471 vizualizări 10 oct 2019

„Vor urma zile negre pentru România! O gaşcă flămândă aşteaptă să se înfrupte fără milă din tot ceea ce am construit în ultimii trei ani. Vor devora tot! Se vor sfâşia între ei pentru fiecare bucăţică din ceva. Astăzi nu PSD-ul a fost învins! România a fost! Iar noi trebuie să ne strângem forţele şi să ţinem piept acestui asalt uriaş. Ca să ştiţi ce ne aşteaptă!”, a scris Codrin Ştefănescu, joi, pe Facebook.

Budăi: Ţara neguvernată duce la instabilitate economică.Opoziţia nu dă 2 bani pe români

Marius Budăi, ministru al Muncii în Guvernul Dăncilă, picat în urma moţiunii de joi, a spus că Opoziţia „nu dă doi bani” pe români, subliniind că un stat neguvernat va crea instabilitate în rândul pensionarilor şi al salariaţilor.

„Mă rog lui Dumnezeu să nu ne aducem aminte de această zi ca #joia_neagră a economiei româneşti şi a bunăstării românilor! Liderul PNL anunţă că se vrea premier. Cel al USR că vrea alegeri anticipate. Aceştia sunt cei care au aruncat ţara în haos. Nu au nicio soluţie pentru români şi România”, a scris Marius Budăi pe pagina sa de Facebook.

Budăi consideră că Opoziţia „nu dă doi bani pe români”.

„O ţară neguvernată va duce la explozia cursului de schimb leu-euro, la instabilitate economică, la creşterea preţurilor, va speria investitorii şi deopotrivă pensionarii şi salariaţii. Aceasta este Opoziţia, nu dă doi bani pe români şi România, ci vede doar propriile interese electorale”, se mai arată în postare.

Moţiunea de cenzură a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Parlamentului, fiind 238 de voturi „pentru”, patru „împotrivă” şi trei voturi anulate. Astfel, Guvernul Dăncilă a picat.

Citește și: