Sorina Ionaşc
Alexandra PELE
22545 vizualizări 10 oct 2014

Peste 600 de milioane de lei, atât valorează contractele pe care 76 de parlamentari români le au cu statul, potrivit declaraţiilor de interese depuse în luna iunie.

Cea mai mare sumă o câştigă un deputat PSD de Constanţa care, printr-o firmă de salubrizare, încasează de la stat cel puţin 37 de milioane de lei pe lună (8,4 milioane de euro). A câştigat 934 de contracte cu instituţii ale statului, fie prin licitaţie, fie prin atribuire directă, majoritatea fiind încheiate pe o perioadă nedeterminată. Cu primăria Constanţei a încheiat un contract pe 25 de ani, administraţia locală plătindu-i lunar 4,5 milioane de lei. Este vorba despre Eduard Stelian Martin.

Pesedist discret, cu o activitate parlamentară pe măsură - trebuie să cauţi cu răbdare ca să găseşti vreo menţiune în analele Parlamentului - Eduard Stelian Martin este deputat ajuns la al treilea mandat. Este acţionar la firma SC POLARIS M HOLDING SRL, o firmă care a reuşit, în 15 ani de activitate, să deţină monopolul pe strângerea gunoaielor din mai multe judeţe, precum Constanţa, Teleorman sau Alba.

Potrivit declaraţiei de avere, Eduard Stelian Martin are cinci terenuri, patru apartamente, trei motociclete, un ATV şi alte trei maşini. Cu 140.000 de euro în conturi şi bijuterii în valoare de 12.000 de euro, deputatul conduce detaşat clasamentului parlamentarilor care fac afaceri cu statul.

Abia trecut de 40 de ani, Eduard Stelian Martin, absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, a intrat în politică în iunie 2004, fiind ales consilier judeţean în Constanţa şi, la scurt timp, în decembrie aceluiaşi an, a câştigat primul mandat de deputat. Tot din 2004 este şi în conducerea PSD Constanţa, în prezent fiind preşedintele organizaţiei de la Techirghiol. De altfel, deputatul este cunoscut ca fiind un apropiat al primarului Radu Mazăre.

Potrivit CV-ului său, Eduard Stelian Martin este coautor al unui proiect brevetat pentru "construirea unui dispozitiv pentru antrenarea răului de mare".

Deputatul Eduard Stelian Martin

Cum stă firma lui Eduard Stelian Martin pe hârtie

SC POLARIS M HOLDING SRL este una dintre cele mai profitabile companii de colectare a deşeurilor din România şi locul cinci la nivel naţional după cifra de afaceri. Polaris a avut în 2013 un profit de 17,4 milioane de lei, echivalentul a 3,9 milioane de euro (la un curs mediu de 4,419 lei/euro, referinţa BNR pentru anul trecut),  în creştere cu 47,7% faţă de anul anterior, când compania a înregistrat un plus de 11,8 milioane de lei.

Tot în 2013, compania a avut o cifră de afaceri de 134,5 milioane de lei, circa 30,4 milioane de euro, cu nouă la sută mai mare decât în 2012. Polaris şi-a mărit anul trecut şi numărul de angajaţi, de la 1.056 în 2012, la 1.227, reiese din datele Ministerului Finanţelor Publice (MFP). În ceea ce priveşte valoarea datoriilor pe care compania le-a raportat, acestea au scăzut la finele anului trecut la 64,1 milioane de lei, cu 7,6 milioane mai puţin decât la finele lui 2012.

VEZI AICI DECLARAŢIA DE INTERESE A LUI EDUARD STELIAN MARTIN

Construcţii de peste 34 de milioane de euro

Pe locul doi în topul parlamentarilor care fac afaceri cu statul se află senatorul PDL Ghilea Gavrilă. Este acţionar la firma SC CONSTRUCŢII BIHOR SA, firmă cu care a reuşit să încheie 30 de contracte cu statul, de peste 150 de milioane de lei (34 de milioane de euro).

Fost viceprimar PSD, transferat în barca PDL în 2006, Ghilea Gavrilă a fost prefect de Bihor în perioada 2009-2012.

În CV-ul său, senatorul scrie că a este licenţiat, începând din 2003, la Facultatea de Marketing, Management, Informatică, Specializarea Marketing, Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad, iar din 2004 a obţinut şi o diplomă de masterat în administraţie publică.

În prezent, Ghilea Gavrilă conduce organizaţia PDL Bihor.

Despre afacerile sale se pot spune multe. Mai ales pentru că datorită averii sale a ajuns de două ori în topul miliardarilor din România, realizat de Forbes.

Potrivit declaraţiei sale de avere, Ghilea Gavrilă are trei terenuri, două apartamente şi două case în Oradea. Şi mai puţin de 114.000 de euro în conturi.

Senatorul Ghilea Gavrilă

În declaraţia sa de interese se poate observa că a încheiat şapte contracte cu aeroportul din Oradea,  cinci cu primăria din acelaşi municipiu şi şase încheiate cu Centrul de Excelenţă NATO în domeniul HUMNIT Oradea.

VEZI AICI DECLARAŢIA DE INTERESE A LUI GHILEA GAVRILĂ

Gavrilă Ghilea controlează 56,7% din acţiunile companiei SC Construcţii Bihor SA, firmă care are ca obiect de activitate lucrările de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

Construcţii Bihor are un capital social subcris de 3,1 milioane de lei. La capitolul acţionari persoane juridice figurează, conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), agenţie care a avut un aport de capital de peste 111.000 de lei. Construcţii Bihor a fost înfiinţată în 1990 pe ”scheletul” fostului Trust de Antrepriză Generală şi Construcţii Montaj Bihor.

Compania controlată de Ghilea a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de 51,9 milioane de lei, în scădere cu 6,2% faţă de anul anterior, potrivit celor mai recente informaţii ale Ministerului Finanţelor Publice.

Construcţii Bihor are în jur de 200 de angajaţi şi a înregistrat în urmă cu doi ani un profit de 14,1 milioane de lei, circa 3,3 milioane de euro.
În 2010, Agenţia Naţională de Integritate l-a suspectat pe Gavrilă de fals în declaraţii pentru că nu ar fi declarat valoarea unor contract de 17,5 milioane de lei încheiat cu Centrul de Sănătate ”Valea lui Mihai”.

Ion Diniţă, anchetat după afacerile cu statul, în dosarul Căncescu

Pe locul trei în clasamentul parlamentarilor care fac afaceri cu statul se clasează deputatul PC Ion Diniţă. În prezent, el este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul lui Aristotel Căncescu, după ce Consiliul Judeţean Braşov ar fi fost prejudiciat, în urma plăţilor nelegale făcute firmei parlamentarului, cu peste 7,6 milioane de euro. Totodată, procurorii DNA au cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive.

Potrivit unor documente din dosar, firma SC GOTIC SA, a deputatului Diniţă, era una dintre firmele "de casă" ale Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, "calitate" rezultată din numărul contractelor atribuite, modalitatea de atribuire - cu modificarea ulterioară a preţului -, precum şi din conţinutul convorbirilor interceptate cu autorizarea instanţei în cauză.

VEZI AICI DECLARAŢIA DE INTERESE A LUI ION DINIŢĂ

Diniţă conduce detaşat şi în topul imobiliar al parlamentarilor cu 15 imobile declarate. Pe lângă acestea, el ocupă un loc fruntaş şi la capitolul terenuri, Diniţă având în proprietate 40 de terenuri, majoritatea în judeţul Braşov.

Potrivit declaraţiei sale de avere, în conturi are 73.000 de euro, deţine obiecte de artă şi bijuterii în valoare de 90.000 de euro, un BMW X5 şi un Citroen 02.

Deputatul PC Ion Diniţă

Şi el are afaceri cu statul. Este acţionar la şapte firme, iar cu una dintre ele, SC GOTIC SA, la care este asociat, a câştigat 70 de contracte cu autorităţile locale. Ion Diniţă este preşedintele organizaţiei judeţene Partidului Conservator Braşov şi vicepreşedinte al PC, la nivel naţional.

Este deputat la primul mandat, iar din PC face parte din 2008. A absolvit Facultatea de Mecanică, din cadrul Universităţii Braşov, este căsătorit şi are un copil.

SC GOTIC SA Braşov, înfiinţată în anul 1994, are ca obiect de activitate construcţii civile, lucrări de drumuri, reţele de apă şi canalizare, precum şi închirieri de utilaje. În total, firma la care Ion Diniţă este acţionar a câştigat contracte cu statul în valoare de peste 145 de milioane de lei (aproape 33 de milioane de euro).

În 2012, Gotic a avut o cifră de afaceri de 15,6 milioane de lei, echivalentul a 3,5 milioane de euro, datorii de 13,5 milioane de lei şi un profit de circa 21.500 de lei, potrivit datelor de la Finanţe. Compania avea la finele anului trecut 159 de angajaţi.

Ion Toma şi firma care-i aduce 13 milioane de euro de la stat

Locul patru în clasamentul parlamentarilor cu mari afaceri cu statul este ocupat de senatorul PSD Ion Toma. Născut în 1950, senatorul a intrat în politică în 1993, în PSD, acum fiind membru în UNPR. Toma este la al treilea mandat de senator, prima oară fiind ales în legislatura 2004-2008.

În perioada 1992-2005, el a fost directorul general al firmei SC SCADT SA, firmă cu care, de altfel, a obţinut numeroase contracte cu statul, de peste 58 de milioane de lei (13 milioane de euro).

În 1973, Ion Toma a absovit Facultatea de Economia Industriei, Construcţii şi Transporturi, din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice, Bucureşti.

În declaraţia de avere, Ion Toma apare cu o casă, un apartament, un garaj şi două spaţii comerciale, plus aproximativ 166.000 de euro în conturi.

Ion Toma, senator PSD

Senatorul Ion Toma este acţionar majoritar la compania SC Scadt SA, cu o participaţie de 51,06%, firmă care, de altfel, a încheiat 13 contracte cu statul. Anul trecut, compania a înregistrat afaceri de 17,5 milioane de lei, circa 3,9 milioane de euro, în scădere faţă de 2012, când a avut o cifră de afaceri cu 44,5% mai mare, respectiv 31,7 milioane de lei.

Numărul de angajaţi a scăzut de asemenea, de la 276 de persoane în 2012, la 213 anul trecut. Pe de altă parte, Scadt şi-a consolidat profiturile, de la 10,3 milioane de lei, la 10,7 milioane, potrivit datelor Finanţelor. Scadt s-a înfiinţat în 1992, din fosta Întreprindere Judeţeană de Construcţii şi Montaj.

VEZI AICI DECLARAŢIA DE INTERESE A LUI ION TOMA

Primul mandat de senator, contracte cu statul de 11 milioane de euro

Locul cinci în topul parlamentarilor care fac afaceri cu statul a fost adjudecat de senatorul PNL Eugen Ţapu Nazare. Deşi firma care a câştigat afacerile nu mai este pe numele său (în perioada 2000-2005 a fost directorul companiei), ca acţionar fiind trecut numele Cătălinei Ţapu Nazare, soţia sa, SC VLANDA COMPANY SRL rămâne o companie de succes, în ce priveşte sumele încasate din afacerile cu statul. Aproximativ 47 de milioane de lei (aproape 11 milioane de euro), atât însumează cele cinci contractele enumerate în declaraţia de interese. Cel mai valoros contract este încheiat cu Compania Judeţeană APA SERV şi depăşeşte 20 de milioane de lei.

Contactat de gândul, Ţapu Nazare a precizat că nu mai este la curent cu afacerile companiei, de care se ocupă de trei ani soţia sa.

VEZI AICI DECLARAŢIA DE INTERESE A LUI EUGEN ŢAPU NAZARE

ÎntrEbat dacă i se pare moral ca un parlamentar să deruleze afaceri cu statul, senatorul a precizat că ”depinde cum au început. Dacă erau oameni de afaceri şi s-au consacrat în afaceri, nu văd o problemă. Dacă s-au apucat de afaceri după ce au intrat în politică, atunci poate că nu e chiar moral, dar eu cred că oamenii de afaceri sunt necesari în politică pentru că ei cunosc realităţile economice şi pot ajuta la procesul legislativ”.

În perioada 1997-2000, Eugen Ţapu Nazare a fost subprefect al judeţului Neamţ, iar în 2005 a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului.

Drumul său în politică a început în 2000, când a fost ales consilier judeţean din partea PNL, ajungând, ulterior, în conducerea organizaţiei locale a liberalilor din Neamţ.

În declaraţia sa de avere, Eugen Ţapu Nazare apre cu un teren, o casă de locuit şi bijuterii în valoare de 15.000 de euro.

Senatorul PNL Eugen Ţapu Nazare

SC Vlanda Company SRL se ocupă de lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat.

Din datele Registrului Comerţului, 70% din acţiuni sunt controlate de Cătălina Ţapu Nazare şi 30% de Aurel Roman, administratorul companiei.

Anul trecut, Vlanda Company a avut afaceri de 3,8 milioane de lei, în creştere cu 32,9% faţă de 2012. Totodată, compania a înregistrat un profit de 2,2 milioane de lei, având 22 de angajaţi, se arată în datele Finanţelor.

Contactaţi de gândul, ceilalţi parlamentari din clasament nu au răspuns.

Citește și: