Ana Petrescu
2075 vizualizări 10 sep 2018

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat, duminică seară, că premierul va veni în faţa conducerii PSD cu o prezentare a activităţii miniştrilor, iar analiza se va finaliza printr-o remaniere guvernamentală până la începutul lunii octombrie.

"Sunt foarte mulţumit de doamna premier. Eu ştiu că este un prim-ministru bun. Ştiu că în fiecare zi demarează, aprobă proiecte, dar din păcate, în unele ministere, unii membri ai Guvernului nu au reuşit să aibă decizia de oportunitate, care este a lor. În unele ministere, în continuare e o problemă cu unii funcţionari care sunt în posture cheie, care pur şi simplu blochează sau pur şi simplu nu sunt de acord. Premierul sau SGG poate ar trebui să publice observaţiile care se fac la actele normative. Până la urmă, o decizie politică este făcută praf şi cred că lucrul acesta nu mai trebuie să continue foarte mult", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Împreună cu Călin Popescu Tăriceanu, premierul Viorica Dăncilă va face evaluarea fiecărui ministru în parte, anunţă Dragnea: "Eu zic că, într-un timp relativ scurt, doamna premier cu domnul Tăriceanu trebuie să prezinte o evaluare, iar noi în PSD trebuie să avem o discuţie pe fiecare ministru în parte. Cred că până la sfârşitul lunii sau începutul lunii octombrie. Iar aceste lucruri trebuie să se încheie cu o remaniere.” 

Preşedintele PSD este nemulţumit de unele ministere, unde nu se munceşte la nivelul dorit.

"Ne uităm cu toţii ce se întâmplă cu actul de guvernare. Sunt sute de măsuri luate, care produc efecte pozitive, dar sunt în continuare ministere unde ritmul de lucru nu este la nivelul la care este dorit şi asta am spus-o tuturor colegilor, începând cu primul Cabinet. (...) Al doilea motiv de nemulţumire, nu numai a mea, în legătură cu modul cum se comunică activitatea unui ministru şi ceea ce a făcut un ministru.”

Dragnea: Amnistia nu este o iluzie juridică

Liviu Dragnea nu s-a sfiit să ridice şi problema unei viitoare amnistii, care să repare "nenorocirile cauzate de implicarea serviciilor şi procurorilor în instanţe".

"Pentru mine, ideea amnistiei nu e o iluzie juridică. Ca să discutăm foarte deschis şi tranşant. Se vorbeşte în spaţiul public de a se găsi o soluţie să se repare toate nenorocirile cauzate de implicarea serviciilor şi procurorilor în instanţe, aceste protocoale. Pentru mine şi pentru noi ca partid, ideea amnistiei nu este o iluzie juridică. Dacă premierului, ministrului Justiţiei li s-a cerut să se găsească soluţii pentru ca efectele acestor protocoale să fie şterse, nu trebuie să o mai lungească mult. Să se dea posibilitatea judecătorilor să judece fără să fie terorizaţi. Cum să creadă românul că un judecător este liber să îl judece? De aceea într-un sondaj apăruse un procent uriaş de români care credeau că pot ajunge condamnaţi fără să fie judecaţi", a declarat Dragnea, la Antena 3.

Preşedintele PSD i-a cerut ministrul Justiţiei, Tudorel Toader să se grăbească cu nişte propuneri astfel încât să fie modificată urgent în Parlament ordonanţa prin care ofiţerii SRI au drepturi în zona Justiţiei.

"Cred că la un moment dat (Tudorel Toader – n.r.) trebuie să se hotărească, trebuie să finalizeze propunerile de acte normative. Avem şi noi în Parlament Ordonanţa 6, celebra ordonanţă 6 care a dat putere de cercetare penală ofiţerilor SRI. A fost dată în guvernul Cioloş, de doamna Prună, prin ordonanţă. Atunci nu a mai ieşit nimeni în stradă. Această ordonanţă va fi picată. O să discutăm săptămâna aceasta ce punem în legea care abrogă ordonanţa, pentru că ea nu o să mai fie în vigoare. Domnul Toader trebuie să vină cu nişte propuneri", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3. "Cine mai ştie care este condamnat pe drept, care e condamnat pe nedrept, care e anchetat pe probe legale şi care e anchetat pe probe ilegale? Atunci trebuie să vină cu propuneri, să vină şi cu variante. Aceste lucruri nu reprezintă o iluzie juridică, ci unul dintre obiectivele pe care noi ni le-am asumat ca partid. Din acest motiv nu vom ceda şi vom merge în continuare înainte.”

 

Citește și: