Andrei Luca POPESCU
945 vizualizări 11 oct 2016
Anunţul a fost făcut de judecătorul Curţii Constituţionale Daniel Morar, decizia fiind luată cu majoritate de voturi, după ce magistraţii amânaseră de trei ori un verdict în această speţă.

Judecătorii CCR au decis că Legea de interpretare a articolului 38, alineatul 11, din Statutul deputaţilor şi senatorilor, este neconstituţională.

În iunie, Parlamentul a adoptat o lege prin care sublinia că prevederea că „membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea nu pot fi angajaţi la respectivul birou parlamentar” se aplică doar pentru cazurile de după 21 august 2013, adică practic că legea nu se aplică retroactiv, principiu implicit de funcţionare a legii. Astfel, legea arăta că pentru actele încheiate de parlamentari cu rudele lor, înainte de această dată, prevederea nu se aplică.

Fără să dezincrimineze conflictul de interese pentru parlamanetari, lucru imposibil atât timp cât această faptă este prevăzută atât în Codul Penal, cât şi în legea 161/2003 privind prevenirea corupţiei, această lege le-ar fi servit parlamentarilor care au deja procese pe rol pentru această faptă, de a-şi angaja rude la birourile parlamentare, să scape de proces, iar celor care au fost deja condamnaţi să îşi poată revizui sentinţa.

 ANI arăta la vremea respectivă că demersul parlamentar este inutil, pentru că interdicţia respectivă se subscrie definiţiei conflictului de interese încă din 2003 şi este în vigoare şi astăzi, definită chiar şi în Codul Penal.

„Propunerea legislativă (...) adoptată astăzi de către plenul Parlamentului este în totală contradicţie cu dispoziţiile art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 301 din Codul Penal – prevederi care reglementează conflictul de interese în materie administrativă şi penală. Prin propunerea legislativă adoptată astăzi se creează premisa conform căreia interdicţia de angajare a rudelor în cadrul propriilor birouri parlamentare operează doar de la data introducerii acestui articol, respectiv anul 2013 (Legea nr. 219), cu toate că anterior acestui moment exista o dispoziţie expresă care să interzică parlamentarilor să-şi angajeze rudele sau afinii la birourile parlamentare şi anume art. 70 din Legea nr. 161/2003”, arată ANI într-un comunicat de presă.

Deci, arată ANI, parlamentarii aveau interzis şi înainte de 2013, contrar aparenţelor, să-şi angajeze rudele la birourile parlamentare, pentru că intrau sub sfera conflictului de interese, definit de lege încă din 2003.

Cine sunt parlamentarii care şi-au angajat singuri rudele la Parlament

1. Aledin Amet, fost deputat reprezentant al minorităţii tătare în legislatura 2008-2012: acuzat că şi-a angajat soţia în funcţia de consilier în cadrul biroului său parlamentar, aceasta câştigând suma de 1.143 de lei.

2. Gheorghe Ana, fost deputat PSD în legislatura 2008-2012: acuzat că a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat cumnata în funcţia de şef de cabinet în cadrul biroului său parlamentar. Cumnata sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 9.691 de lei.

3. Ştefan Vasile Beres, fost deputat UDMR în legislatura 2008-2012: acuzat că a încheiat două contracte civile prin care şi-a angajat sora în funcţia de consilier şi pe fiul său în funcţia de referent la biroul parlamentar. Sora sa a obţinut venituri salariale de 37.646 de lei, iar fiul său de 26.203 lei.

4. William Gabriel Brînză, fost deputat PDL în legislatura 2008-2012: acuzat că a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat fratele în funcţia de consilier la biroul său parlamentar. Fratele său a obţinut venituri salariale de 23.393 de lei.

5. Viorel Vasile Buda, fost deputat PNL în legislatura 2008-2012: acuzat că a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat fiica în funcţia de consilier la biroul său parlamentar. Fiica sa a obţinut venituri salariale de 19.517 de lei.

6. Sorin Gheorghe Buta, fost deputat PDL în legislatura 2008-2012: acuzat că a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat fiica în funcţia de consilier la biroul său parlamentar. Fiica sa a obţinut venituri salariale de 29.139 de lei.

7. Mihăiţă Calimente, deputat PNL: acuzat că a încheiat, în legislatura 2008-2012, un contract civil prin care şi-a angajat fiul în funcţia de referent la biroul său parlamentar. Fiul său a obţinut venituri salariale de 33.258 lei.

8. Petru Călian, fost deputat PDL în legislatura 2008-2012: acuzat că a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat soţia în funcţia de consilier în cadrul biroului său parlamentar. Soţia sa a obţinut venituri salariale de 61.512 lei.

9. Viorel Cărare, fost deputat PDL în legislatura 2008-2012: acuzat că a încheiat două contracte civile şi un contract individual de muncă prin care şi-a angajat cumnatul şi soţia la biroul său parlamentar. Soţia acestuia a beneficiat de venituri salariale de 31.933 de lei, iar cumnatul său de venituri salariale de 12.768 de lei. De asemenea, în cazul fostului deputat, ANI a sesizat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese.

10. Liviu Bogdan Ciucă, deputat PC: acuzat că a încheiat, în legislatura 2008-2012, un contract civil prin care şi-a angajat sora în funcţia de referent în cadrul propriului birou parlamentar. Sora sa a obţinut venituri salariale de 40.956 de lei.

11. Radu Eugeniu Coclici, fost deputat PSD în legislatura 2008-2012: acuzat că a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat mama în funcţia de consilier la biroul său parlamentar. Mama sa a obţinut venituri salariale de 32.576 de lei.

12. Cătălin Croitoru, senator PSD: acuzat că pe când era deputat, în 2008-2012, a încheiat două contracte civile prin care şi-a angajat fiul în funcţia de consilier juridic şi nora în funcţia de consilier la biroul său parlamentar. Fiul său a obţinut venituri salariale de 55.038 de lei, iar nora a avut venituri salariale de 37.399 de lei. În cazul lui Croitoru, ANI a sesizat şi Parchetul de pe lângă instanţa supremă, pentru a verifica existenţa conflictului de interese penal.

13. Relu Fenechiu, fost deputat PNL: acuzat că a încheiat, în legislatura 2008-2012, un contract civil prin care şi-a angajat fratele în funcţia de consilier la biroul său parlamentar. Fratele a obţinut venituri salariale de 4.051 de lei. Cei doi fraţi Fenechiu sunt condamnaţi la 5 ani de închisoare pentru corupţie, în dosarul „Transformatorul”.

14. Gheorghe Firczak, deputat reprezentant al minorităţii rutene: acuzat că a încheiat un contract individual de muncă prin care şi-a angajat fiul în funcţia de consilier la biroul său parlamentar. Fiul acestuia a obţinut venituri salariale de 62.580 de lei.

15. Gheorghe Gabor, fost deputat PNL în legislatura 2008-2012: acuzat că a încheiat două contracte civile prin care şi-a angajat fiul şi soţia în funcţia de consilier la biroul său parlamentar. Fiul acestuia a obţinut venituri salariale de 19.265 de lei, iar soţia sa a avut venituri salariale de 21.911 lei.
16. Mircia Giurgiu, fost deputat PDL, apoi PSD în legislatura 2008-2012: acuzat că a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat fratele în funcţia de şofer la biroul său parlamentar. Acesta a obţinut venituri salariale de 13.975 de lei.

17. Pavel Horj, fost deputat PNL în legislatura 2008-2012: acuzat că a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat soţia în funcţia de consilier la biroul său parlamentar. Soţia sa a obţinut venituri salariale de 26.515 lei.

18. Iulian Iancu, deputat PSD: acuzat că a încheiat, în legislatura 2008-2012, un contract civil prin care şi-a angajat fratele în funcţia de subinginer în cadrul biroului său parlamentar. Acesta a obţinut venituri salariale de 23.460 de lei.

19. Miron Ignat, deputat reprezentant al minorităţii lipovenilor: acuzat că a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat cumnata în funcţia de consilier la biroul său parlamentar. Cumnata sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 35.899 de lei.

20. George Ionescu, deputat PNL (PDL): acuzat că a încheiat, în legislatura 2008-2012, un contract civil prin care şi-a angajat fiul în funcţia de referent la biroul său parlamentar. Fiul său a obţinut venituri salariale de 35.991 de lei.

21. Kelemen Atilla Bela Laszlo, deputat UDMR: acuzat că a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat soţia în funcţia de referent la biroul său parlamentar, aceasta obţinând venituri salariale de 27.248 de lei.

22. Doru Braşoan Leşe, fost deputat PDL, apoi PNL în legislatura 2008-2012: acuzat că a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat fratele în funcţia de consilier la biroul său parlamentar. Fratele său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 92.443 de lei.

23. Ion Mocioalcă, deputat PSD: acuzat că a încheiat, în legislatura 2008-2012, un contract civil prin care şi-a angajat fiica în funcţia de consilier la biroul său parlamentar. Aceasta a obţinut venituri salariale de 892 de lei.

24. Iuliu Nosa, deputat PSD: acuzat că a încheiat, în legislatura 2008-2012, un contract civil şi un contract individual de muncă prin care şi-a angajat fiul în funcţia de consilier la biroul parlamentar. Fiul a obţinut venituri salariale de 35.971 de lei, la care se adaugă indemnizaţia pentru creşterea copilului pe care a primit-o timp de un an, începând din 20 martie 2012.

25. Laurenţiu Nistor, deputat PSD: acuzat că a încheiat, în legislatura 2008-2012, două contracte civile prin care şi-a angajat fiica şi ginerele în funcţia de expert în cadrul biroului său parlamentar. Fiica sa a obţinut venituri salariale de 34.171 de lei, iar ginerele a avut venituri salariale de 45.771 de lei.

26. Vasile Daniel Oajdea, deputat PP-DD: acuzat că a încheiat, în legislatura 2008-2012, pe când era la PDL, un contract civil prin care şi-a angajat soţia în funcţia de consilier la biroul său parlamentar. Soţia a obţinut venituri salariale de 32.970 de lei.

27. Corneliu Olar, fost deputat PDL în legislatura 2008-2012: acuzat că a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat fiica în funcţia de referent la biroul său parlamentar. Fiica a obţinut venituri salariale de 29.139 de lei.

28. Neculai Răţoi, deputat PSD: acuzat că a încheiat, în legislatura 2008-2012, un contract civil prin care şi-a angajat nepotul în funcţia de consilier la biroul său parlamentar. Nepotul a obţinut venituri salariale în cuantum total de 26.336 de lei.

29. Ion Stan, deputat PSD: acuzat că a încheiat, în legislatura 2008-2012, un contract civil prin care şi-a angajat fiica în funcţia de consilier la biroul său parlamentar. Fiica a obţinut astfel venituri salariale de 6.594 de lei.

30. Mădălin Voicu, deputat PSD: acuzat că a încheiat, în legislatura 2008-2012, un contract civil prin care şi-a angajat nora în funcţia de consilier la biroul său parlamentar. Nora a obţinut venituri salariale de 3.302 de lei.

31. Sorin Zamfirescu, fost deputat PDL în legislatura 2008-2012: acuzat că a încheiat trei contracte civile prin care şi-a angajat fiul în funcţiile de şofer, referent şi consilier în cadrul biroului său parlamentar. Fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 28.893 de lei. În cazul lui Zamfirescu, ANI a sesizat şi Parchetul instanţei supreme, pentru posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese penal.

32. Dan Radu Zătreanu, fost deputat PDL în legislatura 2008-2012: acuzat că a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat fiica în funcţia de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. Aceasta a obţinut astfel venituri salariale de 3.249 de lei. În cazul lui Zătreanu, ANI a sesizat Parchetul instanţei supreme, pentru posibila existenţă a conflictului de interese penal.

33. Csilla Maria Petö, fost deputat UDMR în legislatura 2008-2012: condamnată definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat la biroul parlamentar din Bihor pe fiica sa, Dalma Csilla Petö, aceasta câştigând 34.333 lei, adică peste 8.000 de euro.

34. Árpád Pál, fost deputat UDMR în legislatura 2008-2012: condamnat la 3 luni cu suspendare pentru conflict de interese, sentinţa a fost atacată de fostul deputat. El a fost acuzat că şi-a angajat la biroul parlamentar din Harghita pe fiica sa, Katalin, aceasta câştigând 33.939 lei, adică peste 8.000 de euro.

35. Mihai Radan, fost deputat reprezentant al minorităţii croate în legislatura 2008-2012: condamnat definitiv la 1 an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat fiul, pe Liubomir Mile Radan, şi pe soţia sa Elena Radan, la biroul parlamentar din Caraş-Severin.

36. Stelică Iacob Strugaru, fost deputat PDL în legislatura 2008-2012: condamnat la 1 un an de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese, sentinţa fiind atacată. Strugaru este acuzat că şi-a angajat fiul, pe Radu Iacob Strugaru, în biroul parlamentar din Botoşani.

37. Luminiţa Iordache, fost deputat PSD în legislatura 2008-2012: condamnată definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat fiica în funcţia de referent la biroul parlamentar din Iaşi, aceasta câştigând 19.078 lei.

38. Mircea Grosaru, fost deputat reprezentant al minorităţii italienilor, a decedat: a fost acuzat că şi-a angajat soţia la biroul parlamentar din Botoşani, aceasta câştigând 66.745 lei.

39. Ioan Cindrea, fost deputat PSD în legislatura 2008-2012: condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese, sentinţa este în discuţie la completul de 5 judecători ai instanţei supreme. Cindrea este acuzat că şi-a angajat soţia, pe Amalia Cindrea, la biroul electoral din Sibiu, aceasta câştigând peste 35.000 lei, adică peste 8.000 euro.

40. Stelian Ghiţă-Eftemie, fost deputat PDL în legislatura 2008-2012: condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, prin acord de recunoaştere a vinovăţiei. Fostul deputat a fost acuzat că şi-a angajat afinul de gradul I, Mihai-Daniel Buruiană, la biroul parlamentar, acesta câştigând 55.526 lei.

41. Sonia Maria Drăghici, deputat PSD: condamnată la plata unei amenzi penale de 2.000 de lei, după ce Parchetul instanţei supreme a trimis-o în judecată, la sesizarea ANI, pentru conflict de interese. Ea a fost acuzată că şi-a angajat fiul la cabinetul de parlamentar, acesta obţinând venituri de peste 48.000 lei.

42. Vasile Gliga, deputat PSD: condamnat definitiv la 1 an de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat soţia, pe Elena Gliga, la cabinetul de parlamentar din Mureş. Soţia a câştigat 27.095 lei, adică peste 6.400 de euro.

43. Kerekes Károly, deputat UDMR: condamnat definitiv la 1 an şi 6 luni pentru conflict de interese, la sesizarea ANI, pentru că şi-a angajat soţia şi fiul la cabinetul parlamentar, aceştia obţinând 56.000 de lei.

44. Ghervazen Longher, deputat minoritatea poloneză: condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat fratele şi sora la cabinetul parlamentar. Fratele Iosif Longher a obţinut venituri de 31.402 lei, adică peste 7.400 euro.

45. Máté András Levente, deputat UDMR: condamnat definitiv la 6 luni cu suspendare, pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar, aceasta câştigând 5.500 lei.

46. Adrian Merka, deputat minoritatea slovacilor şi cehilor: condamnat definitiv la 1 an şi 6 luni cu suspendare, pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat părinţii la biroul parlamentar, aceştia câştigând peste 39.000 de lei.

47. Niculae Mircovici, deputat minoritatea bulgară: condamnat definitiv la 6 luni cu suspendare pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar, aceasta câştigând peste 20.000 de lei.

48. Marian Neacşu, deputat PSD: condamnat definitiv la plata unei amenzi penale de 2.000 de lei, pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat fiica la cabinetul parlamentar, aceasta câştigând aproape 4.000 de euro, conform ANI.

49. Oana Niculescu Mizil, fost deputat PSD: condamnată definitiv la 3 ani cu suspendare pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat mama, pe Lidia Mizil, la cabinetul parlamentar.

50. Florin Pâslaru, deputat PSD: amendat penal cu 2.000 de lei pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat fiul, pe Florin Alexandru Ioan Pâslaru, la cabinetul parlamentar, acesta câştigând peste 5.000 de euro.

51. Cornel Cristian Resmeriţă, deputat PSD: acuzat de incompatibilitate de ANI, după ce şi-a angajat fratele la cabinetul parlamentar, acesta câştigând peste 12.000 de euro. ANI a sesizat şi Parchetul General în acest caz. A pierdut procesul în primă instanţă, se judecă la ÎCCJ.

52. Anghel Stanciu, deputat PSD: trimis în judecată de Parchetul General, la sesizarea ANI – conflict de interese penal, şi-a angajat fiul şi nora la cabinetul de parlamentar, aceştia câştigând peste 12.500 euro conform ANI. În prezent, procesul se judecă la ÎCCJ, deputatul fiind condamnat iniţial la 6 luni de închisoare suspendare.

53. Sorin Lazăr, senator PSD: condamnat definitiv la 6 luni cu suspendare pentru conflict de interese, după ce ANI l-a acuzat că şi-a angajat fiul la cabinetul de parlamentar, acesta câştigând peste 6.000 de lei. Dosarul a ajuns la Parchetul General, iar Lazăr a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei. ANI l-a acuzat şi de de conflict de interese administrativ, raportul rămânând definitiv prin decizia instanţei supreme.

 

Citește și: