Cristi Citre
17449 vizualizări 6 nov 2016

La ora 13:00, când a ajuns Traian Băsescu la Sala Palatului, 6.215 delegaţi, nici mai mult, nici mai puţin îşi ocupaseră deja locurile pe scaune. Erau deja agitaţi, la propriu, de organizatori care se plimbau printre rânduri pentru a face ultimele „reglaje'' ale mulţimii. „Acum!'', a strigat unul dintre ei într-un colţ al sălii. „Băsescu prim-ministru, Băsescu prim-ministru'', a început să urle grupul acompaniat de vuvuzele, fluierături şi aplauze. Agitatorul a ridicat mâna şi grupul a amuţit.

Băsescu şi-a făcut intrarea pe ritmurile  trupei Phoenix. „Fie să renască numai cel ce har / Are de-a renaşte, curăţit prin jar, / Din cenuşa-i proprie şi din propriu-i scrum, / Astăzi ca şi mâine, pururi şi acum'', se auzea din boxe în timp ce Traian Băsescu le făcea cu mâna oamenilor ridicaţi în picioare.

„Bună ziuaaaa, băsiiişti!'', i-a întâmpinat cu voce răguşită fostul jurnalist Robert Turcescu, acum prezentatorul evenimentului, pe cei veniţi la Sala Palatului la evenimentul de lansare a candidaţilor PMP la alegerile parlamentare din luna decembrie.

Primul vorbitor al evenimentului: Dorel Onaca, secretarul general al PMP. După ce a citit numele celor 41 de judeţe şi al Municipiului Bucureşti, Onaca a dat milităreşte raportul: „Domnule preşedinte, vreau să vă spun că avem liste complecte (sic!), plus supleanţi, în toată ţara!''.

Al doilea vorbitor, Ion Toma, fost PSD, fost UNPR, actual prim-vicepreşedinte PMP, le-a împărtăşit celor prezenţi din „multa sa experienţă politică'' rezultată din participarea „la toate competiţiile electorale''. „Pentru a face performanţă, trebuie să mergem în cercuri şi să strângem rândurile'', le-a spus el. Apoi le-a dezvăluit pemepiştilor ce este curajul: „frica căreia îi rezişti cu un minut mai mult''. „Să aveţi curajul să rezistaţi cu un minut mai mult acestei frici, dar în acel minut să nu vă gândiţi la ce va urma'', a încheiat el.

A urmat la microfon Cristian Diaconescu, şi el prim-vicepreşedinte al PMP, şi el un veteran al partidelor din România, după ce a trecut prin PSD şi UNPR. Din chiar prima frază, i-a lăsat pe toţi nedumeriţi: „Domnule preşedinte Traian Băsescu, la Argeş există un singur partid, PMP'', a dat el raportul. „Acolo suntem pe locul doi, dar vom lupta să fim pe locul întâi'', a continuat fostul ministru.

Eugen Tomac, preşedinte executiv al PMP şi una din cele două mâini drepte ale lui Traian Băsescu în partid, a avut mai puţin succes la public. „Bun găsit, Mişcarea Populară'', a spus el la microfon. „Du-te de-aici, frate'', i-a strigat cineva din sală.

La tribună a venit Traian Băsescu, preşedintele PMP, care a acaparat microfonul pentru aproape o oră.

„Am îngenuncheat sistemul, dar nu l-am înfrânt'', le-a spus el colegilor din sală. „Constantinescu s-a declarat înfrânt de sistem, Iliescu l-a consolidat. Azi sistemul pare a-şi reveni'', a adăugat el. Despre misiunea PMP de a lupta cu sistemul le-a vorbit cel mai mult Băsescu pemepiştilor. În primul rând, le-a oferit definiţia acestuia: „Sistemul este format din aparat bugetar, generali din servicii, din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, profesori universitari, judecători, nu toţi, procurori, nu toţi''.

„Sunt situaţii în care sistemul în ţări cu democraţii solide lucrează strict în interes naţional. În democraţii mai slabe, ca România, sistemul lucrează în interes propriu, mai ales atunci când nu dă de o mâna forte care să-l pună să lucreze în interes naţional'', a subliniat el. Apoi a enunţat obiectivul PMP: ''România trebuie să facă un sistem care să lucreze în interes naţional, nu în interes propriu. Foarte mulţi din sistem ştiu că eu ştiu. De aceea nu-şi doresc intrarea PMP în Parlament. Vor avea o decepţie gravă'', a promis Băsescu.

„România are două mari taine'', le-a mai spus Traian Băsescu membrilor PMP. ''Prima este cea a revoluţiei sau a loviturii de stat din 1989. Toţi artizanii acelei lovituri de stat s-au aflat în primii şase ani în toate structurile de conducere. A doua taină este taina mineriadei din 13-15 iunie (…) Atunci când vom şti responsabilii, când vom avea această taină a revoluţiei elucidată, atunci vom şti de ce ne-a mers rău'', a mai adăugat liderul PMP.

Fostul preşedinte le-a anunţat pemepiştilor obiectivul politic primordial al partidului pe care îl conduce: unirea României cu Republica Moldova. „Unirea se va face atunci când cetăţenii din stânga Prutului vor fi convinşi de acest lucru în proporţie de peste 50%, când România va proba cetăţenilor de dincolo de Prut că e mai bine să trăiască într-un singur stat decât în două. Unirea se va face în aproximaiv 5 – 6 ani'', a anticipat el.

Traian Băsescu a vorbit şi despre celelalte priorităţi ale PMP: sănătatea, educaţia, infrastructura, irigaţiile („Dumnezeu dă apă, dar n-o pune întotdeauna la rădăcina porumbului, trebuie s-o mai ducem şi noi''), agricultură (''Românii nu pot face faţă concurenţei străinilor care cumpără pământ în România''), Justiţia (''Nu e perfectă, mai are de parcurs un drum lung, eu am lăsat o Justiţie independentă'').

„În această campanie voi bântui ţara. Bucureştenilor le e mai uşor să-şi aducă aminte: am fost primarul care a dedughenizat România, am fost primarul care a făcut ca tramvaiul să nu mai facă clanc-clanc, clanc-clanc. Şi, sigur, m-am luptat şi cu doamna Brigite Bardot în privinţa câinilor'', a încheiat el.

Citește și: