Diana Grigore
298 vizualizări 9 dec 2019

Potrivit agendei oficiale, premierul Ludovic Orban şi Florin Cîţu vor merge la ora 12.00 la Palatul Cotroceni. Unul dintre subiecte ar putea viza analizarea situaţiei la Ministerul Finanţelor Publice, la o lună de la învestirea Guvernului.

O altă temă care ar putea fi abordată este Legea bugetului de stat.

Premierul Ludovic Orban a afirmat că va merge cu proiectul de buget în Parlament, în timp ce Klaus Iohannis nu a exlus o asumare a răspunderii de către Guvern.

Analiza la ministere continuă, după ce săptămâna trecută şeful statului a purtat discuţii, la Palatul Cotroceni, cu premierul Ludovic Orban, viceprim-ministrul Raluca Turcan şi mai mulţi miniştri.

Printre membri ai Executivului care au fost prezenţi se numără ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloş, ministrul Muncii Violeta Alexandru, ministrul Mediului Costel Alexe şi ministrul Tineretului şi Sportului Ionuţ Stroe.

 

Citește și: