Liviu Dadacus - Mediafax
Raluca Pancu
3049 vizualizări 17 oct 2017

După ce a dat emoţii o zi PSD, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a acceptat propunerile de noi miniştri făcute de PSD. Iohannis a semnat decretele de eliberare din funcţie a lui Sevil Shhaideh, Răzvan Cuc şi Rovanei Plumb, precum şi decretele prin care Paul Stănescu este numit vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale, Felix Stroe ministru al Transporturilor, iar Marius Nica ministru delegat al Fondurilor Europene.

Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc în această seară, la ora 19.30, la Palatul Cotroceni, după ce şeful statului s-a întâlnit astăzi cu premierul Tudose, cu ocazia şedinţei CSAT, după care a şi anunţat, de altfel, decizia în cazul noilor miniştri. Ceremonia de la Cotroceni s-a desfăşurat în absenţa lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, care anunţaseră că vor absenta.

În timp ce preşedintele PSD declarase, încă de vineri, că va refuza să mai meargă la Palatul Cotroceni, susţinând că nu mai are încredere că şeful statului nu se implică politic, liderul ALDE şi-a motivat decizia spunând că aceasta reflectă protestul său "punctual faţă de declaraţia făcută de Preşedintele României, dl. Klaus Iohannis, potrivit căreia domnia sa nu mai recunoaşte principiul prezumţiei de nevinovăţie valabil pentru toţi cetăţenii, aşa cum este el statuat de Constituţie”.

Ceremonia de la Cotroceni a fost una scurtă, fără un discurs din partea şefului statului, la final. În locul lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu au venit vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Gabriel Vlase şi vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda. La Cotroceni au mai fost prezenţi premierul Mihai Tudose şi vicepremierul Marcel Ciolacu.

Dragnea: "Era puţin probabil să nu îi nominalizeze"

Anterior, liderul PSD, Liviu Dragnea, declara, la Parlament, că nu a avut emoţii în privinţa semnarea decretelor de numire de către preşedintele Iohannis.

"Nu, chiar nu am avut emoţii nici eu, nici colegii mei. Era puţin probabil să nu îi nominalizeze. Sunt bine pregătiţi toţi trei în domeniile pe care le vor gestiona, au susţinere politică serioasă", a spus Dragnea.

Întrebat dacă şeful statului ar fi cerut informaţii suplimentare în ceea ce îi priveşte pe noii miniştri, Dragnea a răspuns că nu ştie.

"Nu poţi să ceri decât detalii constituţionale", a adăugat liderul PSD.

Dragnea a arătat că nu revine asupra declaraţiei făcute privind neparticiparea sa la ceremoniile care vor avea loc la Cotroceni.

"Nu, nu merg", a răspuns Dragnea, întrebat dacă va participa la ceremonia de depunere a jurămintelor noilor miniştri, de la Cotroceni.

Întâlnire Dragnea-Tudose la Parlament, înaintea CSAT

Preşedintele PSD Liviu Dragnea şi premierul Mihai Tudose s-au întâlnit, marţi dimineaţa, înainte de votul pe cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul Rovanei Plumb în dosarul "Insula Belina" şi înainte de şedinţa CSAT de la Cotroceni, unde participă şi premierul.

Premierul Mihai Tudose a mers, marţi dimineaţa, la biroul lui Liviu Dragnea, înainte ca parlamentarii să dea votul în cazul Rovanei Plumb. DNA cere încuviinţarea urmăririi penale a fostului ministru în dosarul Insula Belina.

Ministrul propus pentru Dezvoltare regională, Paul Stănescu, a declarat, marţi, întrebat dacă PSD este pregătit să facă o nouă nominalizare dacă el sau alt ministru propus va fi respins, că PSD este un partid foarte mare şi că oricând se poate găsi un candidat.

„PSD e un partid foarte mare. Sigur că oricând se poate găsi un candidat”, a spus Stănescu.

El a precizat că nu are nicio informaţie de la Palatul Cotroceni referitor la nominalizarea sa pentru ministerul Dezvoltării.

„Aşa cum v-am spus ieri, nici nu întreb lucrul ăsta. E la latitudinea preşedintelui României, atunci când dânsul va spune, sigur eu voi merge la Cotroceni”, a spus Stănescu.

Întrebat dacă are emoţii, având în vedere că Iohannis ar fi cerut inclusiv serviciilor să facă un control amănunţit, Stănescu a răspuns negativ.

Chestionat da acel dosar penal este un motiv suficient pentru a fi respins, Stănescu a spus: „Nu e problema mea. Eu v-am spus punctul meu de vedere. În dosarul ăla puteaţi fi chemat şi dumneavoastră. E o acţiune in rem în care tot ce se spune acolo este vorba despre primăria municipiului Slatina. Eu în acea perioadă am fost preşedintele Consiliului Judeţean. Absolut nicio acţiune de acolo nu are legătură cu Consiliul Judeţean”.

„Nu, nu am nicio emoţie. De când mă ştiu am respectat legea. În dosarul acela (de la DNA, n.r.) puteaţi fi trecut oricare. Acolo sunt lucruri care vorbesc numai despre primăria municipiului Slatina, atât”, a adăugat Stănescu.

Întrebat dacă nu are nicio suspiciune cu privire la faptul că au trecut multe zile de când a fost nominalizat şi nu există nicio reacţie de la Cotroceni, Stănescu a răspuns negativ.

„Nu, n-am nicio suspiciune, pentru că n-am de ce să am suspiciuni. N-am fost contactat. N-am mai fost ministru, am înţeles că nu faci o facultate pentru a fi ministru, deci din punctul ăsta de vedere n-am niciun stres. Aşteptăm să vedem ce spune preşedintele României”, a menţionat acesta.

El a mai spus că s-a străduit să nu încălce legea nici „din greşeală” şi şi-a exprimat speranţa că şeful statului nu va respinge propunerea în ceea ce îl priveşte.

„Nu cred că mi se poate reproşa (nimic, n.r.). Eu ştiu că n-am încălcat legea. Asta ştiu sigur, că n-am încălcat legea. Tot timpul m-am străduit să întreb cât mai multă lume, cât mai mulţi oameni care se pricep să nu încalc legea. Nici măcar din greşeală să nu încalc legea", a mai spus Stănescu.

 

Citește și: