Liliana RUSE
Raul FLOREA
78 vizualizări 4 mar 2011

Pedeliştii au îngropat după patru ore de discuţii în contradictoriu cele mai tranşante propuneri ce aveau ca miză "integritatea" partidului cu care au defilat în ultimele trei luni.

  • Suspendarea automată din partid, în cazul trimiterii în judecată, teză susţinută de către eurodeputatul Monica Macovei a fost respinsă joi seara de Colegiul Director al PDL, liderii din teritoriu îndulcind respectiva propunere. Astfel, conform deciziei luate cu unanimitate de voturi, pedeliştii vor fi suspendaţi din partid doar în cazul arestării, sau al condamnării definitive, lăsându-se şi posibilitatea autosuspendării. Chiar şi aşa, respectivele prevederi vor intra în vigoare abia după congresul partidului, urmând să fie înscrise într-un Cod Etic, ce va intra în responsabilitatea următorului şef al PDL.

Cine a fost împotriva propunerii privind suspendarea

Vicepreşedintele Cristian Boureanu a fost, şi de această dată, cel mai vocal în lupta împotriva propunerilor reformiştilor. Deşi n-a mai vorbit despre "tâmpiţi şi nesimţiţi", aşa cum a făcut-o luni la Biroul Permanent, Boureanu a fost foarte dur şi în discursul de la Colegiul Director, în care a demolat modificările la statut propuse de Preda - Macovei - Voinescu. "Un membru aruncă o piatră, tot partidul s-a scufundat s-o caute şi acum suntem toţi plini de rahat", ar fi spus Boureanu, conform unor surse din PDL. El a susţinut că "80 - 90 la sută" dintre propunerile celor trei se regăsesc deja în actualul statut şi nu trebuie prezentate ca noutăţi reformatoare pentru partid. "Este impostură să iei vechiul statut şi să-l prezinţi ca pe o platformă", a spus vicele PDL. Cât despre "singura propunere nouă" - cea privind suspendarea din partid în cazul începerii urmăririi penale - este "o mizerie cruntă, care nu exista nici în vremea sovietelor".
De partea lui Boureanu au fost cei mai mulţi dintre liderii locali, dar şi din "grei". Sorin Frunzăverde, Radu Berceanu şi Adriean Videanu au fost şi ei împotriva propunerii privind suspendarea. Fostul ministrul al Transporturilor a câştigat simpatia sălii atunci când s-a declarat exasperat de faptul că numai la PDL se vorbeşte despre corupţie: "Aş vrea să-i aud pe colegii noştri care vorbesc despre corupţia de la noi vorbind şi despre corupţia de la alte partide. Despre Năstase nu zice nimeni nimic?". Videanu a remarcat, alunecos, că "există 5 rânduri despre drepturile membrilor de partid şi 12 pagini de sancţiuni".
De partea lui Sever Voinescu, singurul din trio prezent la şedinţă, au fost doar Raluca Turcan şi Sulfina Barbu. Premierul Emil Boc şi secretarul general Vasile Blaga s-au ferit să aibă atitudini tranşante, cu gândul la candidaturile pentru alegerea viitorului preşedinte al PDL.

"Ţara arde, dar noi ne preocuăm de cine a colaborat cu Securitatea"

Pe lângă problema derogării celor care doresc să candideze la funcţia de preşedinte, deşi nu au o vechime mai mare de 5 ani în partid, propunere adoptată la rându-i cu unanimitate, pedeliştii au aprobat şi mai vechea idee de a-i exclude din formaţiunea politică pe cei care au fost ofiţeri în cadrul Securităţii. Şi în acest caz, au existat divergenţe. "Ţara arde, dar noi ne preocuăm de cine a colaborat cu Securitatea", le-a reproşat colegilor săi preşedintele PDL Caraş Severin, Sorin Frunzăverde. De altfel, vocea lui Frunzăverde a fost una dintre cele mai ascultate în Colegiu Director de joi seară, acesta făcând şi o glumă pe seama eliminării vechimii în cazul candidaturii la şefia partidului: "Poate ar trebui să punem o limită de maximum cinci ani vechime şi am rezolvat cazul".
Oficial, contrele din interior au fost traduse de către purtătorul de cuvânt al PDL, deputatul Sever Voinescu, drept "argumente de toate felurile": "Au existat discuţii cu argumente de toate felurile şi unii au susţinut ceva, alţii altceva şi până la urmă a rămas, în ceea ce priveşte partea de sancţiuni, mai degrabă s-a optat către actualul statut al PDL, care este cuprinzător, şi alte chestiuni urmează să fie reglementate în acest Cod Etic, care din punctul nostru de vedere este o premieră pe scena politică românească şi care arată că PDL, spre deosebire de altele, are o preocupare serioasă".
Consiliul Naţional de Coordonare va relua, sâmbătă, discuţiile asupra modificării statutului, fiind forul cu votul decisiv în această chestiune.

Citește și: