89 vizualizări 19 dec 2007

Corneliu Vadim Tudor a mai scăpat de o femeie din conducerea PRM. După Daniela Buruiană, ieri, a venit rândul Liei Olguţa Vasilescu să plece de la peremişti. Vasilescu s-a transferat direct la PSD, fiind prezentată organizaţiei Dolj chiar de preşedintele social democraţilor Mircea Geoană. Cu câteva ore înainte să-şi anunţe plecarea, peremiştii s-au grăbit să-i retragă sprijinul politic în Parlament, din cauza „activităţii nesatisfăcătoare” în fruntea Comisiei pentru învăţământ.

La doar 33 de ani, Olguţa Vasilescu era o „piesă grea” în PRM. Membru fondator al partidului, deputat în două legislaturi, purtător de cuvânt în perioada 2000-2004, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PRM, membru în Biroul Permanent, Vasilescu s-a numărat printre persoanele de încredere ale lui Vadim Tudor. La plecare, ea a recunoscut că a fost extrem de ataşată de PRM: „Am iubit mult acest partid şi am pus suflet acolo. Sper ca foştii mei colegi să nu-şi schimbe părerea peste noapte, despre mine”. Ataşamentul nu a împiedicat-o să-şi negocieze plecarea la alt partid. Admite că, în ultimul an, a discutat cu toate formaţiunile din Parlament, cu excepţia UDMR.

Mircea Geoană a convins-o să vină la PSD, dar nu a făcut-o pentru funcţii: „Ba din contră, am pierdut funcţii venind în PSD. Eu nu voi mai fi preşedintele Comisiei de învăţământ din Cameră şi nici secretarul Comisei de regulament, pentru că aceste funcţii au fost negociate de PRM şi este normal să rămână la ei”. Bucuros de achiziţie, Geoană a spus că venirea ex-peremistei la PSD „e un câştig net” pentru partid şi a cerut clemenţă din partea lui C.V.Tudor, rugat să nu considere gestul lui Vasilescu drept o „ostilitate” faţă de PRM.

De altfel, pesedistul şef a explicat că are tot mai multe semne că PSD e asaltat de cereri similare de transfer: „Există tot mai multe semnale din ţară că este o emulaţie faţă de PSD. Există o atracţie faţă de PSD şi văr rog să vă uitaţi în Olt, unde o întreagă organizaţie a trecut in corpore la PSD”. Potrivit lui Geoană, Vasilescu - „o certitudine a tinerei generaţii de politicieni”- a ajuns, în sfârşit,  „pe o platformă naţională a unui partid puternic în care să se afirme”.

PRM în derivă

Plecarea Olguţei Vasilescu survine unei serii de demisii ale unor apropiaţi ai lui C.V.Tudor. Ultima demisie cu scandal a fost a Danielei Buruiană. Ea a fost dată afară cu înjurături, imediat după alegerile europarlamentare. Buruiană l-a acuzat public pe Lucian Bolcaş pentru rezultatul dezastruos şi a fost exclusă “cu scârbă” din partid, la doar câteva ore după ce a vorbit. O altă excludere de marcă a fost cea a lui Dan Claudiu Tănăsescu şi el un apropiat al lui Vadim Tudor. Cei doi s-au certat atunci din cauza televiziunii Comos, patronată de Tănăsescu. S-a vehiculat că Vadim Tudor n-a mai vrut să achite datoriile postului TV, iar diferendul s-a soldat cu îndepărarea senatorului. Din garnitura cu care PRM a intrat în Parlament, lipsesc mai multe nume sonore precum Corneliu Ciontu, Dorel Onaca sau Vlad Hogea.


Citește și: