Dan RADU
3687 vizualizări 5 mar 2011

Roxana Golban şi-a văzut visul cu ochii - a fost aleasă să apară în Playboy. Dincolo de pozele nud, pentru că este balerină, pictorialul - care a apărut la sfârşitul acestei săptămâni - o înfăţişează dansând îmbrăcată, pe alocuri, în costum de scenă. Colegii de la organizaţia locală sunt entuziasmaţi, apariţia fetei în revistă fiind, pentru mulţi dintre ei un motiv de mândrie. Elanul lor a fost însă curmat brusc de conducerea centrală a partidului.

  • "A fost foarte mişto experienţa. Echipa m-a surprins, m-a făcut să mă simt foarte degajată, m-a ajutat să renunţ la orice fel de inhibiţii. Era ca şi cum nu aş fi fost dezbrăcată. Orice emoţie pe care o mai aveam înainte, a dispărut", a povestit Roxana pentru gândul.

Unul dintre motivele pentru care Roxana ar fi putut avea emoţii ar fi fost reacţia colegilor de la Tineretul Social Democrat din Timişoara, unde este membră activă. Nu a fost cazul, însă.

"Într-adevăr, sunt membră activă a Tineretului Social Democrat. Colegii mei de la Timişoara ştiu de pictorial şi nu am avut parte decât de susţinere din partea lor. Nu mi-am făcut probleme că această apariţie mi-ar putea dăuna în viitor, pentru că este un lucru pe care l-am dorit cu adevărat. Rămâne de văzut dacă o să-mi dăuneze carierei, dar nu cred că va fi cazul. Oricum, este prea devreme ca să mă pronunţ", a spus Roxana Golban, adăugând că momentul apariţiei în Playboy nu a fost aşteptat de nimeni cu teamă, ci cu nerăbdare.

  • "Toţi prietenii sunt foarte entuziasmaţi de această apariţie, toţi mă întreabă: «Roxi, când apare, când te vedem»?"

Victor Ponta: "În PSD nu are viitor această Roxana Golban"

Nu la fel de entuziasmat de pictorial a fost, însă, preşedintele PSD, Victor Ponta, care s-a grăbit să clarifice opţiunile politice pentru viitor ale Roxanei Golban.

  • "Nu citesc Playboy şi habar nu am cine este Roxana Golban. Mă gândesc să o trimitem la PDL, că ăia chiar o să o promoveze", a fost reacţia preşedintelui PSD când a aflat că tânara social-democrată poate fi admirată în paginile revistei pentru bărbaţi.

  • "Noi suntem mai socialişti, aşa, şi nu apreciem frumosul cum o fac cei de la PDL. În PSD nu are viitor această Roxana Golban, dar o trimitem bucuroşi la PDL, unde cu siguranţă va fi mult mai apreciată", a mai spus Victor Ponta, pentru gândul.

SURSA foto: Playboy

Mesajul politic al unui nud

Între timp, la organizaţia Tineretului Social Democrat din Timişoara nu ajunsese decât vestea apariţiei în Playboy a membrei, nu şi revista în sine. Motiv pentru care, liderul organizaţiei, Cătălin Tiuch, nu ştia dacă pozele nud ale Roxanei conţin sau nu un mesaj politic care să poată fi analizat în şedinţă.

"Ştiam că doamna Roxana urmează să apară în Playboy, am discutat acest lucru cu dumneaei, dar nu pot să iau o atitudine momentan, pentru că nu am văzut pozele şi nu ştiu ce mesaj transmit. Nu cred, oricum, că este vorba de un mesaj politic", a declarat Cătălin Tiuch pentru gândul.

  • "Din punctul meu de vedere, atâta timp cât nu face o declaraţie politică din această apariţie într-un pictorial, organizaţia nu are o problemă, este un lucru care ţine doar de opţiunea ei", a adăugat acesta, afirmând apoi că pictorialul şi consecinţele pe care le poate avea pentru Tineretul Social Democrat urmează să fie analizate în cadrul organizaţiei.

"Din câte ştiu eu, pictorialul a fost realizat înainte ca doamna Roxana să intre în TSD, undeva la începutul lunii ianuarie. Nu ştiu ce se va întâmpla în continuare, pentru că, repet, nu ştim dacă fotografiile respective conţin sau nu un mesaj politic, care să ne privească. E o discuţie pe care o să o am cu colegii din organizaţie", a spus Cătălin Tiuch. Cât priveşte o eventuală trimitere a Roxanei Golban în PDL, liderul bănăţean al social-democraţilor a preferat să păstreze tăcerea. "Nu pot să comentez declaraţia domnului Ponta", a mai spus acesta.

Opţiunile pentru viitor ale iepuraşului social democrat

Dacă viitorul politic al Roxanei Golban rămâne incert, aceasta se poate mulţumi, momentan, cu experienţa din timpul şedinţei foto Playboyşi cu planurile legate de balet.

"În viitor îmi doresc să continui şi cu baletul şi cu activitatea politică. Îmi doresc să ajut şi alţi copii care au talent şi care poate nu au posibilitatea să se realizeze. Nu am luat apariţia în Playboy nici ca pe o rampă de lansare, nici nu doresc să devin celebră, am apărut în pictorial pentru experienţa în sine, care, repet, a fost fantastică", a mai spus Roxana, râzând apoi amuzată când i s-a reamintit că şi fondatorul PSD, Ion Iliescu a apărut, acum patru ani, în Playboy, ce-i drept, doar la rubrica de interviuri.

Iliescu, în schimb, nu a primit însă vestea cu prea mult umor, rezumându-se să tuşească jenat şi să declare: "Nu cunosc, nu comentez"...

Citește și: