Petre Mazilu
Dragos Suciu
2046 vizualizări 2 iul 2018

Ludovic Orban a declarat duminică, la o conferinţă de presă susţinută în Galaţi, că principalii vinovaţi pentru eşecul moţiunii de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă sunt parlamentarii UDMR.

„UDMR a fost factorul decisiv în nereuşita acestei moţiuni. Eu cred că, dacă în dimineaţa în care au anunţat că nu participă la vot, cei de la UDMR spuneau că îşi lasă membrii să participe la şedinţă, votau cel puţin 50-60 de parlamentari UDMR moţiunea. Este mare nemulţumirea la adresa PSD şi nu o spun din poveşti, ci din negocierile pe care le-am avut în ultimele trei săptămâni. Am vorbit cu numeroşi parlamentari ai puterii, inclusiv starea de nemulţumire între parlamentarii UDMR este foarte mare. Minoritatea maghiară este mai nemulţumită de guvernarea Dragnea-Dăncilă decât românii, pentru că românii votează cu PSD pentru că au ochelari de cal. Provoacă o profundă nemulţumire în rândul cetăţenilor români de etnie maghiară poziţionarea UDMR alături de Dragnea şi Dăncilă”, a spus Orban.

Întrebat dacă UDMR şi PSD au vorbit despre oficializarea limbii maghiare în România, Ludovic Orban a declarat că nu ştie cu exactitate ce au negociat liderii celor două formaţiuni politice: „Nu ştim ce s-a negociat, doar ce s-a aflat pe surse, dar cu siguranţă după discuţiile pe care le-am avut împreună, domnul Hunor s-a dus la domnul Dragnea. Nu ştim ce au discutat dar, probabil, domnul Dragnea le-a promis lucruri pe care eu nu le-aş fi promis niciodată. Sunt lucururi care nu pot fi negociate”.

La rândul său, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, la dezbaterile din cadrul taberei politice organizate în acest weekend de MIÉRT şi UDMR, în localitatea Subcetate din judeţul Harghita, vorbind despre moţiunea de cenzură, că nu i-a susţinut pe social-democraţi, dar nici pe liberali.

”Coaliţia de guvernare PSD-ALDE funcţionează şi fără noi: dacă acţionează constructiv atunci face bine şi fără noi, iar dacă vrea să facă rău, o poate face şi fără noi. În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, nu am susţinut PSD şi nu i-am susţinut nici pe liberali, iar în acest context politic, cu aceşti lideri, nu aş putea nici astăzi să recomand un alt pas colegilor mei din UDMR, altfel de cum am decis miercuri", a spus Kelemen Hunor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de UDMR, Kelemen Hunor a vorbit participanţilor la dezbatere despre concluziile moţiunii de cenzură de săptămâna trecută, ”prin care opoziţia a intenţionat să înlăture guvernul Dăncilă”.

Kelemen a afirmat că parlamentarii Uniunii au urmărit amuzaţi semnalele liberalilor, care sugerau că, dacă UDMR ar fi votat cu opoziţia, mulţi politicieni PSD ar fi fost încurajaţi şi ar fi votat pentru înlocuirea Guvernului.

”Când cineva face afirmaţii despre situaţii care se vede clar că sunt nerealiste, atunci e clar că nu ai cu cine să iniţiezi un dialog constructiv”, a adăugat liderul Uniunii.

Citește și: