Alexandru Costea
602 vizualizări 14 mai 2019

„Am citit şi eu declaraţiile ambasadorului palestinian in urma întâlnirii pe care am avut o ieri cu domnia sa. Sub nicio forma nu reflecta discuţiile purtate ieri. Am spus clar ce am afirmat şi public de nenumărate ori: Ministerul Afacerilor Externe a finalizat analiza privind o eventuală relocare a Ambasadei României în Statul Israel. Ulterior, documentul a fost înaintat spre aprobare instituţiilor cu atribuţii în domeniul politicii externe şi securităţii naţionale. Având în vedere cele mai recente evoluţii din Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, analiza se află într-un proces continuu de actualizare”, a transmis, marţi, Liviu Dragnea, la solicitarea MEDIAFAX.

Liderul social-democrat a precizat că orice decizie legată de o posibilă mutare a ambasadei României din Israel trebuie să se bazeze pe prevederile Constituţiei şi să respecte prevederilor dreptului internaţional.

„Cu toate acestea, având în vedere că este de dorit o soluţie consensuală la nivel instituţional, orice decizie va trebui să se bazeze atat pe prevederile constituţionale dar şi pe respectarea prevederilor dreptului internaţional. Am solicitat astăzi ambasadei Palestinei prin intermediul cabinetului meu sa revină de urgenta asupra celor prezentate public pentru ca nu au nicio legătura cu ceea ce s a discutat”, a conchis Dragnea.

Reacţia acestuia vine după ce ambasada Palestinei la Bucureşti a anunţat, după întâlnirea de luni la Parlament Între ambasadorul Fuad Kokaly şi preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, că decizia lui Dragnea este că Guvernul României nu va muta ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Ambasada Palestinei a mai spus că, în cadrul întrevederii, Liviu Dragnea a dat asigurări că susţine cooperarea bilaterală dintre cele două state şi chiar doreşte să identifice noi zone de interes comun, având în vedere relaţia indisolubilă şi de lungă durată pe care cele două state o împărtăşesc alături de popoarele lor.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat anul trecut, în luna aprilie, că Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Pe 25 martie el a spus că că este necesară o discuţie pe această temă în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi luată o decizie.

În luna martie, premierul Viorica Dăncilă a anunţat, în timp se afla într-o vizită în SUA, că după finalizarea analizei „şi în deplin consens”, România îşi va muta Ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Ulterior, şeful Executivului a revenit asupra declaraţiei, spunând că a fost doar o opinie personală,, precizând că toate procedurile constituţionale trebuie îndeplinite în acest sens.

 

Citește și: