Sorin Bogdan
Departamentul Politic
2848 vizualizări 20 dec 2018

Aşa cum era de aşteptat, moţiunea Opoziţiei împotriva guvernului Dăncilă nu a trecut de votul reunit al Parlamentului. Doar 161 de senatori şi deputaţi au votat demersul, cu 2 mai puţini decât îl semnaseră şi cu 72 mai puţini decât ar fi fost nevoie ca să dărâme executivul. 

11:45 După ce solicitarea PNL de suplimentare a ordinii de zi cu două proiecte de declaraţii a fost respinsă, dezbaterea moţiunii de cenzură „Ajunge! Guvernul Dragnea-Dăncilă, ruşinea României” a început.

Propunerea social-democratului Dan Suciu, de a păstra ordinea de zi a fost aprobată cu 257 de voturi ”pentru” şi unul împotrivă, în timp ce un parlamentar nu a votat.

11:00 Senatorii şi deputaţii au luat o a doua pauză de consultări, după ample dezbateri pe marginea solicitării PNL de a suplimenta ordinea de zi cu două proiecte de declaraţii pe temele Justiţie şi derapajul grav din economie.

Senatul nu a fost informat cu privire la cele două proiecte de declaraţii, iar social democraţii refuză suplimentare ordinii de zi.

”Colegii au făcut o dezinformare. Cele două solicitări au fost depuse numai la secretariatul general al Camerei Deputaţilor. Senatul nu a fost informat. Moţiunea de cenzură s-a depus la birourile permanente. Senatul nu a fost în cunoştiinţă de cauză. Nu susţinem introducerea pe ordinea de zi”, a declarat senatorul PSD Şerban Valeca.

Deputatul USR Dan Barna i-a replicat că e de ajuns ca o singură cameră să fie informată.

”Când venim în faţa dvs cu nişte propuneri de procedură într-un context politic parlamentar dificil, vă rog să ne credeţi că ne asigurăm că respectăm regulamentul. Cele două cereri au fost depuse ca multe alte cereri în Parlamentul României, pe care le-aţi votat cu mânuţa dvs, cu cartelele, fără ca cineva să spună că sunteţi în afara regulamentului. Art 20 alin 4 care spune că, dacă există opinii contrare, sunteţi obligaţi să supuneţi votului, atunci dvs faceţi un abuz. Un abuz care arată că este dată de voia bunului plac. Exact cum a declarat şi dl Iordache. De ce să nu supuneţi votului? Atunci aruncaţi la coş Constituţia Romţniei şi spuneţi că dictatura e PSD-ALDE”, a acuzat Raluca Turcan.

Liderul deputaţilor PSD, Dan Suciu, a cerut o pauză de consultări de 10 minute şi le-a cerut colegilor de partid să părăsească sala.

”Realitatea este una singură. Vă temeţi de propria moţiune de cenzură. Vă temeţi să vedeţi că astăzi sunteţi cu foarte multe voturi în minus pentru că ne-aţi băgat proceduri noi. Pentru că nu vreţi pur şi simplu să discutăm propria dvs moţiunea vă solicit pauză de 10 minute şi rog toţi colegii PSD să iasă din sală”, a spus Suciu.

10:30  Parlamentarii USR au protestat înaintea dezbaterilor moţiunii de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă.

După de liderul deputaţilor PSD, Danile Suciu, a cerut 10 minute de consultări, cei de la USR au început să protesteze cu afişe pe care scria ”NU daţi OUG!” şi au strigat către reprezentanţii Guvernului ”Ruşine!”.

În acest timp, premierul Viorica Dăncilă se uita impasibilă pe telefon.

10:15 La începutul şedinţei de plen, liderul deputaţilor PNL Raluca Turcan a cerut joi, la începutul şedinţei de plen, să fie suplimentată ordinea de zi cu două declaraţii.

"PNL solicită, în baza a trei articole din regulamentul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, suplimentarea ordinii de zi cu două declaraţii ale Parlamentului, înregistrate deja la secretariatul general şi care se referă la transpunerea recomandărilor Comisiei Europene şi a Comsiei de la Veneţia în legislaţia referitoare la justiţie şi de asemenea o declaraţie referitoare la derapajele grave economice în care ne aflăm şi atacul la adresa societăţii în ansamblu şi a companiilor", a anunţat Turcan.

Demersul opoziţiei a fost ironizat de liderul deputaţilor PSD Dan Suciu.

”Nu vă lăsaţi păcăliţi, stimaţi colegi, pentru că întotdeauna diavolul se ascunde în detalii. Noi am venit să discutăm o moţiune de cenzură care nu va reuşi. Penru a acoperi acest eşec, colegii din opoziţie vin şi ne bagă pe sub nas aceste două declaraţii. Dacă credeţi că puteţi face asta, atunci vă înşelaţi amarnic. Astăzi veţi înregistra încă un eşec drăguţ, al unei moţiuni care nu va aduna nici măcar semnăturile semnatarilor. Dacă tot ne-aţi adus să asigurăm cvorumul pe care oricum nu îl aveaţi. Să închidem acest an şi să închidem marota că PSD-ALDE nu are majoritate, dar astăzi vă rog nu mai încercaţi trucuri ieftine”, a replicat Suciu.

După cum a anunţat Florin Iordache, care conduce şedinţa, în sală erau prezenţi 249 din cei 465 de parlamentari.

PSD nu are emoţii

La începutul lunii decembrie, Viorica Dăncilă declara că nu are emoţii în legătură cu moţiunea de cenzură, deoarece există majoritate parlamentară şi are încredere în colegii de partid.

Nici preşedintele PSD Liviu Dragnea nu are emoţii. "Nu cred că au şanse," afirmă Dragnea, care îşi păstrează încrederea că parlamentarii PSD nu vor vota pentru moţiune.

ALDE este un partener loial de coaliţie

Duminică, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a ţinut să participe la Consiliul Naţional PSD, unde a reafirmat loialitatea partidului său şi a anunţat că vor merge împreună în alegeri.

”Aveţi în ALDE un partener corect, un partener loial, cu care trebuie să ne propunem nu numai orizontul 2020, ci trebuie să mergem mai departe şi, aşa cum am discutat nu o dată în ultima perioadă cu colegul meu, cu Liviu, orizontul nostru trebuie să fie 2024, pentru că avem multe lucruri de făcut împreună şi dacă nu vom face noi aceste lucruri, cine o să le facă? ” a declarat Tăriceanu, care anunţase încă de luna trecută că, la o eventuală moţiune de cenzură, ALDE va vota în apărarea Guvernului şi aprecia că Opoziţiei îi lipsesc 50 de voturi pentru a trece moţiunea.

Luni, vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda (PSD) declara că parlamentarii PSD-ALDE vor fi prezenţi în sală la dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură a Opoziţiei, pentru a asigura cvorumul, dar nu vor vota.

UDMR nu votează moţiunea: nu sunt şanse reale

Şi parlamentarii UDMR vor fi prezenţi în sala de plen, dar nici ei nu vor vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Kelemen Hunor a explicat că Opoziţia nu a venit cu un program comun de guvernare şi cu o propunere de premier.

”Eu cred că Opoziţia, în acest moment, nu este pregătită sau nu doreşte guvernarea,” a declarat preşedintele UDMR. ”În acest moment, ar fi imposibil să votăm o moţiune de cenzură în aceste condiţii, cum ar fi aproape imposibil să votăm împotriva moţiunii de cenzură, pentru că ar însemna că suntem de acord cu ceea ce face Guvernul. Decizia este să fim prezenţi şi să nu votăm,” a afirmat Kelemen Hunor, miercuri la Parlament.

”Nu există - aşa cum a existat în istoria postdecembristă - un program de guvernare, un prim ministru asumat de toate partidele din opoziţie care au semnat această moţiune şi o majoriate controlată cu care poţi să te duci la preşedintele republicii, bineînţeles şi lista de miniştri ar fi de dorit,” a explicat Hunor. ”În acest moment, şansele matematice să fie adoptată o moţiune de cenzură împotriva Guvernului cu 233 de voturi nu sunt reale. Nu vreau să spun că şansa e zero, dar nu e reală, pentru că la 163 de semnături, ar mai trebui încă vreo 70 de voturi. Această rezervă de 70 de voturi în acest moment în favoarea opoziţiei nu există. Dacă noi am adăuga 30 de voturi ale UDMR, tot nu am ajunge nici măcar la 200 de voturi. Asta este realitatea care nu poate fi nici contestată, nici depăşită.”

Băsescu: Momentul moţiunii a trecut

Fostul preşedinte Traian Băsescu îi ironiza pe liderii Opoziţiei când au depus moţiunea şi îi suspecta de blat cu PSD, deoarece este convins că a trecut vremea unui demers cu succes.

”Momentul moţiunii a fost în septembrie, atunci când autorităţile intrau în curţile oamenilor şi le luau porcii, atunci când evenimentele din 10 August din Piaţa Victoriei erau încă proaspete, atunci când ALDE se distanţa de PSD pentru că lui Tăriceanu i se umflase capul şi în oportunismul lui proverbial credea că numai Dragnea este penal şi el nu, atunci când UDMR nu-şi rezolvase problema predării Limbii Române în şcolile de Limbă Maghiară de către profesori calificaţi pentru predarea Limbii Române şi ameninţau cu ruperea protocolului, atunci când Bădălău îi trimitea scrisori deschise lui Dragnea, Gabriela Firea cerea demisia lui Carmen Dan, iar puciştii se aliniau în spatele lui Stănescu,” scria Băsescu pe Facebook.

Orban cere parlamentarilor PSD-ALDE să se delimiteze de Dragnea

Duminică, după discursul lui Liviu Dragnea de la Consiliul Naţional PSD, preşedintele PNL Ludovic Orban cerea parlamentarilor PSD-ALDE să se distanţeze de liderul lor şi să voteze moţiunea de cenzură.

”Fac un apel la responsabilitate către toţi cei care fac parte în acest moment din coaliţia PSD-ALDE să ia distanţă în cel mai scurt timp de Liviu Dragnea. Delimitarea de acest personaj, căruia i-a fost întunecată raţiunea, este în propriul interes al celor care sunt astăzi lideri ai PSD şi ALDE. Fac un apel către parlamentarii PSD şi ALDE să realizeze faptul că tot ceea ce a perorat Liviu Dragnea este cel mai puternic argument pentru a vota moţiunea de cenzură, ca unic instrument democratic şi constituţional prin care poate fi oprit acest dezaxat care vrea să dea foc României,” avertiza Orban.

Şi USR face apel...

Şi USR îşi face datoria de partid de opoziţie, postând pe Facebook - printre materiale de campanie - apelul către colegii din PSD, ALDE şi UDMR să voteze moţiunea.

”Dacă mai sunt parlamentarii raţionali în PSD-ALDE, vor vota această moţiune şi nu vor mai sprijini un Guvern marionetă a lui Liviu Dragnea. Le aducem aminte parlamentarilor UDMR şi minorităţilor că reprezintă oameni cu aceleaşi probleme precum românii şi este şi datoria lor să oprească această guvernare incapabilă,” se arată în mesajul USR.

Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Numărul total de parlamentari, în prezent, este de 465. Pentru a trece o moţiune de cenzură este nevoie de 233 de voturi.

Moţiunea de cenzură intitulată "Ajunge! Guvernul Dragnea-Dăncilă, ruşinea României" a fost semnată de 163 de senatori şi deputaţi.

Partidele de opoziţie reproşează Cabinetului Dăncilă, în textul moţiunii de cenzură depusă vineri în Parlament, nerespectarea programului de guvernare şi modificarea legilor justiţiei şi a legii pensiilor.

"Guvernul marionetă al penalului Liviu Dragnea trebuie să plece azi! Aceasta nu este o cerere a opoziţiei, ci o urgenţă naţională! Grupul infracţional organizat, condus de Liviu Dragnea, care s-a instalat la conducerea României a slăbit statul, ca să şi-l supună, într-un moment în care avem nevoie de fim puternici, azi mai mult ca oricând. Afirmăm cu putere şi cu toată responsabilitate că este periculos pentru interesele naţionale ca ţara să rămână pe mâna acestui grup infracţional organizat, care distruge statul de drept şi dinamitează stabilitatea politică şi economică a României, într-un moment de instabilitate internaţională. Cei care vor încerca să-l salveze, din nou, pe Liviu Dragnea, împotriva României, vor purta pe umeri o răspundere istorică. Pentru că alegerea pe care o veţi face azi, doamnelor şi domnilor din PSD, ALDE şi UDMR, este între Liviu Dragnea şi România", prevede introducerea textului moţiunii de cenzură iniţiată de PNL-USR-PMP împotriva Guvernului.

În moţiunea de cenzură, opoziţia vorbeşte şi despre legile justiţiei.

"Justiţia nu este nici despre Dragnea şi nici despre Tudorel! Justiţia este despre o societate matură şi dezvoltată, care funcţionează după reguli şi după valori. Fără o justiţie independentă şi funcţională, nu vom putea spera la nimic bun! Domnia voastră NU aţi respectat niciuna dintre obligaţiile asumate în faţa Parlamentului, în temeiul art.103 din Constituţie! Aţi promis ,,Justiţie în slujba cetăţeanului!” şi negaţi prin ceea ce aţi făcut independenţa Justiţiei - pe care luptaţi din toate puterile să v-o aserviţi".

De asemenea, opoziţia îi reproşează şefului Executivului că nu a repectat programul de guvernare asumat la începutul mandatului.

"Doamnă prim-ministru, atunci când aţi fost învestită, documentul aprobat de Parlament se numea ”Programul de Guvernare 2018-2020”. Toate acţiunile Guvernului condus de dumneavoastră au transformat acest document, cu caracter de lege, în ”Programul de Guvernare după anul 2021 ...”, deoarece toate angajamentele au fost amânate după această dată! Salariile cresc după anul 2021, pensiile cresc după anul 2022, autostrăzi şi căi ferate NU se construiesc decât după anul 2021, construcţia spitalelor regionale va începe tot după anul 2021. În acest context, de dispreţ total faţă de programul cu care aţi fost învestită, putem să considerăm că, în temeiul art. 103 din Constituţia României, sunteţi demisă de drept şi puteţi să vă încercaţi norocul după anul 2021", susţin semnatarii moţiunii.

 

Citește și: