280 vizualizări 21 sep 2019

„Pe cine a dat PSD până astăzi din Oltenia? Pe Nicolicea din Mehedinţi, chiar dacă şi-a căutat azil politic, acum în Buzău, pe Olguţa şi pe Manda nişte reprezentanţi care, practic, nu sunt cu adevărat reprezentanţii Olteniei. Pe Duicu tot de la Mehedinţi, pe Fifor, pe Vâlcov şi lunga listă a otrepelor, care au fost ridicate de PSD pe spinarea minciunilor şi nenorocirilor pe care le-au adus pentru Oltenia este nelimitată. Din acest motiv vă spun, este momentul ca Partidul Naţional Liberal să câştige în Oltenia”, a spus Ludovic Orban, în Craiova, la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL din Oltenia.

Liderul PNL a vorbit şi despre drumul expres Craiova Piteşti, care, deşi Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici încă din 2008, acesta încă nu este finalizat.

„Nu mai ţine cu vorbe, în 2008 am aprobat în Guvernul liberal indicatorii tehnico-economici pentru realizarea drumului expres Craiova-Piteşti. Nici astăzi nu este gata, iar ceea ce a făcut PSD, inaugurând o lucrare în care nu erau decât nişte borduri pe un teren privat este o ruşine pentru orice fel de om politic din România. Noi vom construi drumul expres Sibiu-Piteşti şi dacă eram din 2008 la guvernare era de mult gata. La PSD rar îi auzi vorbind de un proiect care este fundamental. Legarea Olteniei de Coridorul IV rutier, atât prin tronsonul de autostradă Sibiu-Piteşti, cât mai ales printr-o zonă de autostradă Calafat-Craiova-Lugoj, care să facă legătura cu cu Coridorul IV de transport european. Lor nici măcar nu le trece prin cap şi nu au făcut nici măcar pe hârtie acest tronson de autostradă”, a spus Orban.

El acuză PSD şi de situaţia Dunării, precizând că atunci când a plecat de la ministerul Transporturilor, erau bani pentru modernizarea acesteia, însă nici până astăzi Dunărea nu este navigabilă.

„În 2008, când am plecat de la Ministerul Transporturilor, le-am lăsat 400 de milioane de euro, pentru a efectua lucrările de asigurare a standardelor de navigabilitate pe Dunăre. Ce au făcut în 11 ani? Nimic! Dunărea nu este navigabilă şi sudul judeţelor, mai ales din Oltenia, nu se poate dezvolta pentru că nu poate să fructifice acest avantaj strategic deosebit. Vă garantez că şi acest lucru va deveni realitate. Dunărea va deveni navigabilă şi se va umple de barje de care să transforme cu adevărat potenţialul de dezvoltare şi al Olteniei”, a conchis Orban.

Citește și: