Vasile Magradean
1118 vizualizări 15 mar 2018

Întrebat, joi, de corespondentul MEDIAFAX cum comentează declaraţiile lui Marian Vanghelie, Horia Nasra, fost membru în comisia de control a SRI, a spus că Victor Ponta şi-a văzut doar propriul interes şi a făcut tot ce a putut să anihileze liderii PSD din teritoriu.

„Din tot ce s-a discutat în spaţiul public în ultimul an, declaraţiile lui Vanghelie vin ca o completare la un tablou care spune că Victor Ponta a fost în PSD un cal troian manevrat de Traian Băsescu, Elena Udrea şi de alţi oameni cu influenţă din statul român. În multe dintre situaţii chiar Ponta şi-a devoalat intenţiile, când a spus că era şef de campanie al lui Mircea Geoană şi a votat cu Crin Antonescu la preşedinţie. Este clar că timp de mulţi ani şi-a văzut propriul interes sau al unui grup restrâns de oameni şi a făcut tot ce a putut să anihileze liderii PSD din teritoriu”, a spus Nasra.

Acesta nu crede că România a avut un personaj politic mai mic de la Revoluţie încoace decât Ponta.

„Dottore Victor Viorel Ponta a fost pentru PSD cum a fost Beria pentru societatea rusă din perioada interbelică”, a conchis liderul PSD Cluj.

Marian Vanghelie, fost lider în PSD, a declarat că fostul premier Victor Ponta, Ilie Sârbu şi fostul director SRI, George Maior, au stabilit lista celor 15 persoane din partid care trebuie arestate, deoarece erau "incomode", atât pentru Ponta, cât pentru sistem.

"Întrebaţi-o pe ministrul Olguţa, mi-a spus acum câteva luni: de unde ai ştiut că dosarul era început când mi-ai spus tu? I-am spus primarului Nichita. Victor Ponta, Ilie Sârbu şi George Maior au negociat lista care trebuiau făcute arestările. S-au negociat, adică oamenii din partid incomozi şi cei din sistem care au vrut să scape de ei. Ştiam de această listă, am discutat cu mulţi. Nichita, Olguţa, Duicu, Nicolescu de la Argeş, era o listă de 15 persoane. Unele incomode şi altele cred că unele veneau de la Ponta, altele din partea sistemului care voia să scoată o serie de lideri din viaţa politică", a declarat Marisan Vanghelie, la Antena 3.

Acesta mai spune că "Ilie Sârbu participa la această mizerie pentru un singur lucru, pentru că Victor nu înţelegea şi nu simte partidul, era nevoie de el să îşi spună părerea".

Citește și: