Departamentul Politic
2881 vizualizări 6 mar 2019

Redăm integral editorialul jurnalistului Ion Cristoiu publicat pe blogul său:

”Am comentat ultima carte a lui Radu Portocală ”Le Vague tonitruant” traducînd titlul în româneşte ”Vagul asurzitor”. După apariţia articolului, m-a sunat Radu Boroianu, nu doar amic de-al lui Radu Portocală, dar şi bun cunoscător al limbii franceze, pentru a-mi spune că sensul titlului, confirmat de conţinut, e ”Golul răsunător”. Cred că Radu Boroianu are dreptate. Radu Portocală denunţă în personalitatea lui Emmanuel Macron vorbele mari care ascund pustiul de conţinut.

Acest adevăr pare a fi confirmat de Scrisoarea adresată de Emmanuel Macron cetăţenilor Europei prin intermediul a 28 de ziare din toate ţările membre ale U.E. Titlul în româneşte e Pentru o renaştere europeană.

Din start se desluşeşte o vastă operaţiune de publicitate electorală. Scrisoarea se adresează tuturor cetăţenilor Europei (cu excepţia, desigur, a Vestelor galbene), drept pentru care e publicată pe site-ul Élysée în 22 de limbi europene, printre care:

Franceză: Pour une Renaissance européenne;

Germană: Für einen Neubeginn in Europa;

Engleză: For European renewal;

Spaniolă: Por un Renacimiento Europeo;

Italiană: Per un Rinascimento europeo.

De la un capăt la altul textul e marcat de bombasticism, solemnitate de Marseilleza (Le jour de gloire est arrivé), retorică de Napoleon cel mijlociu (cel Mic a fost Napoleon al III-lea), patetism de ceapă tăiată.

Punctul de plecare al Manifestului e dezvăluit de primele rînduri:

Cetăţeni ai Europei,

Îmi permit astăzi să mă adresez direct vouă, nu doar în numele istoriei şi al valorilor care ne unesc, ci şi pentru că este urgent. Peste doar câteva săptămâni vor avea loc alegerile europene, decisive pentru continentul nostru.
Nicicând nu a fost Europa mai necesară de la cel de-al doilea Război Mondial până astăzi, şi totuşi niciodată nu s-a aflat ea într-un mai mare pericol decât acum.

Scrisoarea se vrea astfel un fel de Sirenă a lui Roaită de la noi, care în timpul Revoluţiei franceze s-a numit Tocsin, un Deşteaptă-te europene din somnul tău de moarte!

Ar trebui să observăm însă că între intenţie şi realizare e o prăpastie. Manifestele (şi Scrisoarea e un Manifest) sînt scurte, pline de conţinut, ca un glonţ de pulbere, şi nu lungi, poliloghii de-a binelea, precum textul lui Macron.

Punctul de plecare e corect.

Uniunea Europeană, pentru că de Uniune e vorba şi nu de continentul european, care nu se limitează la UE, ci cuprinde şi Ucraina, Republica Moldova, ba chiar şi Rusia şi Turcia, se află în pragul dezastrului. Rînd pe rînd, partidele eurosceptice prind putere electorală. Ţări precum Ungaria, Polonia, Italia critică, ba chiar denunţă Bruxellesul. Din cîte de vede, în rîndul rebelelor n-am trecut România. Şi nu pentru că aş vrea să polemizez cu propaganda TeFeListă împotriva PSD, ci pentru că eu nu văd în bombănelile PSD la adresa Bruxellului o viziune suveranistă, ca în cazul partidului lui Orban, ci pur şi simplu o şmecherie prin care baronii vor să fie lăsaţi să fure.

Brexitul a fost însă semnalul cel mai puternic al crizei în care se află proiectul european.

De cum s-a anunţat Brexitul, Birocraţii de la Bruxelles, birocraţii de lux precum Juncker, Timmermans, au declarat că UE are nevoie de reforme radicale. Reforme cerute de realităţile care au dus la Brexit. Pentru că, în ciuda propagandei bolşevice duse de Birocraţii de la Bruxelles şi a filmelor proaste despre acest mare eveniment, Brexitul are drept principală cauză situaţia de Criză de sistem din Uniunea Europeană. Au trecut de atunci trei ani. Dinspre Bruxelles n-a venit nici măcar o adiere de reformă. Şi ar fi trebuit să se treacă neîntîrziat la reforme. Sensul acestora? Scrie Radu Portocală în cartea sa care abordează şi Criza UE:

”Sînt ani buni de acum de cînd fostul dizident Vladimir Boukovsky arăta asemănările ideatice dintre Uniunea Europeană şi fosta Uniune Sovietică: o amplă birocraţie ineficace pe care toată lumea trebuie să o iubească. Ca şi pe vremuri la Moscova, se spune la Bruxelles în zilele noastre: «Noi ştim că este bine pentru dumneavoastră!» Şi faţă de o asemenea certitudine, toată lumea trebuie să tacă şi să accepte. Doar că, vrînd să impui altora propria concepţie despre bine, ajungi să dispreţuieşti libertatea celorlaţi. Nişte fleacuri, cui îi pasă cînd este în joc «marele vis european»? Dar care vis?

De multă vreme există un decalaj prea mare între această structură arhaică şi realitate. Ea nu mai poate convinge în primul rînd, pentru că nu a realizat nimic convingător. Pretutindeni în Europa alegătorii şi-au arătat neîncrederea faţă de Uniunea Europeană prin voturile pe care le-au acordat în mare număr partidelor suveraniste. Faţă de acest lucru, a spune, aşa cum fac aproape toţi oamenii politici - şi dl. Macron printre ei, uimitor de încrezător într-un viitor indescifrabil - că avem nevoie de mai multă Europă, dovedeşte fie inconştienţă, fie dispreţ pentru voinţa popoarelor.”

Brexitul, revolta ungurilor, a polonezilor, a italienilor, a francezilor care voteză pe Marine Le Pen, a estonienilor, care au votat un partid eurosceptic, au drept temei transformarea treptată a UE într-o nouă Uniune Sovietică. Tovarăşii de la Kremlin denunţau orice tentativă a ţărilor din Est de a-şi apăra interesele drept naţionalism. Ei invocau internaţionalismul ca stare de spirit obligatorie pentru lagărul socialist, dar prin asta ei înţelegeau supunerea necondiţionată la interesele Moscovei. Birocraţii de la Bruxelles invocă europenismul pentru a putea promova interesele Germaniei, noul Kremlin al Europei. Cine nu se supune intereselor Germaniei e taxat de naţionalist, de populist. Ungaria s-a confruntat cu dezastrul care a fost trecerea pe teritoriul său a hoardelor de emigranţi stimulate de Angela Merkel. Cînd Victor Orban a vrut să-şi apere ţara de hoardele care voiau să ajungă în Germania, unde evident, n-aveau să umple autostrăzile, n-aveau să calce în picioare terenurile agricole, Victor Orban a fost acuzat de naţionalism. Vă mai amintiţi? Cînd România a refuzat Planul Valev, prin care noi urma să fim culegători, în timp ce nemţii urmau să fie muncitori de înaltă calificare, Moscova ne-a acuzat de naţionalism.

Reformele cerute de Criza UE merg în direcţia unei mari libertăţi a ţărilor membre, a unei mari democraţii în UE, astfel încît Uniunea să fie Europeană şi nu Sovietică, dar mai ales a dispariţiei Birocraţiei de lux, a Birocraţiei care, pentru a-şi justifica existenţa, născoceşte reguli aberante, a căror îndeplinire trebuie s-o verifice ea.

Plecînd de la realitatea Crizei, ce propune Macron?

Măsuri menite să transforme UE în Uniunea Sovietică!

Nevoii de debirocratizare, nevoii de mai mare democraţie, de curmare a tutelei mărunte, de luare în seamă şi a intereselor naţionale, Macron le răspunde cu mai multă birocraţie, cu înfiinţarea unor instituţii care ar fi stîrnit invidia lui Brejnev:

O poliţie de frontieră comună şi un oficiu european de azil, un Consiliu European de securitate internă.

Îţi vine să te freci la ochi.

În toată Uniunea Europeană cetăţenii plătitori de taxa şi impozite bombăne faţă de puzderia de instituţii de la Bruxelles, multe fără alt rost decît acela de a asigura privilegii de lux unor politicieni mediocri în ţările lor.

Iar Emmanuel Macron propune pentru salvarea Uniunii noi instituţii inutile, toate centraliste, toate bugetivore.

Dar nu numai atît.

După ce s-a zbătut să impună francezilor o lege stalinistă, cea a fake news-urilor, Emmanuel Macron propune un fel de KGB la nivelul UE:

”Propun să se creeze o Agenţie europeană de protecţie a democraţiilor care va furniza tuturor Statelor membre experţi pentru a proteja procesul electoral împotriva atacurilor cibernetice şi a manipulărilor. În acest spirit de independenţă, va trebui de asemenea să interzicem finanţarea partidelor politice europene de către puterile străine. Trebuie să interzicem, prin reguli europene, orice discurs de ură şi de violenţă pe Internet, deoarece respectul persoanei umane este fundamentul civilizaţiei şi demnităţii noastre.”

Ce înseamnă discurs de ură şi violenţă?

Cine deosebeşte între dezvăluirea adevărului incomod pentru ordinea stabilită şi discursul de ură şi violenţă?

Sînt întrebări asemănătoare celor de pe vremea cenzurii comuniste.

Cenzura interzicea discursul contrarevoluţionar.

Ce însemna discursul contrarevoluţionar stabilea Partidul. Şi acesta în funcţie de politica de moment.

Pe vremea lui Stalin, discursul contrarevoluţionar era cel care critica stalinismul.

Pe vremea lui Hruşciov, era cel care nu critica stalinismul.

Ar fi trebuit poate să închei zicînd că Scrisoarea lui Macron e un eveniment nefericit al Europei de azi.

Închei precizînd că e un eveniment fericit. Fără această Scrisoare, cetăţenii Europei n-ar fi ştiut de cît de aerieni sînt prin raportare la realităţi Liderii Marilor Puteri Europene de azi.”

foto>hepta

Citește și: