79 vizualizări 17 oct 2019

„Mi s-a părut că ne-am înţeles că România are nevoie de un Guvern care să asigure stabilitate, să elaboreze legea bugetului de stat pe anul 2020 şi să rezolve marile probleme cu care se confruntă astăzi România. A fost o discuţie pozitivă, în care am depăşit puncte de diferenţă. Am încredere că până la final ne vom înţelege şi că vom avea susţinerea celor de la Pro-România. (....) A rămas să avem runda a doua. După cum au mers discuţiile, eu sunt optimist. Nu au fost. În mod evident, fiind vorba de un sprijin parlamentar noi nu refuzăm posibilitatea ca orice formaţiune să participe cu ideile, propunerile şi chiar cu expertiza de care dispun, dar nu a fost nicio discuţie referitoare la vreun portofoliu ministerial. Nici ei nu au cerut, nici noi nu am oferit”, a declarat Ludovic Orban, după negocierile cu Pro România.

El a adăugat că s-a înţeles cu Pro România în privinţa reducerii subvenţiei pentru partide şi că PNL e deschis pentru alegeri anticipate, însă doar în urma unui acord.

„Am discutat puncte în care ne-am înţeles, reducerea subvenţiei pentru partide. I-am readus aminte partenerului de discuţie că PNL a formulat un amendament la legea bugetului de stat exact în acest sens şi evident când elaborăm bugetul noi vom respecta acel amendament. Suntem deschişi pentru o discuţie privitoare la organizarea alegerilor anticipate. Aici e necesar un acord politic prin care formaţiunile politice care se înţeleg să deţină jumătate din Parlament, astfel încât sp avem garanţia că nu aruncăm ţara în criză, fără să fim siguri că investirea a două guverne vor fi respinse. Sunt şi alte elemente în care am făcut paşi înainte”, a subliniat Orban.

Pe de altă parte, preşedintele ProRomânia, Victor Ponta, a declarat, joi, după discuţia cu premierul desemnat, Ludovic Orban, că „discuţiile nu puteau să avanseze, să spunem că votăm guvernul”. ”Nici vorbă de aşa ceva”, a ţinut Ponta să puncteze. El a spus că le-a cerut liberalilor să prezinte bugetul pe 2020.

El a mai relatat că le-a cerut liberalilor să prezinte proiectul de buget pe anul 2020 şi că ProRomânia susţine organizarea alegerilor parlamentare anticipate simultan cu alegerile locale sau la o săptămână după acestea.

PNL va purta, joi, un alt rând de discuţii cu partidele, în vederea sprijinului noului Executiv. Ludovic Orban, premierul desemnat, se va întâlni, în decursul zilei de joi, şi cu liderii UDMR şi ALDE.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, se va întâlni, în decursul zilei de joi, cu reprezentanţii UDMR, la ora 15.00 şi cu cei ai ALDE, la 16:30.

Ludovic Orban a avut, deja, o întrevedere, miercuri, cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul liberalilor a adăugat că ultima rundă de negocieri va avea loc marţi sau miercuri.

Prim-ministrul desemnat Ludovic Orban a declarat, miercuri, că există echipe de negociere care vor avea discuţii şi cu PSD, atât la nivelul celor două Camere, cât şi individual, cu parlamentarii care se vor arăta dispuşi să susţină Executivul PNL.

Citește și: