Cristian ANDREI
29512 vizualizări 19 feb 2013

Service-urile auto trebuie să asigure proprietarilor maşinilor aflate în reparaţii posibilitatea de a asista la intervenţia care se face asupra autovehiculului. Astfel, potrivit unui proiect de lege adoptat astăzi de deputaţi, service-urile vor fi obligate să amenajeze un spaţiu special în acest sens sau să instaleze camere, astfel încât clienţii să poată vedea cum se lucrează la maşini.

De asemenea, proprietarii autoturismelor, nemulţumiţi de calitatea intervenţiilor oferite de service, pot depune o contestaţie care trebuie verificată în termen de maxim şapte zile de RAR. Iniţiativa, votată astăzi astăzi de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, obligă service-urile auto să asigure o mai mare transparenţă în efectuarea lucrărilor.

"Oferim şansa proprietarului unui autoturism ca în service să asiste la intervenţia care se face propriei maşini şi să conteste. Există începând cu acest act normativ un registru de contestaţii, iar la un număr de contestaţii, se repetă auditul efectuat de RAR la service. Dacă se întâmplă de două ori în 12 luni se suspendă licenţa service-ului", a declarat deputatul PSD Iulian Iancu.

El a precizat că de multe ori proprietarii autoturismelor trec printr-o "experienţă usturătoare din punct de vedere financiar şi neplăcută din punctul de vedere al tratamentului".

"Este o provocare pentru service să fie transparent, să-i explice şi să-i arate clientului toate intervenţiile pe care le face la maşină, să explice uneori costul foarte ridicat al intervenţiei, oferă şansa beneficarului că este sigur că ceea ce se întâmplă la maşina lui este în concordanţă cu prestaţia spusă de service", a adăugat social-democratul.

Iancu a subliniat că multe service-uri au amenajat deja astfel de spaţii de unde proprietarii pot urmări operaţiunile desfăşurate asupra maşinii lor.

"Dacă service-ul nu are un asemenea spaţiu, montează o cameră de luat vederi, iar omul are încredere că service-ul este de calitate. RAR-ul are obligaţia în termen de şapte zile să verifice contestaţia, RAR şi-a asumat această răspundere, de aceea s-a impus un termen de şapte zile", a spus Iulian Iancu.

Citește și: