Clarice DINU
1664 vizualizări 25 oct 2012

Monica Macovei pasează liderilor ARD responsabilitatea punerii pe liste a candidaţilor care nu au trecut de comisia de integritate a Alianţei. Printr-un comunicat de presă, europarlamentarul PDL care a condus comisia de integritate anunţă că acest organism nu mai soluţionează nicio contestaţie, iar "soarta celor cu aviz negativ este în mâna co-preşedintilor ARD". De asemenea, comisia a decis să nu mai primească dosare ale candidaţilor, începând de astăzi. "Orice schimbare a candidaţilor este responsabilitatea exclusivă a co-preşedintilor Alianţei", susţine Macovei.

"Comisia de etică a decis prin vot sa transmită co-preşedinţilor Alianţei, spre soluţionare, contestaţiile depuse în ultimele zile, pentru că unii dintre co-preşedinţii ARD au avut intervenţi publice prin care au anunţat că analizează contestaţii ale candidaţilor cu aviz negativ din partea Comisiei de etică, au decis să îşi asume deja candidaturile unora dintre aceştia, unii dintre candidaţii cu aviz negativ au susţinut public, în mod eronat, că au primit aviz favorabil. În aceste condiţii, conducerea Alianţei trebuie să preia toate contestaţiile şi să îşi asume răspunderea pentru deciziile luate. Decizia finală privind candidatura celor care au primit aviz negativ din partea Comisiei şi componenţa listei finale a candidaţilor este răspunderea partidelor din Alianţă", se arată în comunicat.

Printre candidaţii respinşi se regăsesc fostul şef al CJ Bihor, Radu Ţîrle, venit în PDL de la PNL, deputatul Iacob Strugaru Stelică, acuzat de ANI că şi-a angajat fiul la biroul parlamentar, senatorul Cristian  Rădulescu, fostul şef al Nuclearelectrica Pompiliu Budulan, fostul primar al sectorului 6, Cristaian Poteraş, deputatul Petru Movilă, precum şi vărul lui Adriean Videanu, Lucian Militaru. De asemenea, parlamentarii pentru diaspora William Brînză şi Viorel Badea.

Comisia de etică a dat aviz negativ pentru următorii 36 de candidaţi:

1. Pandele Andi Sorin – Argeş

2. Cocaina Mihai – Argeş

3. Rusu Mihai – Bacău

4. Burca Eugen – Bacău

5. Ţîrle Radu – Bihor

6. Ghilea Gavrilă – Bihor

7. Iacob – Strugaru Stelica – Botoşani

8. Rebenciuc Neculai – Botoşani

9. Puchianu Ioan – Dumitru – Braşov

10. Rădulescu Cristian – Bucureşti

11. Simion Florin – Bucureşti

12. Budulan Pompiliu – Bucureşti

13. Poteraş Cristian – Bucureşti

14. Negrila Corina Daniela – Bucureşti

15. Anghel Nicolae – Constanţa

16. Gheorghe Florin – Constanţa

17. Brinză William – Diaspora

18. Badea Viorel – Diaspora

19. Stoica Stefan Bucur –Dolj

20. Pasculescu Veta – Dolj

21. Ardeleanu Valeriu – Galaţi

22. Resmeriţă Doruleţ – Galaţi

23. Ciumacenco Nicuşor – Galati

24. Cazacu Marinică – Ialomiţa

25. Munteanu Mircia – Hunedoara

26. Branduse Aurica – Hunedoara

27. Movilă Petru – Iaşi

28. Cabalau Maria – Iaşi

29. Rusu Leonard – Iaşi

30. Surdu Gabriel – Iasi

31. Bogaciu Ion – Ilfov

32. Militaru Lucian – Teleorman

33. Barbu Costel – Teleorman

34. Radu Anisoara – Tulcea

35. Oprescu Ion – Valcea

36. Iacob Alexandru – Vaslui

 

Citește și: