1913 vizualizări 2 apr 2019

„Pe 29 martie 2004, am depus instrumentele de ratificare, la Washington, pentru aderarea la NATO, iar, câteva zile mai târziu, în 2 aprilie, a fost înălţat steagul României la sediul NATO de la Bruxelles. Am scris şi am vorbit, de-a lungul anilor, despre importanţa istorică a acestei decizii. Şi după 15 ani, realizăm semnificaţia unei realizări la care au contribuit toate partidele politice din România. Cu toate acestea, efortul final cel mai important a fost depus de Guvernul PSD pe care l-am condus, iar depunerea instrumentelor de aderare de către mine, în calitate de prim-ministru şi ceremonia de pe Peluza din faţa Casei Albe rămân, în amintirea mea, unele dintre cele mai frumoase amintiri”, a scris Adrian Năstase, marţi pe blogul personal.

„Astăzi (marţi - n.r.), Parlamentul organizează Şedinta Comună Solemnă a Camerei şi Senatului dedicată aniversării a 15 ani de la acel moment. Ieri m-au sunat mai mulţi prieteni pentru a mă intreba dacă am fost invitat. Nu ştiam nimic. În această dimineaţă m-am interesat. În final, la ora 12, am primit o invitaţie pentru ora 14! În aceste conditii, din păcate, nu voi putea participa...”, a completat fostul premier.

Adrian Năstase nu a fost invitat la şedinţa solemnă a Parlamentului, la 15 ani de la aderarea la NATO, deşi în mandatul său ţara a intrat în alianţa nord-atlantică. Liviu Dragnea spune că este o omisiune impardonabilă a staff-ului celor două Camere.

La rândul ei, premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că prin integrarea în NATO ţara noastră a obţinut cel mai mare grad de securitate şi că se bucură că guvernul care a realizat aderarea a fost PSD condus de Adrian Năstase.

 

Citește și: