Deparatmentul Eveniment
745 vizualizări 21 iun 2012

Procurorul general Codruţa Kovesi a declarat, joi, că Adrian Năstase avea dreptul legal să deţină arma, precizând însă că vor fi făcute verificări legate de modul în care au fost respectate procedurile privind deţinerea armelor, depozitarea lor şi modul de restituire a acestora de către Poliţie.

Kovesi a spus că în momentul în care DNA a început urmărirea penală împotriva lui Năstase a fost formulată o adresă către Poliţia Română în care se solicita ridicarea armelor deţinute de Năstase, în condiţiile în care, potrivit legislaţiei de atunci, persoanele cercetate pentru anumite infracţiuni nu aveau dreptul de a deţine arme.

Potrivit procurorului general, în condiţiile în care legislaţia în acest sens s-a modificat, între timp, Poliţia a decis să îi restituie lui Năstase armele.

"Se va verifica dacăm s-au respectat procedurile legate de modul de restituire a armelor, legate de depozitarea acestora", a adăugat Kovesi.

Anchetatorii vor ridica toate armele deţinute de Adrian Năstase, în acest scop urmând să fie făcute percheziţii inclusiv la locuinţa din Cornu a fostului premier.

Astfel, anchetatorii vor merge la locuinţa din Zambaccian a lui Năstase, dar şi la domeniul din Cornu deţinut de familia fostului premier, pentru a ridica toate armele deţinute de acesta, inclusiv cele de vânătoare.

Procurorul general Codruţa Kovesi a declarat, joi, că se va verifica dacă poliţiştii care au mers miercuri noapte la locuinţa lui Năstase pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei au respectat procedurile, ea precizând şi că mandatul de executare trebuia pus în aplicare de îndată.

Kovesi a declarat că se va verifica dacă poliţiştii care au mers miercuri noapte la locuinţa din Zambaccian au respectat procedurile.

"Se va verifica dacă poliţiştii prezenţi pentru punerea în aplicare a mandatului au respectat procedurile. Mandatul de executare a pedepsei se pune în aplicare de îndată, imediat, nu este un termen de 3-5-10 zile. Din această perspectivă, cei care au mers să pună în aplicare mandatul au procedat corect", a spus Kovesi, întrebată de jurnalişti de ce au mers poliţiştii atât de repede la locuinţa lui Năstase.

Ea a subliniat că acest lucru este conform legii şi procedurilor şi că şi în cazul altor persoane condamnate s-a procedat în acelaşi mod, mandatul fiind pus în aplicare de îndată.

Potrivit acesteia, în situaţiile în care mandatele nu au fost puse în executare de îndată persoanele vizate erau dispărute de la domiciliu.

Întrebată de ce poliţiştii au mers acasă la Năstase în condiţiile în care alţi conamnaţi din dosar s-au predat singuri, Kovesi a spus că vor fi făcute verificări legate de acest aspect.

Citește și: