Cristian ANDREI
12537 vizualizări 7 feb 2014

Crin Antonescu i-a propus, în această dimineaţă, într-o şedinţă a conducerii PNL, lui Klaus Iohannis funcţiile de ministru de Interne şi de vicepremier. Omul de încredere al lui Antonescu devine numărul doi în Guvernul Ponta.

Avansarea lui Iohannis în Guvern, în locul lui Daniel Chiţoiu, este o mutare pe care Crin Antonescu o pregăteşte de multă vreme. gândul scria, la sfârşitul lunii trecute, despre rocada Iohannis-Chiţoiu în poziţia de număr doi în Executiv. De asemenea, Antonescu i-a trimis pe Cristian Buşoi la ministerul Sănătăţii şi pe Teodor Atanasiu la ministerul Economiei. Eugen Nicolaescu a fost mutat de la Sănătate la Finanţe.

Toate schimbările plănuite de Antonescu au drept scop recucerirea influenţei sale în Guvern şi un mai bun control al miniştrilor liberali pe care-i scăpase din mână. Semnificativ este faptul că astăzi liderul PNL şi-a anunţat colegii în şedinţa de partid că „este timpul să intrăm la guvernare”. Aceasta confirmă strategia lui Crin de înlocuire a miniştrilor „deviaţionişti”, care începuseră să joace alături de PSD şi de Victor Ponta şi să ignore conducerea partidului care i-a pus în funcţii. Până acum, miniştrii Radu Stroe şi Daniel Chiţoiu au fost înlocuiţi din funcţii. În poziţiile lor vor fi avansaţi Klaus Iohannis (la Interne) şi Eugen Nicolăescu (la Finanţe). 

Noii miniştri PNL:

Klaus Iohannis - ministru de Interne şi vicepremier

Eugen Nicolăescu - ministru al Finanţelor

Teodor Atanasiu - ministerul Economiei

Cristian Buşoi - ministerul Sănătăţii

Iohannis: Accept nominalizarea pentru a coordona şi ordona

În intervenţia lui, Iohannis a făcut, la fel ca Antonescu, referire la comentariul luI Victor Ponta despre „cine mai este liberal în ziua de azi în România”  - „Sper să avem o apariţie care nu duce la întrebări precum cine mai este liberal”, a spus Iohannis.

„Am primit oferta din partea preşedintelui şi am acceptat nominalizarea. Cred că ceea ce va trebui să fac acolo se poate descrie foarte simplu - coordonare, fiindcă colegii mei m-au rugat să coordonez; ordonare în ce priveşte instituţiile statului care vor fi în subordinea mea; şi, în fine, impunerea legii. Noi suntem obişnuiţi să apară legi câteodată chiar cu o viteză ameţitoare”, a fost mesajul primarului din Sibiu.

„Garantez că fac ceea ce fac pentru a îmbunătăţi vizibil componentele liberale din guvern şi percepţia pe care noi, liberalii, o avem”, a mai dat asigurări Klaus Iohannis, care a mai precizat şi că nu renunţă uşor la primăria Sibiului. Odată cu suspendarea mea temporară din funcţia de primar, cu siguranţă vor fi oameni acolo care să poată duce mai departe lucrurile o perioadă rezonabilă de timp”, a explicat Iohannis.

Până să poată Iohannis să facă ordinea pe care o promite în instituţiile statului, Crin Antonescu a fost nevoit să facă ordine în sală, admonestându-i pe colegii gălăgioşi din sală: „Aici nu e o autogară, nu e un foaier! Cu respect vă pun în faţa alternativei (sic!) - ieşiţi sau tăceţi”, a avertizat preşedintele liberal.

Crin Antonescu, mesaj către Victor Ponta

„Cineva se întreba zilele trecute cine mai e liberal în România şi ce mai înseamnă liberalismul. Noi, PNL, suntem un partid liberal, un partid de dreapta, un partid în care activează foarte mulţi oameni care sunt liberali. Liberalismul înseamnă să porneşti de la ideea că cetăţenii acestei ţări sunt întotdeauna indivizi ale căror drepturi trebuie apărate şi sporite. Noi, liberalii, nu lucrăm cu gloate sau cu mulţimi”. Astfel şi-a început Crin Antonescu conferinţa de presă de după şedinţa PNL. Declaraţia este o replică directă dată lui Victor Ponta, care, cu o zi înainte, încercând să justifice electoRATA se întreba „ce mai este de stânga şi ce mai este de dreapta în România”.

Gerea, greu de demis

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a plecat „cu cântec” din fruntea ministerului. Un moment mai degrabă jenant în şedinţa PNL: Crin Antonescu i-a cerut lui Andrei Gerea să-şi dea demisia. Acesta a refuzat însă, anunţându-şi colegii că „se pune la dispoziţia partidului”. Liderii PNL au fost nevoiţi să voteze, în final decizia fiind că lui Gerea i se va retrage sprijinul politic. „Nu exista un motiv anume pentru demisie”, le-a explicat Gerea ziariştilor la ieşirea din şedinţa PNL.

Cine este Klaus Iohannis

Klaus Iohannis este primarul municipiului Sibiu din anul 2000, acum fiind la al treilea mandat, ales pe listele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDRG). Din februarie 2013, Iohannis s-a înscris în PNL şi, la scurt timp, a fost ales prim-vicepreşedinte al partidului.

Klaus Iohannis a fost propus pentru funcţia de prim-ministru şi în octombrie 2009 de către alianţa PSD-PNL-UDMR, după căderea guvernului condus de Emil Boc.

Născut în iunie 1959, Klaus Iohannis este cetăţean român de etnie germană, fiind la bază profesor de fizică.

 

 

Citește și: