68 vizualizări vineri, 10:52

„În timp ce Dăncilă face fel de fel de scamatorii pentru a rămâne la Palatul Victoria, guvernarea PSD a eşuat lamentabil şi acest lucru nu mai poate fi ascuns nici măcar de statisticile oficiale care arată că producţia industrială este pur şi simplu în cădere liberă faţă de începutul anului. Graficul din imagine arată evoluţia producţiei industriale din prima jumătate a anului faţă de luna decembrie a anului trecut când a fost adoptată Ordonanţa 114 care a lovit cu puterea unui baros în mai multe sectoare esenţiale pentru economie (energie, telecomunicaţii, bănci, construcţii, fonduri de investiţii etc.)”, a scris Ionel Dancă, vineri, pe Facebook

„Rezultatul măsurilor economice aberante, adoptate peste noapte de Guvernul Dăncilă, nu a întârziat să apară şi chiar din luna următoare, am avut un un prim semnal de scădere a dinamicii producţiei industriale, cu 2,4 puncte procentuale. Au urmat câteva luni de băltire în prostie a membrilor Guvernului Dăncilă, cu declaraţii contradictorii şi confuze privind soarta OUG 114 iar industria a dat semnale timide de stabilizare”, completează liberalul.

Prutătorul de cuvânt al PNL spune că „odată însă cu întărirea convingerii investitorilor din economie că guvernarea PSD nu are de gând să revină asupra acestor măsuri toxice şi să repare stricăciunile făcute, concomitent cu înrăutăţirea perspectivelor economice ale principalilor parteneri comerciali, evoluţia producţiei industriale a luat-o la vale intrând într-un picaj accelerat, de speriat pentru orice guvernare responsabilă normală”.

Ionel Dancă precizează această scădere a producţiei industriale anunţă deja o recesiune tehnică şi anticipează efecte negative în economie.

„Dinamica producţiei industriale în luna iulie s-a redus cu 8,6 puncte procentuale faţă de sfârşitul anului trecut, ceea ce echivalează cu o adevărată prăbuşire, reflectată într-o scădere continuă a nivelului de producţie de la o lună la alta începând cu luna mai. Căderea producţiei industriale, timp de trei luni consecutive, anunţă deja termenii unei recesiuni tehnice şi este ca fulgerul care anticipează averse severe în economie în perioada următoare”, a mai scris liberalul.

El adaugă că recâştigarea încrederii investitorilor nu se face doar prin intervenţia rapidă şi arbitrară a statului în economie.

„Pentru o răsturnare a evoluţiilor negative din economie este nevoie urgent de o schimbare a acestei guvernări eşuate ca un prim semnal pentru recâştigarea încrederii investitorilor în perspectivele economiei româneşti. Iar, într-o Românie normală, recâştigarea încrederii investitorilor privaţi se poate face doar dacă intervenţia arbitrară şi peste noapte a statului în economie este eliminată şi se oferă garanţii credibile de stabilitate şi predictibilitate legislativă şi economică”, conchide Dancă.

 

Citește și: