Otilia Ciocan
15912 vizualizări 24 apr 2015

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au dispus ca din pedeapsa de zece ani şi opt luni, aplicată lui Stan Mustaţă, să fie scăzută perioada în care acesta a fost reţinut şi arestat preventiv sau la domiciliu, respectiv între 20 aprilie 2014 şi 10 martie.

În acelaşi dosar au fost judecaţi şi Ion Boraciu, Florian Alexandru şi Ciprian Moraru. Prin intermediul primilor doi, Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. Cel de-al treilea bărbat a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat bani pentru a obţine o sentinţă favorabilă.

În urma analizării probelor de la dosar, judecătorii i-au condamnat pe Boraciu la nouă ani de închisoare, pe Alexandru la şase ani şi patru luni, iar pe Moraru la doi ani.

Decizia de vineri a CAB nu este definitivă şi poate fi contestată la instanţa supremă.

Stan Mustaţă, fost judecător al Curţii de Apel Bucureşti, este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.

Pe parcursul procesului, Stan Mustaţă le-a spus judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti că este "băutor de vin" şi că, dacă nu ar fi consumat alcool, ar fi conştientizat "pericolul" şi nu ar mai fi ajuns în boxa acuzaţilor.

Mustaţă a susţinut în faţa instanţei că dosarul său a fost "fabricat artificial", pornind de la bănuiala că el ar fi încercat să tergiverseze dosarul ICA.

"A spus-o şi procurorul şef al DNA. Din comportamentul meu nu rezultă aşa ceva. Boraciu (intermediar al mitei, potrivit anchetatorilor - n.r.) a zis că aş tergiversa dosarul, nu eu. Nu l-am sprijinit pe Voiculescu, nu l-am favorizat. Nu am fost nici pro, nici împotriva lui", afirma Mustaţă.

Surse judiciare declarau, pentru MEDIAFAX, că la nivelul fostului Parchet Naţional Anticorupţie se ştia încă din 2005 că judecătorul Stan Mustaţă cerea între 5.000 şi 7.000 de euro de la persoane vizate în dosarele penale pe care le judeca, iar în 2008 o colegă a magistratului s-a plâns de atitudinea lui.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 8 mai 2014, să îl suspende din magistratură pe judecătorul Stan Mustaţă.

Citește și: