Andrei Ilinca
609 vizualizări 7 iun 2019

„Partidul Naţional Liberal a câştigat, în primă instanţă, procesul cu Partidul Social Democrat care a solicitat suspendarea site-ului RomaniaMeritaMaiMult.ro. Hotărârea Tribunalului Municipiului Bucureşti poate fi atacată cu apel, nefiind definitivă. În martie, PNL a înregistrat pagina www.romaniameritamaimult.ro la Institutul Naţional de Cercetare în Informatică - institutul care gestionează domeniiile de internet.ro. Aceasta avea drept conţinut „Error 20-20 PSD not functioning, you will be redirected to the best solution to fix the issue”, iar în câteva secunde utilizatorul era redirecţionat către site-ul PNL. În data de 8 aprilie 2019, PSD a chemat în judecată PNL, solicitând ca instanţa să dispună suspendarea paginii”, au transmis liberalii, printr-un comunicat de presă remis, vineri, MEDIAFAX.

„Decizia Tribunalului Bucureşti reprezintă o victorie a libertăţii de exprimare şi, totodată, credinţa sinceră a Partidului Naţional Liberal că România chiar merită mai mult decât guvernarea PSD-ALDE. Obiectivul acestui site a fost acela de a dezvălui campania de dezinformare demarată de PSD în 2016, social-democraţii minţind românii cu un program de guvernare fals şi care a fost înlocuit cu lupta împotriva justiţiei şi a statului de drept”, completează sursa citată.

Pe 28 martie, PNL a cumpărat domeniul de internet romaniameritamaimult.ro, inspirat de sloganul folosit de PSD la alegerile europarlamentare.

 

Citește și: