Gandul.info
Maria Stan
Departamentul Politic - Mediafax
450 vizualizări 22 oct 2018

Ministrul Energiei i-a cam plictisit pe parlamentari la discuţiile despre Legea offshore. Unii dintre ei se uitau pe telefoanele mobile, alţii şuşoteau în bănci sau se plimbau prin sală cu mâinile în buzunare. La finalul discuţiilor, mai erau în plen doar 50 de aleşi. ”Ora Guvernului” a început cu jumătate de oră întârziere, deoarece dezbaterile pe Legea privind combaterea spălării banilor s-au lungit.

Deputatul Benedek Zacharie a anunţat că UDMR nu poate fi de acord ca statul român să primească doar redevenţa din exploatarea gazelor din Marea Neagră, aşa cum au propus investitorii.

”Grupul parlamentar al UDMR sprijină adoptarea unei legi echilibrate din punct de vedere al câştigurilor financiare, atât pentru statul român, cât şi pentru concesionar. Considerăm normal ca investitorilor să le asigurăm un climat stabil şi predictibil pe un orizont rezonabil de timp, dar la fel de normal, considerăm că statului român şi implicit fiecărui cetăţean al acestei ţări i se cuvine un beneficiu just pentru resursele subsolului. Nu putem fi de acord cu varianta iniţială a proiectului de lege, prin care statului român îi revenea numai redevenţa din exploatarea bogăţiilor din Marea Neagră, varianta agreată de investitori.”

UDMR susţine extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale către populaţie

”Din punctul de vedere al UDMR, extinderea sistemelor de distribuţie a gazelor naturale la o proporţie cât mai ridicată a populaţiei este obligatorie. În prezent, în ciuda resurselor existente, în ciuda istoriei îndelungate a exploatării gazelor naturale, totuşi abia 33% din populaţie are acces la această sursă de energie, adică 2,5 milioane de gospodării din cele aproximativ 8 milioane. Există ţări în Uniunea Europeană în care un procent de 80% din populaţie are acces la gazele naturale, fără ca aceste state să dispună de resurse comparabile cu ale României. Tocmai de aceea amendamentul nostru are ca scop finanţarea proiectelor de construire sau extindere a sistemelor locale de distribuţie a gazelor naturale din sumele încasate în urma exploatărilor din Marea Neagră”, a precizat deputatul UDMR.

Ministrul Energiei s-a declarat învins de birocraţie, scuzându-se că nu a elaborat la timp metodologia pentru introducerea gazelor în comunităţile locale.

”Aveţi dreptate, nu am reuşit să scot, şi este vina mea, metodologia în termenul de 60 de zile. Aveţi perfectă dreptate şi nu am să vă contrazic aici. Recunosc că birocraţia m-a învins, dar nu pentru tot timpul, deci m-a întârziat puţin, metodologia este făcută. Dacă vă imaginaţi că metodologia a însemnat doar să luăm cu copy-paste din metodologia veche, vă înşelaţi amarnic, metodologia nouă este mult mai simplă şi mult mai clară, pentru că asta a fost solicitarea primarilor cu care am stat de vorbă,” a explicat Anton Anton deputaţilor.

Deputatul Benedek Zacharie i-a cerut ministrului Energiei să fie prezent la dezbaterile din comisii pe Legea offshore.

”Deciziile mari, importante din punctul de vedere a exploatării bogăţiilor solului şi subsolului, decizii care vor afecta vieţile cetăţenilor şi finanţele ţării pe mai multe decenii nu se pot lua fără simulări de calcul, fără prezentarea mai multor scenarii, astfel încât votul să fie dat în cunoştinţă de cauză. Domnule ministru, sperăm ca de data aceasta, adică mâine, în cadrul şedinţei comune a comisiilor de specialitate a Camerei Deputaţilor, Guvernul va prezenta aceste calcule din care să reiasă în mod transparent estimări ale veniturilor statului român pe perioada derulării contractelor de exploatare. Grupul parlamentar al UDMR va vota o lege adoptată în condiţii de transparenţă, care asigură un echilibru financiar corect între interesele statului român şi interesele investitorilor”, a conchis deputatul UDMR.

În ultimele zile, liderii UDMR şi PSD au purtat discuţii despre Legea offshore. UDMR susţine exploatarea, dar aşteaptă să vadă varianta finală din comisii.

Cu toate că Legea offshore este motiv de neînţelegere între toate partidele parlamentare de câteva săptămâni încoace, apariţia ministrului Energiei nu i-a impresionat pe deputaţi. De la dezbateri au lipsit chiar cei trei deputaţi ALDE care au participat la negocierile cu liderii coaliţiei de guvernare pe Legea offshore, Varujan Vosganian, Andrei Gerea şi fostul ministru al Energiei, Toma Petcu.

Deputatul USR Cristina Prună a fost prima care a observat numărul mic al celor din sala de plen. "Se putea să fie mai mulţi colegii din partea majorităţii prezenţi în sală, mai ales că vorbim de o lege importantă: Legea offshore",  i-a dojenit Prună. "Azi trăim într-o piesă de teatru de domeniul absurdului. Dacă Vosganian era negru de supărare acum trei săptămâni, când spunea ca e nevoie de estimări ale gazelor, de mai multe studii, domnul Vosganian lipseşte azi din plen, la fel si domnul Gerea, şi domnul Toma Petcu, persoane importante în dezbaterile din coaliţie."

Cristina Prună a acuzat că procesul de legiferare în cazul Legii offshore devine o "scamatorie economică".

"Seamănă cu metoda «accidentul», când te cheamă cineva să îi dai bani folosindu-se de o dramă umană. Aşa ne cereţi nouă să ne dăm voturile pentru o scamatorie economică," a conchis Cristina Prună.

Atacuri politice în loc de discuţii tehnice

Deputatul PSD Florin Stancu nu a ratat ocazia să dea replica aleşilor USR, precizând că doar mimează Opoziţia şi urmăresc doar câştiguri personale şi pe plan electoral.

"Sunt acuzaţii nefondate. În loc să oferiţi soluţii, să contribuiţi cu expertiză, să depuneţi amendamente constructive, cum procedaţi? Din păcate, urmăriţi beneficiul personal. Azi atacaţi ministrul, să vadă lumea că faceţi opozitie. Vă gândiţi numai la voturi!" le-a reproşat Stancu, de la tribuna plenului.

În tot acest răstimp, rândurile deputaţilor în sala de plen se împuţinau, aleşii părăsind în grabă sala de plen. "La revedere! Pe mâine!", îi salutau din mers parlamentarii pe puţinii colegi rămaşi.

Liderul deputaţilor PMP Eugen Tomac nu a ratat ocazia de a mai face o remarcă acidă la adresa lui Liviu Dragnea.

"Domnule ministru, Marea Neagră nu trebuie confundată cu lacul Belina. Pe principiul dacă are balta peşte, poate ne lipim şi noi de ceva. Riscăm să transformam Marea Neagra în lac rusesc," i-a transmis Tomac lui Anton Anton.

Ministerul Energiei are prea multe sarcini

Când ministrul Energiei a ajuns să vorbească de la tribuna plenului, nu a făcut decât să se plângă că ministerul pe care îl conduce primeşte prin Legea offshore prea multe sarcini. ”Ştiţi ce se întâmplă? Eu cred că în actuala formă a legii, din punctul de vedere al Ministerului Energiei, am primit mai multe sarcini decât ne-am fi dorit, adică trebuie să ne ocupă de avize şi aşa mai departe,” le-a spus Anton şi jurnaliştilor, la ieşirea din plen.

El a mai atras atenţia că cifra vehiculată pentru rezervele de gaze din Marea Neagră, de 200 de miliarde de metri cubi, este o estimare cu probabilitate 50%.

”Câte gaze se vor extrage? Cred că întrebarea trebuie pusă ANRM, care e singurul care incearcă să estimeze,” a spus ministrul. ”Vă spun ca inginer, vehiculăm tot felul de cifre, 200 de miliarde de metri cubi, da? Uităm să spunem că cifra este cu probabilitate de 50%. Hai sa ne uităm şi la cifre şi la probabilitate, toate sunt nişte estimări.”

România consumă 11-12 miliarde de metri cubi de gaze pe an

”Sunt două întrebari simple. Ce va face România cu resursele? Cu ce ne alegem noi ca naţie de la aceste resurse? Sunt voci care încearcă să inducă ideea că gazele din Marea Neagră vor ajunge în mică măsură la români,” amintea Anton Anton. ”Îi contrazice politica economică simplă. Se vinde pe piaţa cea mai apropiată pentru că acolo e profitul cel mai mare. Câte gaze poate consuma România? Azi, între 11 şi 12 miliarde metri cubi pe an, destul de puţin. Din ei, 10,5 sunt asiguraţi de producţia internă, restul sunt gaze importate. De ce consumăm atât de puţin? Pentru că doar o treime din populaţie are acces la gaze naturale. Am depus efortul să creştem consumul de gaze în România, îndrăznesc să spun că am reuşit.”

El crede că, odată cu exploatarea gazelor din Marea Neagră, să fie redeschise cele şase combinate petrochimice închise deja şi România să redevină unul din actorii importanţi pe piaţa petrochimică.

La finalul dezbaterile din Camera Deputaţilor, Anton Anton părea prea obosit ca să mai stea să dea explicaţii suplimentare jurnaliştilor în legătură cu poziţia Guvernului pe Legea offshore. La o întrebare despre subiect a presei, a intervenit cineva din staff-ul ministrul Energiei, spunând scurt ziariştilor adunaţi pentru declaraţii: "Domnul ministru a răspuns la întrebare. Haideţi să mergem!".

 

Citește și: