Ioana Sfârlea
301 vizualizări 29 mar 2019

Alin Popa a publicat pe Facebook un punct de vedere personal şi a anunţat că a convocat vineri o şedinţă a Comitetului Judeţean de Conducere pentru consultare şi emiterea unei declaraţii oficiale.

Preşedintele PNŢCD Alba consideră că partidul său nu poate face o alianţă cu un partid social-democrat şi spune că Aurelian Pavelescu a greşit grav când a acceptat să susţină PSD la alegerile europarlamentare.

„Negociem orice, dar nu negociem principii ! (Corneliu Coposu). Creştin democraţia nu poate face alianţe pentru alegeri cu social-democraţia care la noi este un socialism cu tente sud-americane. Profund mâhnit, ţărănist de 30 de ani, şi preşedinte a Organizaţiei Judeţene Alba a PNŢCD, dezaprob virarea partidului spre acest partid totalitar, de sorginte comunistă. Faptul că nici preşedintele Iohannis nu se ridică la nivelul aşteptărilor noastre nu este un motiv să ne aliem cu un partid cu manifestări deplorabile. Eu vreau ca mâine când ies pe stradă să merg cu fruntea sus şi să nu-mi fie ruşine că aparţin acestui partid, chiar dacă acum conducătorul său vremelnic a greşit grav. Tot ce am scris este în nume personal. Pentru mâine am convocat o şedinţă a Comitetului Judeţean de Conducere pentru a ne consulta şi a emite o declaraţie care să exprime voinţa organizaţiei judeţene faţă de această alianţă ruşinoasă în care de fapt noi nu primim nimic, ca partid. Mă sună oamenii din tertoriu şi spun că le este ruşine să se uite în ochii multor semeni. Li se cer explicaţii. Ce explicaţii să dai? Ar fi multe dar nu-şi au rostul acum”, a scris Alin Popa pe Facebook.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat joi că Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi Partidul Ecologist Român susţin lista PSD la europarlamentare.

„În aceste zile am mai avut mai multe discuţii cu preşedintele PNŢCD cu preşedintele Partidului Ecologist Român, care au decis, în condiţiile în care au strâns 263.000 Partidul Ecologist, şi peste 200.000 de semnături să nu depună liste la europarlamentare, pentru a susţine PSD. S-a întocmit şi un protocol în acest sens", a declarat Liviu Dragnea.

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a anunţat că recomandarea partidului a fost ca pe lista PSD să fie şi preotul Cristian Terhes (acesta ocupă locul 4).

„Linia politică a PNŢCD a fost deja anunţată cu un an în urmă, atunci când a susţinut mitingul împotriva abuzurilor al PSD-ALDE. Am vorbit de atunci că PNŢCD e dator să apere democraţia, înainte de toate, înaintea intereselor de partid, aşa cum ar trebui să facă orice partid politic în democraţie. Ce s-a întâmplat cu Iohannis ne-a cutremurat pe toţi. O caracatiţă care a a acaparat statul a pus sub poliţie politică statul şi a bulversat întreaga societate. Preşedintele a refuzat să îşi îndeplinească rolul de mediator şi a instaurat un regim personal de mână forte. Rolul de mediator e conferit exclusiv preşedintelui României, ca o cheie de boltă a democraţiei", declara Aurelian Pavelescu.

 

Foto: Captură

Citește și: