326 vizualizări 15 mar 2019

„Am văzut lista PNL pentru europarlamentare şi nu pot să nu mă întreb ce părere are Organizaţia Femeilor Liberale despre faptul că pe această listă sunt doar 2 femei prezente dintre care una cel mai probabil pe un loc neeligibil. Ce mesaj vor liberalii să dea în Europa? Şi care e următorul pas? Fără femei în funcţii publice? Am crezut că derapajele verbale şi inacceptabile ale lui Ludovic Orban din trecut la adresa prim-ministrului Viorica Dăncilă avea raţiuni ce ţineau de lupta politică, o luptă politică murdară şi de mahala aşa cum înţelege Orban să o facă”, a declarat Roxana Mînzatu, printr-un comunicat de presă remis, vineri, MEDIAFAX.

„În schimb am observat de asemenea că partidul e misogin nu doar cu adversarii politici, ci şi cu proprii colegi. În camera deputaţilor de exemplu au doar 11 femei din 68 de parlamentari ceea ce subliniază încă o dată viziunea preşedintelui şi a conducerii actuale în privinţa promovării egalităţii de şanse şi de gen”, a completat vicepreşedintele PSD.

Aceasta a menţionat faptul că lista pentru europarlamentare a PSD va fi una care va promova echilibrat reprezentarea feminină în Parlamentul European.

Biroul Politic Naţional al PNL a validat, joi, lista cu candidaţii pentru alegerile europarlamentare. Liberalii au ales ca lista să fie deschisă de realizatorul TV Rareş Bogdan, reînscris recent în partid.

Lista candidaţilor eligibili, validaţi de PNL este următoarea:

1. Rareş Bogdan, jurnalist Realitatea TV, 2. Mircea Hava, primar Alba Iulia, 3. Siegfried Mureşan, europarlamentar, 4. Daniel Buda, europarlamentar, 5. Adina Vălean, europarlamentar
6. Vasile Blaga, fost co-preşedinte PNL, fost preşedinte PDL, 7. Dan Motreanu, fost deputat, fost secretar general PNL, 8. Gheorghe Falcă, primar Arad, 9. Cristian Buşoi, europarlamentar, 10. Marian-Jean Marinescu, europarlamentar, 11. Vlad Nistor, 12. Mihai Ţurcanu, europarlamentar, 13. Violeta Alexandru.

Citește și: