Sorina Ionaşc
11052 vizualizări 23 mar 2015

Deputaţii au găsit soluţia pentru a-şi face singuri scut în faţa legii. Câteva propuneri de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, ieşite din comisia de regulament şi urmând a intra la vot final, le creează o superimunitate în faţa legii, atunci când procurorii solicită reţinerea şi arestarea preventivă.

Concret, pe data de 17 martie, comisia de regulament a aprobat proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, în care sunt strecurate modificări esenţiale privind imunitatea parlamentarilor, declarate neconstituţionale încă din 2013 de CCR. Mai mult, forma modificată acum este identică cu cea respinsă de judecătorii constituţionali.

În primul rând, este vorba vorba despre articolul 195, la care au fost introduse o serie de alineate noi potrivit cărora solicitările DNA trebuie să conţină „indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei”.

În plus, în cazul în care comisia juridică decide că este nevoie de probe suplimentare la dosarul trimis, Ministerul Justiţiei este obligat să înainteze documentele necesare, iar termenul pentru elaborarea raportului se prelungeşte cu două zile.

Articolul 195 modificat

1. Cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului se adresează de către ministrul Justiţiei preşedintelui Camerei Deputaţilor, pentru a fi supusă aprobării plenului Camerei, în temeiul art.72 din Constituţia României republicată. Cererea trebuie să conţină indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei.

2. Preşedintele Camerei Deputaţilor aduce de îndată cererea la cunoştinţa Biroului Permanent, care o trimite Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, pentru a întocmi un raport în termen de cel mult 3 zile. Ministrul justiţiei va înainta toate documentele pe care aceasta le solicită. În cazul în care sunt necesare probe şi informaţii suplimentare de la Ministerul Justiţiei, preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi va solicita Biroului Permanent prelungirea termenului pentru depunerea raportului cu cel mult 2 zile. Raportul comisiei va face referiri punctuale la motivele concrete, legale şi temeinice invocate. Raportul comisiei se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi.

Aceleaşi prevederi ar urma să se aplice şi în cazul cererilor de începere a urmăririi penale a miniştrilor parlamentari. Astfel, potrivit articolului 157 modificat de deputaţi „raportul comisiei va face referiri punctuale la motivele concrete, legale şi temeinice invocate, acesta se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi”

CITEŞTE AICI RAPORTUL INTEGRAL

Superimunitatea parlamentarilor, la a doua tentativă

Nu este prima tentativă a parlamentarilor de a-şi crea o superimunitate în faţa legii. În 2013, când erau în curs de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor, parlamentarii şi-au introdus aceleaşi prevederi care îi protejează în faţa Justiţiei.

„Cererea ministrului justiţiei trebuie să conţină temeiul legal şi motivele concrete în cazul respectiv care justifică măsura solicitată. Cererea este însoţită de probele considerate relevante şi puse la dispoziţie de către parchet, care stau la baza motivelor invocate", aşa suna modificarea făcută în ianuarie 2013.

Pe de altă parte, Curtea Constituţională a criticat aceste modificări, declarându-le neconstituţionale. Prin decizia 319/2013, CCR a susţinut că astfel se induce „concluzia că Senatul sau Camera Deputaţilor se pot pronunţa asupra calificării juridice a faptei imputate sau asupra temeiniciei acesteia”.

Cu alte cuvinte, sintagma ”motivele concrete şi temeinice” ar da noi atribuţii parlamentarilor, atribuţii pe care le au doar magistraţii.

Redăm mai jos paragrafe din decizia Curţii Constituţionale

” În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că sintagma "indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei" cuprinsă în art.24 alin.(1) din lege conduce la concluzia că Senatul sau Camera Deputaţilor se poate pronunţa asupra calificării juridice a faptei imputate sau asupra temeiniciei acesteia.

Referirile exprese la "motivele concrete şi temeinice" extrapolează aspectele legate de admisibilitatea, administrarea şi chiar aprecierea probelor, atribute exclusive ale magistratului, de la puterea judecătorească la reprezentanţii puterii legislative. Aceasta întrucât temeinicia, precum şi caracterul concret al motivelor nu pot fi stabilite în afara cadrului trasat de legalitatea, pertinenţa, concludenţa şi utilitatea probelor. Se apreciază că, în acest fel, în etapa încuviinţării reţinerii, arestării sau percheziţiei, competenţa plenului fiecărei Camere va exceda unei simple evaluări sau aprecieri legate de seriozitatea şi lipsa arbitrariului la luarea măsurilor respective şi va putea produce consecinţe directe şi indirecte pe terenul asigurării intereselor urmăririi penale sau al judecăţii.

Altfel spus, interpretarea dispoziţiilor legale menţionate, în sensul că Parlamentul, prin Camerele sale, precum şi comisia parlamentară care are în competenţă analizarea situaţiilor privind imunitatea examinează sub aspectul motivelor concrete, legale şi temeinice cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a unui deputat sau senator ori cererea de începere a urmăririi penale a unui membru al Guvernului care are şi calitatea de deputat sau senator, contravin principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât o asemenea atribuţie este cu totul străină statutului juridic constituţional, rolului şi funcţiilor celor două Camere ale Parlamentului şi conduce la încălcarea rolului puterii judecătoreşti.

Prin obligativitatea indicării în cerere sau în sesizare a motivelor concrete, legale şi temeinice pentru care se justifică o anumită măsură sau începerea urmăririi penale, se poate naşte convingerea că Parlamentul, prin Camera competentă, ar urma să judece faptele penale imputate unui deputat sau senator ori unui membru al Guvernului. Or, art.126 alin.(1) din Constituţia României stabileşte fără echivoc că justiţia se realizează numai prin instanţele judecătoreşti, singurele în măsură să asigure o justiţie unică, imparţială şi egală, astfel cum prevede art.124 alin.(2) din Constituţie. Camerele nu au atribuţii constituţionale de a se pronunţa asupra calificării juridice sau a temeiniciei imputaţiei, întrucât ar echivala cu încălcarea competenţei şi independenţei puterii judecătoreşti”.

CITEŞTE AICI DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE
 

Citește și: