Gabriela Antoniu
Lucia Ciocarlie
566 vizualizări 25 apr 2019

Prezentăm câteva din declaraţiile lui Ion Cristoiu la emisiunea „Marius Tucă Show”:

„Aceste europarlamentare fiind cruciale, ele sunt şi sub supraveghere, adică ele nu sunt lăsate la voia întâmplării faţă de europarlamentarele anterioare care nu aveau nicio miză”.

„În PSD se mizează, nu ştiu dacă va fi aşa, pe o tulburare în care în sfârşit să-l scoată pe Dragnea, zic ei în sfârşit, şi-atunci se schimbă”.

„Curtea Constituţională nu îşi poate permite să îşi piardă ultimul ei atu de dragul lui Dragnea”.

„Dacă USR şi PLUS fac un scor aproape de al PNL-ului sau egal sau peste PNL...în acel moment Iohannis nu mai are ce să caute candidat la preşedinţia României”.

“Tudorel Toader este aproape nărăvit la vedetism. Dacă începe să-şi pună poalele în cap şi spune lucruri, înseamnă că nu va intra în politică, dar şi dispare”

Interviul integral îl puteţi urmări în VIDEO.

Redăm interviul integral:

Marius Tucă: Domnul Cristoiu, haideţi să vorbim un pic despre alegerile de anul acesta. Să începem cu europarlamentarele şi după aceea ajungem la prezidenţiale. Ce credeţi că se va întâmpla la europarlamentare? Cum vor decurge lucrurile?

Ion Cristoiu: Europarlamentarele sunt primul tur al prezidenţialelor la noi, indiscutabil. Suntem la primul examen al tuturor partidelor, al principalelor partide de pe scena politică, examen real. Adică nu sondaje, nu păreri, nu televizor

Marius Tucă: După 2016, după alegerile din toamna lui 2016

Ion Cristoiu: După 2016. Ne aflăm cu un partid care a câştigat în 2016, dar atenţie, ceea ce ei de la PSD nu vor să recunoască, e un partid din 2012 la putere. Hai, că anul ăla cu tehnocraţii într-un fel tot ei au condus. Noi ne aflăm într-o guvernare de aproape 7 ani, cam ceva în genul guvernărilor liberale din perioada interbelică. Şi-atunci se va întâmpla aşa: PSD va fi raportat la 2016. Nu e corect, dar…

Marius Tucă: Se vor raporta la rezultatul alegerilor din 2016.

Ion Cristoiu: Da, şi va spune a scăzut cu… nu ştiu, cu 10%. Bun. Dincolo, aici avem pe partea asta…

Marius Tucă: E o prognoză asta, că va scădea cu 10%?

Ion Cristoiu:  Nu, nu pot să spun… eu spun care este …deci aceste europarlamentare fiind cruciale, ele sunt şi sub supraveghere, adică ele nu sunt lăsate la voia întâmplării faţă de europarlamentarele anterioare care nu aveau nicio miză. Acum am spus care e miza. De rezultatele la aceste europarlamentare depinde chiar şi candidatul la Preşedinţia României. Să luăm PSD. Dacă PSD face un scor nemulţumitor şi PNL-ul face un scor mare şi Ponta câştigă cât de cât, atunci vom avea un nou guvern după europarlamentare, indiscutabil

Marius Tucă: Adică o să cadă Guvernul Dăncilă...

În PSD se mizează, nu ştiu dacă va fi aşa, pe o tulburare, care, în sfârşit, să-l scoată pe Dragnea, zic ei în sfârşit, şi-atunci se schimbă.

Ion Cristoiu: Da, PSD nu mai are cum să supravieţuiască.

Marius Tucă: Şi o să facă noul Guvern cel care va fi preşedinte în funcţie? Sau după prezidenţiale?

Ion Cristoiu: Preşedintele în funcţie. Eu spun rezultatele. În PSD se mizează, nu ştiu dacă va fi aşa, pe o tulburare, care, în sfârşit, să-l scoată pe Dragnea, zic ei în sfârşit, şi-atunci se schimbă. Şi avem dincolo dreapta, mult mai important. Acolo nu se vede în public, dar principala bătălie este nu a PNL-ului cu PSD, ci cu USR-PLUS. Dacă USR şi PLUS fac un scor aproape de al PNL-ului sau egal sau peste PNL...

Marius Tucă: Vor face peste.

Ion Cristoiu: Nu ştiu, eu nu sunt…

Marius Tucă: Dar eu sunt… glumeam.

Ion Cristoiu: Dar eu risc şi nu vreau... Dacă, în acel moment Iohannis nu mai are ce să caute candidat la preşedinţia României. Se găseşte altceva pentru că nu poţi să porneşti la drum cu un partid care... mai ales ar fi că…

Marius Tucă: Şi USR o să aibă candidatul lor dacă o să aibă mai mult decât PNL? Pentru Preşedinţia României?

Ion Cristoiu: Nu, Alianţa care...

Marius Tucă: Va fi o alianţă?

Ion Cristoiu: Nu cred că va fi Cioloş.

Marius Tucă: USR, PLUS şi PNL dacă va face USR mai mult şi vor avea un cuvânt important de spus USR, PLUS pentru candidatul la Preşedinţie României.

Ion Cristoiu:  Da, care ar…

Marius Tucă: Şi candidatul ideal ar fi Rareş Bogdan.

Ion Cristoiu: La PNL sau la cine?

Marius Tucă: La PNL, da, şi la USR.

Ion Cristoiu: Nu, va fi o bătălie între cele două părţi ale dreptei.

Marius Tucă: Asta e clar. Şi dacă USR şi PLUS vor lua peste PNL sau pe acolo, cine va fi ?

Ion  Cristoiu: Va fi Codruţa Kovesi.

Marius Tucă: Deci va fi Codruţa Kovesi. Eu nu cred că va fi ea.

Ion Cristoiu: Toate sondajele secrete pe care le-am văzut eu, şi nu sunt sondaje cum fac ăştia de dat la televizor că ăla are 20% şi de fapt are 5...

Marius Tucă: Şi va şi câştiga, dacă va candidat, nu?

Ion Cristoiu: Sondaje de genul potenţial…

Marius Tucă: Da, dacă ar fi mâine …

Ion Cristoiu: Nu, numai alea, sondaje făcute la nivelul…

Marius Tucă: Dacă poate să crească, am înţeles, un sondaj în mişcare...

Ion Cristoiu: Şi la ora actuală, în aceste sondaje, Klaus Iohannis nu are nicio şansă să crească, nici nu are cum, decât dacă nu ştiu, mâine…

Marius Tucă: Arde Notre Dame.

Ion Cristoiu: Nu asta, nici asta, decât dacă face ce făcea Elţîn când a dansat. Deci el când au venit în 1991 consilieri americani nu creştea…

Marius Tucă: Cântă şi dansează.

Ion Cristoiu: Nu, deci e nevoie…

Marius Tucă: Asta l-au învăţat americanii.

Ion Cristoiu: Păi da, dar am zis în felul următor: pe ce ştia toată lumea deodată a făcut o mişcare strategică, dansa, e foarte important. Dacă Klaus Iohannis îşi revine şi o să fie…

Marius Tucă: Dacă o să danseze…

Ion Cristoiu: Nu, o să fiţi dumneavoastră consilier. El la ora actuală are un procentaj, hai să facem un calcul, eu aş fi consilierul lui pe gratis da? El are un procentaj acum da, pe care…

Ca Iohannis să crească în sondaje el trebuie să facă ceva că în afară de a vorbi toată ziua despre justiţie

Marius Tucă: 30%, cât are?

Ion Cristoiu: Procentajul acesta are două explicaţii: 1: alţii nu şi-au anunţat candidatura, este foarte important…

Marius Tucă: E adevărat, este singurul care şi-a anunţat.

Ion Cristoiu: Păi la sondaje una e să ştiu că va candida şi alta e să ştiu eu.

Marius Tucă: Alţii dar mai ales nu şi-au anunţat candidatura nici un candidat de la USR, PLUS, pentru că sunt pe aceeaşi parte.

Ion Cristoiu: Chiar şi pe aceeaşi parte el la ora actuală e singurul care şi-a anunţat candidatura şi are 30%, da? Are 30% şi în condiţiile în care se comportă cum se comportă. Ca să crească el trebuie să facă ceva că în afară de a vorbi toată ziua despre justiţie, da? Nu ştiu, să se ducă prin ţară, să

Marius Tucă: Deci dacă nu găseşte ceva nu are nici o şansă, nu se schimbă.

Ion Cristoiu: O schimbare strategică, adică deodată să fie un alt om.

Marius Tucă: Şi majoră, să fie alt candidat practic.

Ion Cristoiu: Nu exclud. Încă o dată interviul din 24 septembrie 2004  pe care eu îl am înregistrat şi m-am uitat acum la el. Este incredibil Marius Tucă, este incredibil cât de bun e. Sincer, mi-a răspuns la toate întrebările mele, a fost firesc, inclusiv la întrebarea de ce nu face copii. După asta, după părerea mea, după o lună două i-a intrat în cap că e preşedinte, „sunt preşedinte nu dau eu interviuri”. Poate că acum îi intră în cap că e candidat…

Nu mai există aură pentru omul politic, oamenii politici vin fără cravată, nu mai poţi să fii maiestuos. Acum, a fi cool înseamnă a merge cu trotineta…

Marius Tucă: E adevărat se comportă în continuare ca preşedinte, nu e nici o secundă candidat.

Ion Cristoiu:  Da, dar cineva i-a vârât în cap următorul lucru care este dezastruos în lumea Facebook, în lumea telefoanelor mobile. Nu mai există aură pentru omul politic, oamenii politici vin fără cravată pentru că te poate fotografia oricine, nu mai poţi să fii maiestuos, Carol I era maiestuos, nu puteai să pătrunzi, da? Acum poţi să pătrunzi.

Marius Tucă: Dar şi în epoca lui Iliescu aş putea spune acelaşi lucru.

Ion Cristoiu: Da, ori acuma a fi cool înseamnă a merge cu trotineta…

Marius Tucă: Dumneavoastră ştiţi ce înseamnă a fi cool, nu pot să cred? Domnule Cristoiu aţi împlinit 70 de ani.

Ion Cristoiu: Da, înseamnă să ai două lucruri: să ai rucsac, ceea ce mi-am pus rucsac aşa ca toţi ăia şi să…

Marius Tucă: Şi să ai trotinetă electrică.

Ion Cristoiu: Da.

Marius Tucă: Îmi iau şi eu, nu se poate.

Ion Cristoiu: Îmi iau şi eu pentru că sunt trotinetişti, da. Dar nu am cum pentru că nu pot să îmi aduc de acasă la bibliotecă.

Marius Tucă: Domne şi toţi iau în apărare fotografiile, lăsaţi telefonul. Am văzut din ce în ce mai mulţi pozează case, Arcul de Triumf, adică toţi au în rucsac au un aparat şi trotineta…

Ion Cristoiu: Şi mai au barbă din când în când unii.

Marius Tucă: Au barbă?

Ion Cristoiu: Da, în care se scarpină…

Marius Tucă: Deci asta ar fi o chestie. Deci şansele lui Iohannis dacă nu se schimbă sunt zero?

Ion Cristoiu: Da, nu are de unde să crească.

Marius Tucă: USR va avea candidat pe Kovesi cu PLUS.

Ion Cristoiu: Pot să fac o pledoarie cu Kovesi ca să vă…

Marius Tucă: Vă rog, dar să nu plâng la sfârşit, nu aş vrea să plâng.

Ion Cristoiu: Nu, eu încerc să analizez. Noi ne ştim, da?

Marius Tucă: Da.

Ion Cristoiu: În momentul în care începe meciul care e campania electorală, eu încerc să fiu obiectiv că dacă sunt chibiţ, am fost o dată chibiţ cu Emil şi nu mai vreau. În primul rând că tot ce a făcut ea după ce a căzut este electoral. Vă mai amintiţi venirea ei la aeroport? Bun, avea un geamantan de plastic, eu am unu mai bun da? Era bine făcută, deci părea imagine de campanie da? Mai ţineţi minte când ea face turul televiziunilor miercuri seara că a fost chemată la…

Marius Tucă: Şi victimă, adică pozează în victimă…

Ion Cristoiu: Ea care e procuroare. Şi s-a dus a doua zi şi a zis aşa, iar de acolo a plecat direct la Bruxelles, mai ţineţi minte? Nu avea nici o treabă, da? Deci o serie întreagă de lucruri ale ei…

Ca şi la actorul acela de comedie, Codruţa Kovesi nu ştii ce vrea. Ea nu e marcată politic

Marius Tucă: Vă spun asta.

Ion Cristoiu: Arată că e mult mai bun om politic decât procuror. Doi: are ca şi actorul acela de comedie, nu ştii ce vrea. Ea nu e marcată politic, Marius Tucă, putem spune că este…

Marius Tucă: E de la justiţie.

Ion Cristoiu: Da, dar poate să ia… ea nu…

Marius Tucă: Domnule Cristoiu, România are un milion de probleme dar este împărţită în momentul acesta în două. Unii care vor justiţie cu ghilimele de rigoare şi unii care vor corupţie sau sunt împotriva justiţiei.

Ion Cristoiu:  Şi de unde ştiţi că în campanie va vrea numai justiţie?

Marius Tucă: Nu ştiu, nu am de unde să ştiu asta. Spuneam că asta se poate spune despre ea în momentul acesta, după aia poate să spună că vrea piscină, vrea…

Ion Cristoiu: Tocmai asta am zis că ea are avantaje. Unu din avantaje este acela că nu te aştepţi, că toţi zic, cine e mă Codruţa? Să te ferească Dumnezeu, nu ai de unde să ştii ce potenţial are şi ce înseamnă echipa. Doi: tocmai pentru că ea politiceşte nu s-a marcat, ea nu este nici PSD-istă, nici PNL-istă, nici USR-istă, ea are de unde să ea. Nu mai are nevoie să dea din gură în legătură cu corupţia pentru că o ştim. E foarte important un candidat…

Marius Tucă: Exact.

Ion Cristoiu: Pe un candidat lumea îl ştie. Ea aşa are electoratul acela cu corupţia, nici nu mai discută şi pe fondul acesta poate să vină cu o nuanţă şi să spună, vreţi să vedeţi cum aş face eu? Acum şi eu îmi dau seama că unii din colegii mei au greşit că eu nu ştiam, uitaţi.

Marius Tucă: E adevărat... că îmi place sportul, am făcut baschet. Da, sunteţi foarte bun ca şef de campanie electorală, eu cred că nu va fi candidat Codruţa Kovesi, îmi spun şi eu părerea.

Ion Cristoiu: Eu nu am zis…

Marius Tucă: Dar vă spun de ce: pentru că orgoliile sunt prea mari în România ca să aibă cineva deschiderea de a ajunge la candidaţi de felul acesta. Eu cred că o să candideze Klaus Iohannis şi e foarte greu de strămutat, el se crede preşedintele României pentru totdeauna.  Eu cred că o să candideze Cioloş până într-un anumit punct, că e foarte greu toată alianţa şi tot ce au făcut.  Dumneavoastră cred că aţi fost primul care a spus, aici s-a unit un partid cu o persoană. Păi, persoana aia de ce s-a dus acolo? Ca să fie candidat la preşedinţie în primul rând şi aşa mai departe. Şi cred că dincoace va fi între Tăriceanu şi Dragnea.

Ion Cristoiu: Nu, va fi Dragnea. Pot să pun o întrebare neroadă? Şi ce, e de capul lor?

Marius Tucă: E, aici într-adevăr poate să fie o chestie.  Atâta timp cât…

Ion Cristoiu: Nu sunt de capul lor.

Marius Tucă: E adevărat…

Ion Cristoiu: Nu de ai noştri. 

Marius Tucă: Păi, nu de ai noştri. Atâta timp cât unul dintre ei va fi de capul celor la care vă referiţi dumneavoastră o să fie candidat.  Dar de ce credeţi că nu va fi Tăriceanu? Din acelaşi motiv pentru care nu a fost Crin şi va fi Dragnea.

Ion Cristoiu: Pentru că pe partea asta nu votează PSD-işti în veci.

Marius Tucă: Pe Tăriceanu.

Ion Cristoiu: Pe Tăriceanu. Dincolo se va reglementa pentru un emisar care va veni şi dacă Klaus Iohannis nu creşte, renunţă el.

Marius Tucă: Eu v-am zis că nu renunţă, dar pe de altă parte

Ion Cristoiu: Dar ce e după capul lui?

Marius Tucă: Nu ştiu, nu mă pricep, nu sunt de aici.

Ion Cristoiu: Vine unu.

Marius Tucă: Vine altul. Dar sunt total de acord cu dumneavoastră că poate să vină o figură nouă şi să câştige aproape la pas doar prin ideea că e nou, că nu ştie.

Ion Cristoiu: Pentru asta trebuie să se retragă Klaus.

Marius Tucă: Că are un rucsac, că se plimbă cu…

Ion Cristoiu: Cu trotineta dar îi stă bine, nu ca lui Iohannis.

Marius Tucă: Şi că e pe modelul actorului ucrainean.

Ion Cristoiu: Da, nu ştiu, unu care…

Marius Tucă: Păi nu, poate să fie actor nu de telenovelă ci de teatru.

Ion Cristoiu: Deocamdată nu ştiu poate că e unu care stă acolo şi ne vom trezi.

Marius Tucă: Florin Călinescu vrea şi el să candideze la un moment dat.

Ion Cristoiu: E mai bun decât actorul acela. E mai bun şi ca om politic, acela chiar parcă nu are nici o treabă cu politica, dar Florin are.

Marius Tucă: Dar ce aţi zice dacă Marius Manole şi-ar depune candidatura la preşedinţie?

Ion Cristoiu: Nu, trebuie să fie gen Marius Tucă, gen Mircea Badea, trebuie să fie vedetă, Rareş Bogdan. Nu trebuie să fie, acela era foarte cunoscut, staţi să ne lămurim.

Marius Tucă: E adevărat că apărea de ani de zile în fiecare seară.

Ion Cristoiu: Trebuie să fi …

Marius Tucă: Dar Rareş Bogdan poate fi candidat la preşedinţie?

Ion Cristoiu: Da.

Aţi auzit de una Timoşenko? Vreau să spun că tanti a noastră era biet copil faţă de Timoşenko. Era eroina

Marius Tucă: Din partea PNL, dacă Iohannis nu va mai avea o şansă. Păi se leapădă PNL de Iohannis?

Ion Cristoiu: Eu plec. V-am mai spus mai înainte… acela… dumneavoastră ştiţi cine era Poroşenko?

Marius Tucă: Domne, eu ştiu ce s-a întâmplat… Crin Antonescu era deja preşedintele României.

Ion Cristoiu: Mă întorc, dumneavoastră aţi auzit de una Timoşenko? Era eroina, vreau să spun că tanti a noastră era biet copil faţă de Timoşenko. Era eroina.

Marius Tucă: Eu nu pun întrebări ca să vă enervez, chiar dacă ştiu răspunsul.

Ion Cristoiu: Şi deodată a pierdut, da? Poroşenko a pierdut.

Marius Tucă: Hai să mergem pe partea asta. Rareş Bogdan candidat la prezidenţiale din partea PNL?

Ion Cristoiu: Da, mă întorc la Klaus Iohannis, deci avem unu Poroşenko care le-a făcut totul da? Şi la un moment dat o fi zis şi el, „bă eu vreau să câştig”, cutare. Şi ăia au zis, „ce spui? Vrei să îţi spun unde ai banii în bancă”, da? Şi acuma, potrivit presei ruseşti care preia presa ucraineană, sunt de acord, cu Zelinski s-a vorbit, cu S mare, să-l lase în pace.

Marius Tucă: E adevărat şi apoi a fost lăsat în pace. Spuneţi-mi atunci …

Ion Cristoiu: La Iohannis… pot să vă pun o întrebare? El nu vrea că e orgolios şi vin unii şi spun dumneavoastră ştiţi că aveţi o soţie?” „Da, extraordinar şi „dumneavoastră ştiţi că dosarul acela pentru care au chemat-o ăia noaptea îl deschidem şi o arestăm mâine” şi …

Marius Tucă: Şi aşa mai departe.

Ion Cristoiu: Ce, la Crin nu a fost aşa?

Marius Tucă: Ce a fost la Crin?

Ion Cristoiu: Nu ştiu, am înţeles că tot aşa era tot cu soţia, aşa se spune.

Marius Tucă: O să am o emisiune cu Crin Antonescu şi o să îl întreb.

Ion Cristoiu: Ştiu că mă provocaţi, dar sunt prea  bătrân în materie de istorie.

Marius Tucă: Deci a fost ameninţat cu un dosar al soţiei?

Ion Cristoiu: Aşa se spune, întrebaţi-l pe el.

Marius Tucă: Păi o să îl întreb pe el, nu se spune ştiţi sau nu ştiţi? Ştiţi!

Ion Cristoiu: Nu ştiu, că nu am documente, de data asta sunt prudent, încerc să îmi explic comportamentul lui care este absolut inexplicabil, nu pot să întrerupi o carieră…

Marius Tucă: Haideţi să vă spun ceva, ştiţi că m-am întâlnit cu Crin Antonescu, uite fac o dezvăluire, într-un local. Şi zic nici acum nu ştiu ce s-a întâmplat şi el mi-a zis: dacă vrei vino încoace să îţi spun. Ştiţi ce am spus, nu? Mai bine să nu ştiu. Adică nu se poate o carieră în care câştigi într-o alianţă 70%, eşti candidatul perfect pentru preşedinţia României cu şanse tot de 70%, dintr-o dată, într-adevăr…

Ion Cristoiu: Ne-a epuizat.

Marius Tucă: Ne-a epuizat, era…

Ion Cristoiu: Avea toate şansele.

Marius Tucă: Incredibil.

Ion Cristoiu: Ce credeţi, că vine unu şi face cioc-cioc?

Marius Tucă: E adevărat, deci credeţi că Iohannis aşa cum spuneţi sunt şanse foarte mici.

Ion Cristoiu: Nu ştiu, eu am spus, eu am zis sunt sigur că dacă nu creşte, nu ştiu poate creşte.

Marius Tucă: Noi o să mai stăm de vorbă până la toamnă, bineînţeles,  eu am zis care sunt candidaţii la preşedinţie şi eu în continuare cred că la un moment dat se va întâmpla asta, Liviu Dragnea să îl lase pe, adică să stabilească împreună că va fi Călin Popescu Tăriceanu candidatul la prezidenţiale.

Ion Cristoiu: Sunt întru totul de acord gândindu-mă la un lucru: s-ar putea ca pe teritoriul acesta meciul nu s-a încheiat între ăia…

Marius Tucă: Da, vă mai spun o…

Ion Cristoiu: Între ăia… unu vrea pe acela, unu vrea pe acela şi atunci…

Marius Tucă: Şi atunci profită de această neînţelegere şi…

Curtea Constituţională nu îşi poate permite să îşi piardă ultimul ei atu de dragul lui Dragnea

Ion Cristoiu: Nu, nu profită nimeni. Şi atunci de fapt pionii ăştia de la şah stau, de aia se amână la Dragnea, de aia se amână la acela…

Marius Tucă: Mai gândiţi-vă la următoare convenţie dacă vreţi, Crin Antonescu să fie candidat şi va trebui să dea prim ministru de la PSD care poate să fie Liviu Dragnea, ce ziceţi de asta?

Ion Cristoiu: De ce să îl dea? Nu fiecare dacă ajunge Iohannis îl arestează.

Marius Tucă: Dar dacă ajunge Tăriceanu?

Ion Cristoiu: Nu, şi PSD ştie.

Marius Tucă: Ce se întâmplă cu Liviu Dragnea? Pe 20 mai avem procesul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind angajările fictive şi pronunţarea CCR pe completurile de 3. Ce credeţi că se va întâmpla?

Ion Cristoiu: Curtea Constituţională nu îşi poate permite să îşi piardă ultimul ei atu de dragul lui Dragnea. Este de regulă instituţia la care când va fi poate la un moment dat, nu ştiu

Marius Tucă: Mă rog, ultimul cartuş.

Ion Cristoiu: Da, ultimul cartuş ca şi la Traian Băsescu, trebuie să îl foloseşti nu să îl sacrifici că nu ai Înalta Curte.

Marius Tucă: Ah, şi lasă pe Înalta Curte nu invers.

Ion Cristoiu: Păi şi ce? La Înalta Curte sunt mai mulţi. Se va amâna până după prezidenţiale, depinde şi de europarlamentare. Dacă la europarlamentare e o catastrofă e gata, sunt…

Marius Tucă: Dacă e o catastrofă se dă condamnare, la pas, în secunda a doua. Dacă va fi întărit …

Ion Cristoiu: Rămâne până după prezidenţiale, dacă va câştiga la prezidenţiale.

Marius Tucă: Deci rezultatul la europarlamentare este crucial pentru ce se va întâmpla, inclusiv în procese că  e vorba de procese importante.

Ion Cristoiu: Vom trăi o perioadă cumplită până la 28 mai.

Marius Tucă: Credeţi? Păi sunt acum intră România în 10 zile de vacanţă.

Ion Cristoiu: Da, dar în timpul…

Marius Tucă: Ce mai rămâne după aia?

Ion Cristoiu: Unii lucrează...

Marius Tucă: Mai rămân 3 săptămâni. Dar se vor amâna deciziile în justiţie până după europarlamentare cu condiţia ca PSD să aibă un scor bun la europarlamentare, altfel va fi executat Dragnea.

Ion Cristoiu: Să nu credeţi că ele se amână pentru că e o înţelegere cu Dragnea.

Marius Tucă: Nu, pentru că e o presiune.

Ion Cristoiu: Nu, pentru că nimeni nu are curaj, pentru că nu ştie efectele.  Chiar nu…

Marius Tucă: Nu îşi asumă…

Ion Cristoiu: Eu nu cred în independenţa judecătorilor, punct am terminat, toţi românii…

Marius Tucă: Nu îşi asumă, nu au curaj şi nu îşi asumă o decizie.

Ion Cristoiu: Pentru că orice decizie... dacă îl achiţi nu ştiţi ce iese, dacă îl condamnă nu ştiţi ce iese şi atunci zic „bă mai degrabă îl amân”, da?

Marius Tucă: Da, corect.

Florian Coldea mi-a zis că Înalta Curte este mult mai înţeleaptă decât cred unii, nu eu

Ion Cristoiu: Cum a fost la Iohannis atunci la prezidenţiale.

Marius Tucă: Deci se poate amâna, acolo se amână la nesfârşit şi după ce a ajuns preşedinte i s-a închis dosarul.

Ion Cristoiu: Pot să citez pe un domn? Pe domnul Florian Coldea care atunci mi-a zis că Înalta Curte este mult mai înţeleaptă decât cred unii, nu eu.

Marius Tucă: Adică de cât credea el. V-aţi întâlnit cu Coldea de multe ori, da?

Ion Cristoiu: Da, şi acum sunt certat.

Marius Tucă: Şi v-aţi întâlnit în perioada în care era … împăratul împăraţilor.

Ion Cristoiu: Era împărat şi discutaţi… sper că nu m-a trecut acolo la sursa lui.

Marius Tucă: Şi cum decurgeau discuţiile?

Ion Cristoiu: Discutam despre NATO, despre servicii, despre presă, eram la o cafea.

Marius Tucă: Până când v-aţi întâlnit, până în 2015?

Ion Cristoiu: Nu, până a cădea, până a pica.

Marius Tucă: Ah, până a picat.

Ion Cristoiu: Până a picat, după asta s-a întâmplat un lucru foarte ciudat cu el. Eu, când a apărut scandalul cu Ghiţă în care documentele erau de doi lei, hai să fim serioşi, sunt om serios, am şi scris atunci, şi ştiam că el şi-a plătit.

Marius Tucă: Deci, a fost cu binecuvântarea lui Iohannis.

Ion Cristoiu: Domnule Marius Tucă, Coldea nu e, e ofiţer de informaţie, nu era tipul să îi plătească Ghiţă deplasarea la Paris, hai să fim serioşi. Bun, el şi-a plătit de două ori şi atunci văzând că nu se apără am scris un articol. Atunci când era în toiul, că aşa sunt eu idiot, când toată lumea îl înjura şi am spus de ce

Marius Tucă: Când toată lumea vine dintr-o direcţie,  dumneavoastră sunteţi cel care vine din direcţia opusă.

Ion Cristoiu: Editorialul meu era istoric ca şi la Tudorel Toader şi spunea: domnul general să ţină cont că chiar dacă trece în rezervă, una e să treci  ca şpăgar şi una e să treci corect.

Marius Tucă: Şi v-a sunat?

Ion Cristoiu: Da şi nu a înţeles, el a interpretat că eu îl făceam şpăgar. Nu, nu am înţeles sensul acesta.

Marius Tucă: Se mai întâmplă lucrul acesta. Nu era totuşi o minte strălucită?

Ion Cristoiu: Păi uite că nu era, de aia m-am certat cu el.

Marius Tucă: E adevărat dar aici nu era vorba de a plăti o excursie. Era vorba să demonstrezi că Sebastian Ghiţă a fost cu Coldea în tabăra aia, în jocurile alea, în business - urile alea.

Ion Cristoiu: Da, că de fapt …

Coldea era ofiţerul de caz al lui Ghiţă. A făcut o mare greşeală de ofiţer de informaţie

Marius Tucă: Pentru că a fost, domnule Cristoiu.

Ion Cristoiu: Da, ba mai mult Coldea era ofiţerul de caz al lui Ghiţă. Adică el îl îndruma numai că acolo …

Marius Tucă: În viaţă… cred că îl mai îndruma şi Ghiţă pe el.

Ion Cristoiu: Nu, acolo Coldea a făcut o mare greşeală de ofiţer de informaţie. Nu există aşa ceva. Deci Sebastian Ghiţă este o chestiune normală la servicii secrete, v-am spus că CIA, eu ştiu după documente nu după filme…

Marius Tucă: Oameni, afaceri…

Ion Cristoiu: Oameni de afaceri, adică cu o serie întreagă de lucruri, CIA…

Marius Tucă: Se întâmplă din totdeauna le face prin oameni de afaceri, prin companii, mă rog. Nu se identifică neapărat cu o persoană.

Ion Cristoiu: Sigur că pe compania aia o ajuţi. Bun, de regulă omul tău, colaboratorul…

Marius Tucă: Contracte ale statului şi aşa mai departe.

Ion Cristoiu: Ajungem la domnul Coldea. Omul tău, da, dacă îl prinde FBI încerci să îl scoţi, să îl salvezi pentru că e omul tău, te-a ajutat da? În cazul de faţă domnul Florian Coldea care era

Marius Tucă: L-a abandonat pe Ghiţă.

Ion Cristoiu: Nu l-a abandonat, el l-a înfundat.

Marius Tucă: Cum a făcut cam cu toţii.

Ion Cristoiu: Păi aşa ceva nu se face şi atunci de ce? Că el nu credea că omul lui va pleca. Ori asta este foarte riscant în relaţia …

Marius Tucă: Cum, chiar dacă omul lui va pleca? Cine nu credea că omul lui va pleca? Coldea? Păi dacă el l-a eliminat, cum să mai plece?

Ion Cristoiu: Păi nu credea că el va mai avea curaj, deci …

Marius Tucă: Cine nu va mai avea curaj?

Ion Cristoiu: Ghiţă…

Marius Tucă: Nu va avea curaj să facă tot ce a făcut.

Ion Cristoiu: Relaţia între ofiţerul de caz şi ce vreţi... şi omul lui, ştiu de la Caraman, indiferent cum o fi, este o relaţie aproape de prietenie, dacă nu este chiar relaţie amoroasă, da? În acel moment tu trebuie să şti până unde poţi să mergi cu acela, pentru că la un moment dat dacă îl jigneşti... de exemplu în carte despre Caraman, Florian Bianu spune, excelent, în aia cu NATO, că în momentul în care el a predat, Caraman, pe unu din ei la NATO, omul lui, la cel care a venit, ăla i-a zis nu ştiu ce lu’ ăla. I-a zis aşa „eşti spionul nostru”. El niciodată, Caraman, îi spunea lui ăla “eşti spion”. E o chestiune… iar el a făcut o mare greşeală. Cum să faci… de ce?, care era afacerea cu Ghiţă? Probabil că era atât de convins că el e ăl mai tare din lume încât a zis “băi, cine e Ghiţă”?

Marius Tucă: Şi l-a rezolvat. Apropos de dumneavoastră şi relaţiile unui gazetar cu autorităţile cu şefi de servicii, pentru că toţi am avut de a face în timp cu asta. Ne-a sunat un şef de SRI, ne-am văzut la pădure, ne-a sunat un om de afaceri. Am făcut asta în limita profesiei. Păi dumneavoastră scrieţi peste tot că biela era Coldea, regimul Băsescu pe care l-a construit şi manivela era Codruţa Kovesi, da?

Ion Cristoiu: Cum se împacă astea cu discuţiile mele cu domnul…

Marius Tucă: Nu se împacă şi vă spuneam în discuţiile cu Coldea discutaţi despre lucrul acesta că sistemul Băsescu însemna asta?

Ion Cristoiu: Nu, am evitat discuţiile astea. Singurul mod de contradicţie era în legătură cu Digi24, că spuneam că este un post frigid şi el era încântat.

Marius Tucă: Frigid…

Ion Cristoiu: Era frigid şi burtierele şi el şi ei, că erau toţi tunşi scurt, iar ele nu îl aveau pe vino încoace. Punct, gata.

Marius Tucă: Păi şi de ce discutaţi cu el despre Digi pentru că era? Al cui era Digi?

Ion Cristoiu: Era despre presă…

Marius Tucă: Păi tocmai despre Digi? Păi de ce îi spuneaţi asta lui?

Ion Cristoiu: Păi venea vorba. El se uita la Digi în biroul lui sau … se uita la Digi şi spuneam cum te poţi uita la porcăria asta.

Marius Tucă: Nu întâmplător vă întreb. Păi da, vă citesc acum din editoriale că spuneaţi că Digi era vârful de lance al …

Ion Cristoiu: Păi domne, se uita la Digi şi spuneam, domnul general…  vă uitaţi la prostia asta?

Marius Tucă: Deci nu aţi discutat cu el niciodată despre lucrurile cum stăteau în fapt? Că el îi dispunea şi Codruţa Kovesi executa.

Singurul om pe care l-am vizitat acasă a fost Ion Diaconescu. Dar la Coldea nici nu ştiu cum arată familia lui şi nu ştiu unde stă. Am avut o discuţie strict profesională

Ion Cristoiu: La dumneavoastră acasă eu vă spun lucruri care…  nu erau relaţiile între mine şi el, deci hai să ne lămurim.

Marius Tucă: Ah, erau profesionale.

Ion Cristoiu: Eu nici nu ştiu cum arată familia lui.

Marius Tucă: Un ceai, o cafea?

Ion Cristoiu: Cafea şi dădea deseori covrigi care mă îngrăşau şi nu era bine.

Marius Tucă: Ah, măcar vă dădeau covrigi. Nu am mâncat nici un covrig de la Coldea.

Ion Cristoiu: Deci, nici un politician nu am vizitat … singurul om pe care l-am vizitat acasă a fost Ion Diaconescu. Dar la Coldea nici nu ştiu cum arată familia lui şi nu ştiu unde stă. Eu am avut o discuţie strict profesională cu… ba chiar în cazul lui Măgureanu noi eram certaţi, noi duceam polemică la EVZ dar în anumite lucruri el mă suna pe mine şi eu pe el.

Marius Tucă: Când a fost trădat Băsescu? Când au fost trădaţi Băsescu şi Udrea de fapt?

Ion Cristoiu:  O să lansez o ipoteză, mi-a spus cineva întâmplător, nu e a mea, dar eu o fur din zbor. Mi-a zis să verific şi poate verificăm împreună când el a început cu fratele său  când l-au pus pe…

Cei de l-a SRI l-au lucrat pe Traian Băsescu în 2015. Dacă ei, de la SRI, nu ştiau că fratele lui se duce într-un mediu, atunci ei trebuiau să demisioneze toţi

Marius Tucă: În 2012-2013 cred că, nu? Sau mai devreme?

Ion Cristoiu: Când l-a pus … nu în 2012, când l-a pus premier nu pe Maior, ci pe Ungureanu. Şi atunci... nu am înţeles de ce Traian Băsescu nu a făcut această problemă. Deci, noi avem o instituţie numită SRI. Principala misiune a SRI este nu de a prinde, ci de a preveni la protecţia Constituţiei, da? Eu am un preşedinte, zic aşa, Traian Băsescu…

Marius Tucă: Da, trebuia să îl anunţe băi vezi că...

Ion Cristoiu: Nu să îl anunţe...

Marius Tucă: Să nu ajungă acolo

Ion Cristoiu: Da, fratele preşedintelui se duce într-un mediu… şi îmi spuneţi mie că SRI…

Marius Tucă: Deci l-au lăsat...

Ion Cristoiu: Nu, ajung la... ca să vedeţi că ei l-au lucrat. Dacă ei, de la SRI, nu ştiau că fratele lui se duce într-un mediu, care era mediul acela, atunci ei trebuiau să demisioneze toţi, de ce? Dar dacă ăia erau spioni?

Marius Tucă: Bun, şi Băsescu e cel care a creat sistemul, nu şi-a dat seama până în 2015 când s-a întâmplat asta?

Ion Cristoiu: Nu, atunci a pus nişte nerozi acolo. Pentru că... încă o dată nuanţa, nu datori faţă de Traian Băsescu, datori faţă de statul român. În momentul în care dumneavoastră sunteţi premier şi vine cineva şi vă face curte, prima grija a SRI este să vadă cine e persoana. Ce dacă e americancă?

Marius Tucă: Domne, dar era vorba totuşi despre Bercea Mondial, Dumnezeule, nu era vorba de Popescu sau Ionescu sau şi Cristoiu putea fi.

Ion Cristoiu: Vă spun că nu avea cum să nu ştie. Orice abatere… în America dacă fata sau fratele preşedintelui... nici nu îi spui preşedintelui... te duci la Bercea şi spui: alo, băi nene, fi atent aici noi suntem de la poliţie, da? Dacă îl mai primeşti pe acesta, pârnaie faci. Dacă fata preşedintelui Americii vrea să consume droguri, el îi spune preşedintelui să se ducă ăia de la Secret Service şi îi spun lui dealerul lui acela: băi, fi atent, vrei să faci puşcărie?

Marius Tucă: M-aţi convins.

Ion Cristoiu: Nu, l-au lăsat din mână, au făcut-o dinadins.

Marius Tucă: Şi în 2015 l-au lăsat definitiv. În 2014, iertaţi-mă.

În 2012, Băsescu a ajuns la mâna lor. Eu atunci i-am zis să demisioneze. Dacă el demisiona atunci, în timpul referendumului sau înainte de referendum el era preşedinte din 2014 şi rupea

Ion Cristoiu: După părerea mea momentul de schimbare, deci 2012, momentul în care ei au început să îl călărească a fost referendumul. Pentru că în acel moment, de fapt de prin 2009 mai ţineţi minte Traian Băsescu a venit cu o teză extraordinară, el are în spate poporul, da? Şi la politicieni şi la ăia de la SRI spunea: băi, ştiţi cine este? Păi, eu am în spate procentajul. 2009 ajung la mâna lor da, la alegeri? A venit 2012 unde chiar a ajuns la mâna lor. Eu atunci i-am zis să demisioneze. Dacă el demisiona atunci, în timpul referendumului sau înainte de referendum el era preşedinte din 2014 şi rupea.

Marius Tucă: A mai fost momentul când îşi dă demisia în 5 minute şi s-a răzgândit. Şi acela a fost un moment.

Ion Cristoiu: El a fost foarte afectat, pot să fac o dezvăluire, de voturile uriaşe împotriva lui.

Marius Tucă: A fost afectat de asta dar nu l-a împiedicat să fie în continuare acolo şi să…

Ion Cristoiu: Păi nu l-a afectat în sensul că el a făgăduit că face ceva.

Marius Tucă: Asta e, nu a mai făcut nimic.

Ion Cristoiu: Păi nu a mai făcut nimic să câştige.

Marius Tucă: Putem compara acest cuplu politic Traian Băsescu – Elena Udrea cu celebrul cuplu Carol al II-lea - Elena Lupescu?

Ion Cristoiu: Nu îmi pot permite că trimite, acolo ştim că a fost o relaţie…

Marius Tucă: Păi nu, din punct de vedere politic…

Ion Cristoiu: Din punct de vedere da, adică din punct de vedere politic eu continui să susţin că Elena Udrea este un mare om politic. Păcat că s-a creat… faţă de ce  e acum prin partide bate la scor. Mare om politic…

Marius Tucă: Şi în ce măsură, cât a funcţionat relaţia asta politică Băsescu – Udrea? Până când au apărut fotografiile de la Paris?

Ion Cristoiu: Ea funcţionează şi acum domnul Marius Tucă. Faptul că ea nu spune, arată că e mare om politic. Dacă ar fi femeie ar fi isterică.  Uitaţi-vă la ea nu spune, uitaţi-vă la ea că nu îmi dă voie să public jurnalul.

Marius Tucă: Dar ce e în jurnalul acesta aşa de important?

Ion Cristoiu: Mă rog, sunt nişte lucruri care nu vrea ea să apară …

Marius Tucă: Am înţeles, dar în principiu?

Ion Cristoiu: În principiu, în jurnal ea apare că în foarte multe împrejurări îi atrage atenţia bărbatului de stat Traian Băsescu că unii sunt trădători şi el nu crede. Ceea ce aşa şi este.

Marius Tucă: Kovesi şi Coldea în primul rând.

Ion Cristoiu: Şi Maior, ea e destul de…

Continuă în pagina 2 >>>

Citește mai departe:

Citește și: