Andrei Luca POPESCU
1615 vizualizări 19 iun 2012

Crin Antonescu a anunţat că propunerea pentru portofoliul de la Cultură, pe care i-a făcut-o premierului Victor Ponta, este senatorul liberal Puiu Haşotti, doctor în istorie. Mircea Diaconu a anunţat că demisionează din Guvern.

"După cum am spus, în cazul în care Curtea Supremă îmi respinge apelul, eu, pentru că niciodată nu am mers în tramvai fără bilet, cobor din tramvai. Eu mă retrag din Guvern, nu sunt dat afară de nimeni. Nu există nici o hârtie emisă de ANI de a ocupa vreo funcţie", a declarat Mircea Diaconu, într-o conferinţă de presă alături de Crin Antonescu, preşedintele PNL.

Diaconu susţine că hotărârea instanţei anterioare, Curtea de Apel Bucureşti, care rămâne în vigoare, spune că Senatul a determinat petentul, pe Mircea Diaconu, să accepte cumulul de funcţii, astfel că Senatul ca angajator este vinovat de incompatibilitatea în care s-a aflat Diaconu.

Diaconu spune că va rămâne alături de viitorul ministru al Culturii şi de PNL.

"Am vrut să muncesc pentru naţia noastră, pentru profesia mea. Dacă nu se poate, nu e nicio problemă. Am o barcă în curte cu care nu am ieşit de 3 ani, acum am timp să ies cu ea", a mai spus Diaconu.

"Eu nu-mi permit să comentez o decizie a justiţiei. Le spun doar celor care au dorit să-l înlăture pe Mircea Diaconu că nu au reuşit", a declarat Crin Antonescu.

Preşedintele PNL i-a mulţumit ministrului demisionar.

"Aţi încercat să-l prezentaţi pe Mircea Diaconu ca pe un escroc care vrea să fenteze legea", le-a reproşat Crin Antonescu jurnaliştilor.

Puiu Haşotti, senator PNL de Constanţa, este doctor în ştiinţe istorice, titlu obţinut în 1995. El a lucrat ca muzeograf şi ca cercetător înainte de 1989, conform biografiei postate pe pagina Senatului. Haşotti predă istoria la Universitatea Ovidius din Constanţa, din 1990 până în prezent. Între 1990 şi 1995, a fost consilier la Inspectoratul Judeţean de Cultură Constanţa.

Citește și: