4140 vizualizări 24 feb 2018

„Într-o conferinţă de presă, cineva a folosit din conţinutul şi concluziile raportului! Raportul este publicat integral pe luju.ro. Art.48 din legea 317/ 2004 îi conferă caracter confidenţial, nu secret, acelui raport cât timp este în lucru la Inspecţia Judiciară. Am consultat specialiştii în păstrarea datelor din MJ!", a transmis, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Tudorel Toader.

După ce, joi seară, ministrul Justiţiei a prezentat raportul în urma căruia a solicitat revocarea din funcţie a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, acesta a fost publicat pe site, alături de 11 anexe. Printre anexe, se numără şi un raport al Inspecţiei Judiciare, datat 9 ianuarie 2018.

Este vorba despre raportul prin care procurorul şef al DNA a fost cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară, inspectorii constatând că Laura Codruţa Kovesi ar fi săvârşit mai multe abateri disciplinare. Alături de ea a fost cercetat şi adjunctul DNA, Marius Iacob. Una dintre abaterile disciplinare ale procurorului şef al DNA se referă la înregistrările apărute în spaţiul public, din timpul unei şedinţe de lucru, pe data de 18 iunie 2017.

„Procurorul şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii si credibilităţii instituţiei, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare „cu miniştri”, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii Constituţionale, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate", spuneau inspectorii judiciari într-un comunicat de presă emis pe 12 ianuarie 2018.

Potrivit sursei citate, Kovesi a folosit „faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor".

O altă încălcare a legii se referă la un e-mail trimis de procurorul şef, în care, spun inspectorii, "a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte si expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv „laşi”, „bârfitori”, „infractori”, făcând cunoscut acestora faptul că „există deja un cerc de suspecţi” ,cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat".

Tot pe 12 ianuarie 2018, Inspecţia Judiciară anunţa că a sesizat Secţia pentru procurori a CSM.

Contactaţi de agenţia de presă MEDIAFAX, reprezentanţii Inspecţiei Judiciare au precizat că lucrarea nu se mai află pe rolul Inspecţiei Judiciare, din momentul în care a fost transmisă către Secţia pentru Procurori a CSM.

„În conformitate cu dispoziţiile art. 73 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 actele, documentele sau orice alte informaţii care se află pe rolul Inspecţiei Judiciare au caracter confidenţial cu excepţia celor care constituie, potrivit legii informaţii de interes public. La 12 ianuarie 2018 Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară în discuţie sesizând astfel Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM. Din acel moment lucrarea nu se mai află pe rolul IJ", a precizat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Alin Bogdan Alexandru.

Precizările ministrului Justiţiei şi reprezentanţilor Inspecţiei Judiciare vin după ce în spaţiul public a fost prezentată informaţia că acest raport al Inspecţiei Judiciare ar fi secret sau confidenţial, atât timp cât Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nu s-a pronunţat pe acesta.

Citește și: