internă. Ea va depinde de bătălia externă, dacă va câştiga postul respectiv e un post de înmormântare, degeaba spuneţi...
Monica Mihai: Au fost guri în politică care au spus că va bloca accesarea fondurilor europene.
Ion Cristoiu: La cine? Hai să fim serioşi, deci doamna Kovesi a fost un extraordinar om politic în fruntea DNA, a reuşit să ne păcălească pe toţi cu sclipiciul ăla al DNA, cu luarea, procese peste noapte, arestări, acest spectacol nu mai e posibil la nivelul Uniunii Europene. A fost posibil în România, într-o anumită conjunctură de babuini, dar cine crede că ea ducându-se acolo, numai spun de legenda (...), cine crede că ea la Uniunea Europeană va repeta spectacolul mediatic, ea a fost un procuror foarte slab, procuror, adică în sensul...
Monica Mihai: De instrumentare a cazului.
Ion Cristoiu: Da, normal era ca DNA-ul să lucreze discret, fără spectacol mediatic, temeinic, nu atâţia inşi, nu vedete, destructurare, aşa se lucrează şi în bătălia cu Mafia din Italia. Ea a lucrat spectaculos, adică dacă aţi observat e interesant de analizat spectacolul mediatic, zicea ia să vedem avem nevoie de o înaltă faţă bisericească, pac, avem nevoie de un jurnalist, pac, avem nevoie de...
Monica Mihai: Să atingem peste tot.
Ion Cristoiu: Da, că în momentul în care se consumase mediatic clasa politică şi avea deja un premier care a fost domnul Adrian Năstase, hai să găsim un mogul, după asta să găsim o înaltă faţă bisericească.
S-ar putea ca dacă o desemnează, ea să se înmormânteze mai mult decât în România
Monica Mihai: Spuneţi că era la pură întâmplare.
Ion Cristoiu: Nu, erau aleşi după spectacolul mediatic, deci eu mereu am spus DNA-ul trebuia să aibe aceiaşi atitudine cum au anti-Mafia în Italia. Anti-Mafia în Italia procurorii nu spun ia să vedem noi în dosarul ăla dacă e vreun politician sau nu, nu, anti-Mafia ia un dosar în care sunt cutare şi dacă nimereşte şi un politician îl ia şi pe el dar nu zice ia să vedem noi din toate dosarele, din toate grupările care e cel mai spectaculos. Nu-i interesează, hai să luăm dosarul ăla că e cel mai spectaculos, deoarece acolo e o vedetă şi dacă punem mâna pe vedeta aia se va scrie despre noi. Nu, eu nu cred că la nivelul Uniunii Europene se va mai putea face, plus că acolo Parchetul ăla e... e greu de presupus că va face Parchetul ăla anchetă în Franţa sau în Germania, probabil că o să facă tot pe la noi dar nu va avea aceeaşi amploare.
Monica Mihai: Ziceţi că se vor focusa tot pe partea de est a Europei?
Ion Cristoiu: Da, dar nu atât de spectaculos din punctul ăsta de vedere, adică pe partea de est, dar şi pe partea de est vor găsi fraude cu fonduri europene făcute tot cu sprijinul sau cu implicarea unor mari puteri europene. Eu nu cred că ea va deveni, din punctul acesta de vedere s-ar putea ca dacă o desemnează ea să se înmormânteze mai mult decât în România, că aici în România încă mai speră că va fi candidată, pe când acolo nu cred că va mai avea spectacolul de aici.
Monica Mihai: Că vorbim de partea de est a Europei preşedintele ales al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus preşedintelui rus, Vladimir Putin, o întâlnire, o întrevedere pentru a sta la masa de discuţii şi a dezbate situaţia tensionată dintre cele două ţări. Totul a pornit de la o iniţiativă, un proiect mediatic, mai exact două televiziuni afiliate ruse cunoscute în Ucraina au propus să facă un duplex de TV cu alte două televiziuni din Rusia cu care urma să fie dezbătut exact această temă. Însă preşedintele ales al Ucrainei a decis mai bine să-i lanseze invitaţia, proiectul de televiziune nu a mai avut loc şi acum urmează să decidă Vladimir Putin dacă se va aşeza la masa de discuţii. Cum vedeţi o posibilă discuţie între cei doi? Este un preşedinte care a intrat recent pe scena politică, care a fost un actor în primul rând şi nu a fost un politician.
Situaţia din Ucraina e o situaţie pe care nu o poate rezolva decât un al treilea război mondial, deci Crimeea este un dat şi e greu de presupus că Crimeea va reveni la Ucraina în afara unui război
Ion Cristoiu: Mie toată această întâlnire era fatală în momentul în care a fost ales noul preşedinte.
Monica Mihai: De ce fatală?
Ion Cristoiu: Pentru că noul preşedinte a fost ales dinadins să nu mai fie Poroşenko. Dacă aţi observat alegerile prezidenţiale cu aşa-zisa surpriză pe care Zelenski acel actor, care nu era chiar surpriză pentru că nici în Ucraina nu se ajunge peste noapte dintr-un actor sau ce era el producător de serial de comedie, da, i-a scos din joc aceste alegeri două personalităţi, au scos din joc ele alegerile, două, pe Poroşenko şi pe Timoşenko. Amândoi şi Poroşenko mai mult Poroşenko şi mai puţin Timoşenko erau oameni incapabili dacă ajungeau preşedinţi să rezolve, să dezgheţe, să repună în mişcare mecanismul negocierilor cu Rusia. Hai să-l luăm pe Poroşenko. Era greu pentru Poroşenko Chiar dacă ar fi vrut...
Monica Mihai: Să pornească negocierile.
Ion Cristoiu: Nu, să deblocheze pentru că în Ucraina s-a ajuns şi marile puteri îşi dau seama la un blocaj. Adică Crimeea nu e recunoscută de către ucraineni, estul este cum este din Ucraina şi atunci ei mor de foame. În momentul în care aduci unul nou, acest nou îşi poate permite să discute cu, deci Poroşenko nu-şi putea permite, nu-l lăsa electoratul, nu-l lăsa trecutul lui anti-Putin, or atât la nivel european, la nivel internaţional, la marii jucători internaţionali, dar şi la nivelul Ucrainei s-a ajuns hai să facem ceva.
Monica Mihai: Ce este interesant că odată cu această propunere din partea preşedintelui ucrainean a venit şi sugestia, de fapt cumva era cu notă de obligativitate ca la masa de negocieri să fie şi Trump, să fie şi Macron, să fie şi Angela Merkel. Avea nevoie Ucraina de martori sau de ce?
Ion Cristoiu: Nu, probabil că cei pe care i-aţi amintit dumneavoastră aveau nevoie de Zelenski. Situaţia din Ucraina e o situaţie pe care nu o poate rezolva decât un al treilea război mondial, deci Crimeea este un dat şi e greu de presupus că Crimeea va reveni la Ucraina în afara unui război. Un război, poate fi un război mondial şi atunci nu ştiu se schimbă harta, e greu de presupus. Ruşii nu vor ceda pentru că ei pe lângă simbolul numit Crimeea este Sevastopolul care este o mare bază militară, Marea Neagră este a lor, submarinele lor nucleare. Din punctul ăsta vedere m-a şi amuzat cu corvetele noastre, o afacere, ca să fac o paranteză, câte am luat vreo şase, ce să facă cu corvetele alea, în Marea Neagră cu cine să se bată? Cu submarinele nucleare, noi nu avem nici submarine, deci în Marea Neagră circulă nişte submarine nucleare ruseşti, da care e a lor, şi împotriva acestor submarine venim noi cu nişte corvete. Repet, submarinul nostru nu funcţionează pentru că nu are baterii vă dau informaţia, de vreo 20 de ani noi nu avem o baterie, unul avem sau două, cred că unul avem. Bine nici în perioada războiului nu am avut, aveam unul care i se spunea ”Cocoşatul” pentru că mergea prost. Bun din punctul ăsta de vedere trebuie să deblochezi situaţia pentru că la un moment dat şi tensiunea internaţională era alimentată, adică... Ştiţi care era cercul vicios, în momentul în care Germania sau Franţa, sau poate Germania avea un interes economic de îmbunătăţire a relaţiilor cu Rusia sărea Ucraina lui Poroşenko şi spunea: vai de mine dar ne trădaţi. Acum dacă nu va sări Ucraina lui Zelenski vor putea şi ei să îmbunătăţească situaţia.
Monica Mihai: Dar care credeţi că va fi finalul acestor negocieri, dacă spuneţi că Rusia nu va da Crimeea? Ce vor obţine cei din Ucraina?
Ion Cristoiu: Este vorba de est. Acolo e o situaţie mult mai complicată, este estul care e rusofon, probabil se va ajunge la o înlesnire din punct de vedere chiar al etniei. Conflictul din est nu a pornit nu numai din cauza Rusiei, a pornit din faptul că Ucraina neavând o experienţă statală, prima reacţie a unui stat ”piţifelnic”, care nu are experienţă statală este să fie naţionalist. Marile popoare, marile state nu sunt, nici ruşii nu sunt. Aţi văzut ei sunt toleranţi în materie de naţionalism uneori intern, nu interzic limbile. Ei neputând servi poporului altceva, au dat în naţionalism şi atunci au introdus în est care este rusofon, sunt foarte mulţi ruşi acolo, o serie de măsuri care au deranjat desigur minoritatea rusă şi de aici. Probabil că dacă se vor da nişte drepturi nu este exclus ca Rusia să se angajeze că va plăti despăgubiri, dar oricum se întâmplă ceva se deblochează, se întâmplă ceva.

 

Editorialul săptămânii

Monica Mihai: Care a fost în această săptămână editorialul care v-a impresionat cel mai mult?
Ion Cristoiu: Da, este un editorial publicat cred că în ”Adevărul” de Traian Ungureanu Uniunea Europeană, ”UE - fosta Europă”, Traian Ungureanu este destul de sceptic în legătură cu viitorul Europei, eu sunt şi mai sceptic. Mie mi-a plăcut că e printre puţinele articole care, din punct de vedere românesc, sigur că pe plan european sunt foarte multe articole critice şi sceptice în legătură cu Uniunea Europeană, cu soarta de acum, cu se întâmplă acum cu negocieri de culise, cu criza Uniunii Europene care nu e reformată, cu bătaia de joc la adresa estului, dar noi în România avem o presă din asta de babuini care când aud de Uniunea Europeană iau poziţie de drepţi. De data asta e un articol care e mai lucid. Nu înseamnă că este împotriva Uniunii Europene dacă... nu înseamnă că eşti împotriva Imperiului Roman dacă vorbeşti de Caligula. Şi dincoace Uniunea Europeană chiar are nişte probleme, iar noi românii nu numai că avem dreptul, suntem datori, noi facem parte din această uniune. Nu văd de ce nu am avea curaj, nu am putea spune măcar jurnaliştii o serie de lucruri foarte dure: despre Junker, despre democraţia de acolo, despre sumele uriaşe. Iată acuma pentru aceşti comisari interimari costă un milion de euro, adică se aruncă banii ăia. Italienii au ridicat o foarte mare problemă în legătură cu sediul de la Strasbourg, iar o mare greşeală. Adică noi românii atât clasa politică, dar şi mai ales presa avem dreptul şi avem şi datoria de a ne pronunţa şi noi în legătură cu UE.
Monica Mihai: Şi de ce n-o facem atunci, de ce nu se întâmplă?
Ion Cristoiu: Păi pentru că avem încă o mentalitate de oameni din provincie, aoleu cum să criticăm noi pe Junker?
Monica Mihai: Mâna care ne hrăneşte.
Ion Cristoiu: Da, şi pe Timmermans care ne face cadou. Nu mai ţineţi minte când a venit demagogul de Tusk, a venit şi el şi a vorbit în româneşte. Când s-a dus în Cehia a vorbit în ceheşte.
Monica Mihai: A fost un gest interpretat ca un gest de respect la adresa naţiunii.
Ion Cristoiu: Nu, era un gest de comedie, hai să fim serioşi şi când au venit preşedinţii americani şi ne citeau ei pe tot felul, sunt nişte consilieri care le făceau textul. Acum să cad eu pe spate, dar de ce?
Monica Mihai: Că au un consilier bun.
Ion Cristoiu: Păi şi dacă a vorbit despre Mioriţa, ce? Noi dacă ne ducem în Polonia şi vorbim despre polonezi, despre leşi, asta înseamnă că polonezii cad în, aoleu a venit românul, a venit unul din România şi ce bine a vorbit de noi. Aţi mai auzit undeva într-o ţară? Vă duceţi la Budapesta şi vorbiţi acolo dumneavoastră de Ştefan cel Sfânt şi o să vină presa ”aoleu a venit Monica Mihai, ce onoare pe noi, iată că ne-a luat în seamă”. Nu mai spun când vin preşedinţii americani, au şi ei un discurs acolo, le face consilierii.

 

Top 5 politicieni ai săptămânii

Monica Mihai: Îl văd şi eu cu 20 de minute înainte să îl citească şi aşa ajungem la topul săptămânal al politicienilor, Top 5 politicieni ai săptămânii. Cine se află în această săptămână pe locul cinci şi de ce?
Ion Cristoiu: Pe locul cinci este domnul Dacian Cioloş.
Monica Mihai: De ce?
Ion Cristoiu: Pentru că are de ales între cariera europeană, este o carieră destul de importantă, de exemplu la candidata Ursula a dus negocieri cu diferite grupuri, să ştiţi că e interesant că grupul Europa reînnoită a vorbit domnul Dacian Cioloş, a vorbit în calitate de lider de grup la nivel european. E foarte important nu a vorbit în România. Adică doamna respectivă a vorbit cu fiecare şef de grup şi atunci şi a vorbit şi cu şeful de grup care întâmplător era Dacian Cioloş, probabil mai mult ca sigur el va alege în tandemul cu Dan Barna să fie Dan Barna candidat şi el premier, din punctul acesta de vedere.
Monica Mihai: Şi ar renunţa la o carieră europeană pentru funcţia de premier?
Ion Cristoiu: Nu, deocamdată e vorba de tandem nu înseamnă că chiar dacă ar câştiga domnul Dan Barna...
Monica Mihai: Nu există nicio certitudine că Dacian Cioloş va fi premier.
Ion Cristoiu: Nu, nu, păi nu, dacă câştigă Dan Barna nu înseamnă că se schimbă guvernul. Ei au gândit un lucru interesant, au gândit până în 2020, adică ei gândesc cei doi pe termen până în 2020, în sensul următor adică mă votaţi pe mine Dan Barna acum şi după asta sigur că eu dacă ajung preşedinte o să înlesnesc parvenirea la putere. Păi altfel USR-ul nu are nimic majoritate în Parlament. Cum să facă ei guvern?
Monica Mihai: Cine se află pe locul patru şi de ce?
Ion Cristoiu: Pe locul patru este domnul Rareş Bogdan care a provocat o întreagă întâlnire a domnului Klaus Iohannis, a fost făcută special pentru a pune capăt zvonurilor că el e certat cu Klaus Iohannnis. Avea de ales sau se duce Rareş, vă spun aşa ca informaţie, trebuia cumva contracarate şi erau două scenarii 1. se ducea Rareş la Cotroceni şi făcea o poză pe facebook ţinând de umeri de domnul Iohannis.
Monica Mihai: Asta era strategia?
Ion Cristoiu: Una şi s-a ales a doua, anume o întâlnire la Vila Lac cu conducerea PNL la care a fost invitat şi el. Dar el nu face parte din conducerea PNL. Faptul că el a fost invitat a fost un semnal că, sigur ulterior au apărut în presă, bănuiesc că date de Rareş Bogdan cum i-a zis ”number one”. Dar după părerea mea faptul că la o întâlnire cu conducerea PNL a venit un om care nu era din conducere era un semnal al lui Klaus Iohannis că domnul Rareş Bogdan rămâne în simpatie. E foarte important, odată ar trebui să discutăm, marea problemă a PNL-ului lui Klaus Iohannis e faptul că PNL-ul nu e partidul lui deocamdată. PSD-ul era un partid al lui Ion Iliescu, de acord? El îl făcuse, FSN-ul, da?
Monica Mihai: Pe când Klaus Iohannis este un nou venit.
Ion Cristoiu: Da, Traian Băsescu făcuse el partidul, da? Singurul om care ar putea să facă chimie şi care ar putea să lase impresia că PNL-ul e partidul lui Klaus Iohannis, este Rareş Bogdan. Ludovic Orban este atât de linguşitor încât este strident. Adică în timp ce lui Rareş Bogdan care îi stă bine...
Monica Mihai: Şi îi vine mai natural.
Ion Cristoiu: Îi vine mai natural, adică el îl ştie pe Iohannis mult mai demult. Ştiţi că Rareş Bogdan a dat posibilitatea interviului nostru şi al meu cu Klaus Iohannis în septembrie 2014 la cererea mea. Eu făceam emisiuni cu el şi i-am spus şi l-a invitat. Deci era de pe atunci într-o relaţie, pe când domnul Orban nu era. Deci după părerea mea un PNL condus de Rareş Bogdan ar fi mult mai aproape de Klaus Iohannis în campania electorală decât de Ludovic Orban.
Monica Mihai: Locul trei săptămâna aceasta.
Ion Cristoiu: Locul trei este domnul Klaus Iohannis care a avut o intervenţie...
Monica Mihai: Pentru a-l salva pe Rareş Bogdan.
Ion Cristoiu: Nu numai asta, dar şi pentru a arăta că el este anti-PSD în continuare, visul lui fiind ca în turul al doilea să vină cineva din partea PSD. Toate calculele spun că ar putea să învingă în acele condiţii. Şi foarte important acum s-a văzut şi o anumită acreală faţă de Dacian Cioloş din câte aţi observat şi este clar că la Cotroceni neliniştile nu vin dinspre PSD, ci dinspre USR.
Monica Mihai: Locul doi săptămâna aceasta.
Ion Cristoiu: Locul doi este domnul Călin Popescu Tăriceanu, eu îl văd de departe candidatul comun PSD-ALDE. Pare hotărât să candideze, deocamdată nu a fost desemnat oficial.
Monica Mihai: Urmează probabil şi anunţul în scurt timp.
Ion Cristoiu: Dar numai în momentul în care este desemnat oficial, dar viaţa şi dosarele domnului Tăriceanu sunt complicate, poate în orice moment să renunţe.
Monica Mihai: Şi locul întâi?
Ion Cristoiu: Este doamna Viorica Dăncilă care, iată supravieţuieşte, îşi dă afară sau are deja echipă, va face remanieri. Pe lista remanierilor este Carmen Dan, inevitabil. Carmen Dan, Meleşcanu, este tot pe lista remanierilor. Oricum ştiu sigur că aceşti doi vor fi remaniaţi.
Monica Mihai: Şi cine va fi în locul lui Carmen Dan?
Ion Cristoiu: Există o ipoteză că domnul Sorin Grindeanu, dar oricum am înţeles că şi domnul Klaus Iohannis a cerut nu întâmplător remanierea celor doi.
Monica Mihai: Rămâne să vedem ce se va întâmpla în zilele care urmează pe scena politică şi vom discuta săptămâna viitoare în ediţia pe care o vom avea atunci de toate propunerile noi la minister. Domnule Ion Cristoiu vă mulţumesc pentru ediţia de astăzi, doamnelor şi domnilor până la ediţia viitoare: La revedere!

 

Citește și: