Alexandru Costea
66 vizualizări 27 oct 2019

"Astăzi, România are nevoie de investiţii în infrastructură, în special în infrastructura de transport. Din păcate, şi în această privinţă stăm foarte prost în rândul statelor Uniunii Europene, pentru toate tipurile de transport: rutier, feroviar, maritim sau aerian. Iar PSD ştie bine de ce – pentru că au dorit să ţină avioanele la sol şi promisiunile în aer!", a declarat, duminică, Klaus Iohannis, în cadrul evenimentului de lansare a candidaturii sale pentru un nou mandat de preşedinte.

Iohannis susţine că România trebuie să se integreze în Spaţiul Unic de Transport European şi este convins că guvernul PNL poate face acest lucru.

"Pentru a deveni cu adevărat hub de transport între Europa şi Asia, coridoarele de transport nu trebuie să rămână simple proiecte pe hârtie, iar România trebuie să se integreze efectiv în Spaţiul Unic de Transport European. De aceea, avem împreună obligaţia de a îndrepta lucrurile, prin proiecte de investiţii majore. Şi sunt convins că guvernul PNL ştie, poate şi trebuie să conecteze România cu ea însăşi şi cu lumea civilizată", a afirmat acesta.

PNL a organizat, duminică, evenimentul de prezentare al programului prezidenţial al preşedintelui Klaus Iohannis. La eveniment participă circa 700 de membri ai PNL, parlamentari, aleşi locali, simpatizanţi şi reprezentanţi ai societăţii civile. Printre cei care vor lua cuvântul se numără preşedintele PNL, Ludovic Orban, Felix Pătrăşcanu, Daniela Vişoianu şi Dragoş Garofil.

 

Citește și: