Alexandru Moise
2181 vizualizări 4 iul 2016

Premierul a făcut acest anunţ la Forumul Administraţiei Publice Locale, luni, la Palatul Parlamentului, în contextul în care vorbea despre riscul dezvoltării teritoriale neechilibrate a ţării şi necesitatea de a găsi soluţii.

"Observăm deja fenomenul că investiţiile economice se concentrează din ce în ce mai mult în zonele dezvoltate şi dacă nu venim cu o abordare integrată şi vizionară asupra dezvoltării teritoriale a României riscăm ca în câţiva ani, chiar dacă la nivel macro vom avea o dezvoltare economică bună, această să fie neechilibrat repartizată între diferitele regiuni ale ţării", a spus Cioloş.

Şeful Guvernului consideră că similar Deltei Dunării, sunt şi alte zone ale României care pot fi tratate profitând de specificul local.

"Ne gândim în primul rând pentru câteva regiuni prioritare. Vrem să venim cu o astfel de abordare integrată pentru dezvoltarea Văii Jiului, aşa cum am promis şi înainte de alegerile locale, dar şi pentru Roşia Montană, care a suscitat multe discuţii., vrem să venim nu doar cu reguli şi cu constrângeri, dar şi cu proiecte de dezvoltare acolo. Am avut, totodată, o discuţie cu aleşii locali din regiunea Moldovei, pentru o dezvoltare integrată pentru această zonă", le-a spus Cioloş primarilor.

Premierul consideră că în aceste zone, Valea Jiului, Moldova şi Roşia Montană proiectele trebuie să vizeze atât fondurile europene, cât şi cele de la buget.

"Sperăm ca de la aceste exemple, în anii următori, să se poată merge pe o astfel de abordare integrată şi în alte regiuni ale ţării", a mai afirmat prim-ministrul.

 

Citește și: