Raluca Pancu
23874 vizualizări 17 iun 2017

"Duminică se va citi în Parlament moţiunea de cenzură a PSD împotriva guvernului PSD, iar miercuri va avea loc dezbaterea si votul. Din păcate, sub cupola Parlamentului a fost transferată lupta pentru putere şi influenţă a clanurilor din PSD. Desigur, maidanezul de companie al PSD, Călin Popescu Tariceanu va conduce lucrările Camerelor Reunite", a scris Traian Băsescu.

În viziunea sa, celelalte partide parlamentare nu ar trebui să fie prezente în sala de plen.

"La o astfel de disputa internă, nici un alt partid parlamentar nu ar trebui să se afle în sală. Doar aşa PSD ar putea înţelege în ce situaţie ridicolă s-a pus singur, Dragnea ar putea pricepe că viclenia de tip Teleorman nu ţine loc de inteligenţă, iar românii ar vedea cu ochii lor ce oameni de proastă calitate au votat", a încheiat Băsescu.

Reacţia fostului şef de stat vine după ce PSD şi ALDE au arătat că nu mai aşteaptă până săptămâna viitoare şi vor citi moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu duminică, la ora 16:30, în aceeaşi zi urmând să fie convocate birourile permanente şi grupurile parlamentare, pentru a dezbate asupra moţiunii. Iniţial, acest lucru era anunţat pentru luni.

„Am decis să convocăm colegii parlamentari pentru duminică, ora 16.30, în plenul Parlamentului, unde se va citi moţiunea de cenzură. Programul este: 15.00 şedinţe grup PSD-ALDE, 16.00 – şedinţa Birourilor Permanente Reunite, la 16.30 va citită moţiunea de cenzură citită. Nu putem să aşteptăm, asistăm impasibili la ce se întâmplă, e normal ca Parlamentul să reaţioneze, să repunem în ordinea normală a lucrurilor. E un mod ilegal, neconstituţional de acaparare a puterii guvernamentale. Citim moţiunea de cenzură duminică, în termen cel mai scurt”, anunţa, vineri seară, senatorul PSD, Mihai Fifor.

UDMR va vota alături de PSD, în timp ce PMP a anunţat, prin Traian Băsescu, că nu se alătură demersului anti-Grindeanu.

 

Citește și: