17499 vizualizări 14 ian 2020

Toate schimbările produse sau care urmează a avea loc în MAI nu urmăresc decât eficientizarea instituţiei, anunţă Marcel Vela. Ministrul liberal vrea ca cetăţenii să simtă cu adevărat că „Internele” sunt alături de ei şi îşi propune să crească, de la 30% la „cât mai mult” cota de încredere în poliţişti şi personalul MAI.

Ca o primă măsură, Jandarmeria va copia modelul Poliţiei de Frontieră, acolo unde existe o comandă regională, în subordinea căreia se află mai multe inspectorate. Astfel, comunicarea va fi mult mai eficientă, dă asigurări ministrul: „Pentru MAI va fi bine, se reduc anumite posturi de conducere cu salarii foarte mari, aşa că pot să rămână bani pentru dotarea poliţiştilor şi pentru modernizare. Am discutat de o programare bugetară, fiecare minister trebuie să facă propuneri, noi să le analizăm. Este foarte greu să se comunice cu 40 de directori economici. Suntem organizaţi dupa reforma din 1968”.

Sindicatele se revoltă

Şi, totuşi, dincolo de liniştea pe care o livrează Marcel Vela, în MAI mocneşte nemulţumirea. Sindicatele acuză că se produc schimbări fără ca reprezentanţii salariaţilor să fie consultaţi. În replică, ministrul promite că va avea discuţii cu sindicatele în cursul acestei săptămâni.

Într-o confruntare televizată, Vela a avut un schimb dur de replici cu reprezentantul sindicatului Europol, Cosmin Andreica. Iată cum a decurs dialogul dintre cei doi.

Marcel Vela:  Dvs sunteti preşedintele unui sindicalt?

Cosmin Andreica: Nu aveţi de unde să ştiţi pentru că, în două luni de când aţi venit, nu aţi avut nicio întâlnire cu noi.

Marcel Vela: Dar vă întreb, lucraţi în MAI, sunteţi poliţist, că spuneţi noi facem, noi dregem...

Cosmin Andreica: Noi, organizaţia sindicală, eu aici reprezint colegii care m-au mandatat să vin cu aceste poziţii

Marcel Vela: Spuneţi poporului unde lucraţi, că lucraţi la o primărie în judeţul Maramureş. Nu sunteţi poliţist!

Cosmin Andreica: Sunteţi prost informat, nu ştiu ce spuneţi, primărie.

Marcel Vela: Spuneţi opiniei publice dacă lucraţi în poliţie.

Cosmin Andreica: Sunt angajat al MAI şi sunt suspendat pentru activităţi sindicale din 2011.

Noi atribuţii pentru Poliţia Locală

Pe de altă parte, şefii tuturor structurilor MAI sunt aşteptaţi să prezinte propuneri de restructurare şi îmbunătăţire a activităţii din minister. Marcel Vela consideră că multe atribuţii se suprapun, cum e cazul Jandarmeriei şi Poliţiei Române.

Şi dacă tot am ajuns la Poliţie, imaginea acestei instituţii a ajuns să fie confundată prea mult cu Poliţia Locală. Pentru aceasta din urmă, Vela afirmă că are o nouă misiune: paza şcolilor!

„O dată pentru ca în mentalul colectiv să fie delimitată Poliţia Locală de cea naţională. Sunt multe atribuţii care se suprapun. Şi atunci ar fi corect ca să ne delimităm de Poliţia Locală. Confuzie legată de, eu ştiu, uniformele poliţiştilor locali care sunt aproape izbitor de asemănătoare cu Poliţia Naţională. Pe lângă toate acestea, un poliţist de la MAI are un salariu de 3.000 de lei, de exemplu, şi un poliţist local, care face mult mai puţine lucruri, are 7.000 - 8.000 de lei. Nu sunt pentru desfiinţarea Poliţiei Locale, ca să precizez din start. Este nevoie de Poliţie locală, o spun şi ca fost primar, 12 ani, la Caransebeş... Dimpotrivă, chiar aş dori să propun asociaţiei oraşelor şi municipiilor modificarea actului normativ care acum prevede ca la o mie de locuitori să fie angajat un poliţist local să extindem, ca să poată fi angajat un poliţist local pentru fiecare unitate de învăţământ, în aşa fel încât să creăm acele patrule care să asigure siguranţa în şcoli”.

Citește și: