Andi Manciu - Mediafax
818 vizualizări 2 feb 2015

”Dacă există parlamentari care vor să adere la grupul parlamentar al PNL, în mod evident că vom accepta independenţi afiliaţi grupului parlamentar al PNL, în mod evident pe baza convenirii obiectivelor grupului parlamentar, agendei parlamentare. Nu pot să vă ascund că am avut deja am avut discuţii cu mai mulţi parlamentari care deja şi-au exprimat intenţia de a activa ca independenţi în grupul parlamentar al PNL şi numărul acestora va fi în creştere”, a declarat Orban.

El a fost întrebat la ce număr de parlamentari face referire în prezent, dacă ar fi vorba de zece parlamentari.

”Nu pot să vă dau un număr...vă apropiaţi. Există o procedură care este stabilită de Regulamentul Camerei care este aderarea la un grup. Această procedură presupune în mod evident exprimarea în scris a intenţiei către Biroul Permanent şi se finalizează prin anunţarea în plenul Camerei Deputaţilor a apartenenţei la grupul PNL. Practic, toţi cei care vor veni alături de noi îi veţi afla în momentul în care vor face declaraţiile în plenul Camerei Deputaţilor”, a mai spus Orban.

El a indicat faptul că la şedinţa grupurilor parlamentare PNL a luat parte deputatul Aurelian Mihai, ales în Diaspora din partea PP-DD şi în prezent este independent.

Liderul deputaţilor PNL a fost întrebat dacă anunţul său nu vine în contradicţie cu decizia PNL împotriva traseismului politic şi dacă parlamentarii care se aflătură grupului PNL se vor înscrie şi în partid.

”Nu, vor activa ca independenţi în cadrul grupului parlamentar al PNL”, a mai spus Orban.

Orban a reiterat faptul că pentru a obţine majoritatea la nivelul Camerei Deputaţilor vor avea loc negocieri cu toate grupurile parlamentare, cu excepţia PSD, dar şi în mod individual cu deputaţii din toate formaţiunile politice.

De asemenea, liderul deputaţilor PNL a fost întrebat dacă este dezamăgit de numărul parlamentarilor care au decis să i se alăture lui Mircea Geoană în demersul de lansare a unui nou proiect social-democrat.

”Pe mine nu mă dezamăgeşte, eu am informaţii, am discutat cu foarte mulţi parlamentari. Cunoşteam că numărul de parlamentari aproximativ care vor urma în primă fază platforma domnului Geoană nu va depăşi numărul de zece parlamentari. Nu ne dezamăgeşte, asta este. Ei au drumul lor politic, dacă vor vrea să se alăture demersului nostru de dărâmare a Guvernului Ponta vor vota alături de noi”, a răspuns Orban.

El a susţinut că mai sunt parlamentari PSD care nu îl urmează pe Mircea Geoană dar care vor vota o eventuală moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta.

Liderul deputaţilor fostului PDL, Tinel Gheorghe, a estimat faptul că moţiunea de cenzură ar putea fi introdusă la începutul sau la mijlocul lunii aprilie.
 

Citește și: