Gandul.info
Petriana Condrut
1051 vizualizări 8 mar 2018

"Nu am discutat (n.r.: despre cazul Sebastian Ghiţă), dar l-am întrebat auzind că sunteţi interesaţi, şi mi-a spus ca nu ştie. Nu e treaba preşedinţilor să se ocupe de cei care care fug de justiţia românească", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

La rândul său, Aleksandar Vučić, preşedintele Serbiei, a spus că l-a întrebat pe ministrul Justiţiei din ţara sa şi aşteaptă un răspuns." Nu am prea multe date în acest sens, dar organizaţiile juridice se ocupă de această chestiune. Când preşedintele m-a întrebat, am întrebat şi eu ministrul Justiţiei din Serbia şi vom primi în cursul zilei de azi un răspuns", a declarat Aleksandar Vučić.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, la finalul lunii decembrie, că se va deplasa în Serbia şi va discuta cu omologul său sârb despre extrădarea lui Sebastian Ghiţă, precizând însă că nu poate fi vorba în niciun fel de o grăbire a anchetei.

Fostul parlamentar a fost prins în Belgrad, pe 13 aprilie 2017, în timp ce se plimba pe o stradă, împreună cu fratele său. La legitimare, Ghiţă a prezentat un act de identitate şi un permis sloven, în timp ce fratele său le-a dat poliţiştilor actele reale.

În România, fostul parlamentar a fost văzut ultima oară în noaptea dinspre 19 spre 20 decembrie 2016, când pleca de la un eveniment organizat de SRI. Acolo a participat în calitatea sa de membru al comisiei parlamentare de control, moment în care poliţiştii care îl filau, la cererea procurorilor, l-au pierdut. Potrivit unor surse, Ghiţă conducea pe DN1 cu peste 200 km/h, iar la un moment dat un alt autoturism i-ar fi blocat pe poliţişti. Ulterior, maşina lui Ghiţă a fost găsită la locuinţa sa, astfel că poliţiştii au crezut că doarme.

Citește și: