Dana Stanila
Gabriel Pecheanu
5235 vizualizări 8 mai 2017

Proiectul legii graţierii a fost retrimis la Comisia Juridică, a decis plenul Senatului, cu 61 de voturi pentru, 41 de voturi împotrivă şi 7 abţineri.

”Am făcut propunerea pentru a adăugarea pe ordinea de zi a proiectului de lege a graţierii, având în vedere că la Comisia juridică s-a întocmit raportul. Punctul de vedere pe care l-am exprimat, al coaliţiei PSD-ALDE este că vom cere în plen retrimiterea proiectului la comisie, pentru ca proiectul să fie adoptat în forma avansată de Guvern. E forma pe care o susţinem şi dorim ca din această perspectivă, lucrurile să fie extrem de clare, mai ales după turbulenţele care au avut loc săptămâna trecută”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului.

El a mai spus că liderii PSD-ALDE nu susţin varianta votată în Comisia juridică deoarece au fost aprobate amendamente care ”nu sunt oportune”.

”E adevărat, după aceea s-a revenit la nivelul comisiei, de graţiere extinsă pentru faptele de corupţie. Vreau să spun foarte clar, fără niciun fel de echivoc, nu susţinem acest punct de vedere. S-au făcut şi alte modificări pe care nu le considerăm a fi oportune”, a adăugat Tăriceanu.

Preşedintele ALDE a precizat că este nevoie de discuţii cu reprezentanţii CSM şi ai Ministerului Justiţiei, deşi la lucrările comisiei juridice aceştia au fost prezenţi.

”Există puncte de vedere exprimate şi de CSM, care trebuie analizate. Din punctul lor de vedere, sunt anumite prevederi care fac legea să fie inaplicabilă şi vrem să facem o discuţie la care să invităm şi CSM şi MJ, pentru a pune aceste lucruri în acord”, a apreciat Tăriceanu.

Senatorii din Comisia Juridică au votat luni un raport de admitere cu cinci voturi „pentru” şi patru „împotrivă".

CITEŞTE AICI FORMA LEGII GRAŢIERII IEŞITĂ DIN COMISIA JURIDICĂ

„ANP ne comunică următoarele: 1.022 de persoane ar urma să beneficieze de graţiere, potrivit articolului 1, alineatul 1. Dintre acestea, 433 de persoane condamnate la pedeapsa închisorii ar beneficia de graţiere în întregime. Deci persoane care să iasă în 48 de ore de la data în vigoare a legii ar fi 433, la momentul acesta şi 589 ar avea pedeapsa redusă cu trei ani", a spus preşedintele Comisiei juridice Şerban Nicolae.

Senatorul a ţinut să facă o remarcă cu privire la numărul de persoane care ar urma să beneficieze de graţiere.

„Sunt convins că depopularea închisorilor va fi considerată de către CEDO suficientă. Femei însărcinate nu au fost identificate persoane care să se încadreze în toate aceste condiţii să fie femei însărcinate care să nu fie condamnate pentru infracţiuni exceptate. Deci, cu alte cuvinte, nicio femeie însărcinată nu ar urma să beneficieze de graţiere, dintre cele care se află astăzi în penitenciar. Persoane cu vârsta de peste 60 de ani, niciuna. Persoane care au peste 70 de ani şi ar urma să fie graţiate, una", a mai adăugat Şerban Nicolae.

De asemenea, nouă minori ar urma să beneficieze de prevederile legii graţierii.

„Nouă persoane ar urma să beneficieze de graţierea măsurilor educative privative de libertate. E vorba de minori. În total, 1.032 de pesoane ar urma să intre sub incidenţa acestei legi a graţierii”, a mai spus Şerban Nicolae.

În timpul dezbaterilor, grupul parlamentar al USR a propus modificarea legii, astfel încât prevederile să nu poată fi aplicate şi în viitor. Un alt amendament care prevedea ca persoanele cu vârste de peste 70 de ani să fie graţiate, indiferent de durata pedepsei primite a fost propus de senatorul PSD Liviu Brăiloiu. Niciunul dintre amendamente nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Dragnea cere ca Legea graţierii să fie votată de Senat în forma venită de la Guvern

„Eu cred că Comisia juridică de la Senat a încurcat destul de mult această lege. Cred că cea mai bună variantă pentru moment este ca legea să plece din Senat aşa cum a venit de la Guvern pentru că s-au schimbat de foarte multe ori acolo şi eu sunt foarte nemulţumit”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă, procedural, există această posibilitate, Dragnea a răspuns: „Cum să nu? Se poate întoarce Raportul la Comisie”.
 
Dragnea a spus că nu îşi doreşte ca Legea graţierii să fie adoptată tacit de Senat, ci să fie votată în forma avansată de Guvern: „Aş vrea să nu vină prin adoptare tacită pentru că ei tocmai au prelungit termenul. Să voteze proiectul de lege cum a venit de la Guvern”, a spus Dragnea, care a arătat că acest lucru înseamnă respingerea Raportului făcut de Comisia juridică din Senat.
 
Solicitarea lui Dragnea echivalează, practic, cu adoptarea, de către Comisia juridică din Senat, a unui nou Raport, cu proietul de lege în forma Guvernului, fără amendamente.

Citește și: